Salon de înfrumuseţare
Pearl Beauty Center
La salonul de înfrumusețare Pearl Beauty Center te răsfațăm cu cele mai noi și revoluționare aparate și tratamente de înfrumusețare. Peste 120 de tratamente pentru epilare definitvă cu laser, slăbire profesională, anticelulită, lifting facial, antirid, acnee și alte afecțiuni ale tenului.
Gyöngyi Martocsan
Manager Pearl Beauty Center
“La Pearl Beauty Center suntem mereu pregătiți să facem față oricărei provocări.”
Te așteptăm cu un personal calificat și cele mai noi tehnici de înfrumusețare. Avem în dotare aparate super performante ce ne plasează în topul celor mai bine cotate saloane de înfrumusețare din EUROPA.Ne dorim să zâmbești ori de câte ori vei urca pe cântar sau vei privi în oglindă, împreună vom reuși mereu să avem cele mai bune rezultate.
Epilare definitivă
ENEKA PRO – Laser diodă de 4000W
Din Ianuarie 2022 am adus un nou aparat de epilare definitivă cu laser diodă de 4000 W, fabricat de firma spaniolă Termosalud ce s-au remarcat prin calitatea tratamentelor și rezulatte obținute în cele mai prestigioase clinici din Europa.
Te putem ajuta să scapi de părul nedorit cu ENEKA PRO, unul dintre cele mai performante aparate de epilare cu laser din lume, având și modul FĂRĂ DURERE.
Testează gratuit! Accesează butonul de mai jos și obține mai multe informații despre cum poți testa gratuit aparatul nostru de epilare definitivă cu laser pentru a te convinge că este fără durere și super eficient. Vei înțelege de ce merită fiecare bănuț.
Tratamente faciale
Tehnologii moderne
Bernadet este una dintre primele esteticiene din România care a lucrat cu aparatul de lifting facial HIFU FaceLift PRO și alte aparte de top din România pentru tratamente faciale. O esteticiană tânără care în ultimii ani a participat în mod activ la numeroase seminarii, cursuri, training-uri și evenimente de estetică facială atât la nivel național cât și internațional alături de medici și esteticieni din întreaga lume.
Este certificată să lucreze cu cele mai bune aparate din domeniul înfrumusețări: FaceLift Pro (lifting facial cu HIFU), Plasma.Pen (anirid), Messo.Pen (microneedling), Oxygenera PRO (radiofrecvență, mezoterapie virtuală, microdermabraziune, mască soft laser infrared, ozigen hiperbaric).
A urmat în Barcelona câteva specializări pentru tratamentele faciale cu produse de la Bruno Vassari. De asemenea are specializări pentru peelinguri chimice cu Medicalia Skin Care și tratamente pentru față cu produse Pevonia Botanica, seruri de la Institute BCN Barcelona și seruri PBSerum.
Folosim cele mai moderne tehnici de sterilizare și cele mai bune produse de igienizare pe care le-am găsit disponibile. Toate produsele cosmetice profesionale folosite sunt produse de top care oferă rezultate vizibile încă de la primele ședințe.
Sună acum și programează-te gratuit la o consultație gratuită și află mai multe despre cum te putem ajuta cu tratamente eficiente pentru tenul tău.
Remodelare corporală
Slăbire, anticelulită și tonifiere
Obține rezultatul dorit în remodelare corporală cu ajutorul esteticienilor noștri.Te putem ajuta să slăbești, să ameliorezi celulita, să obții fermitate pentru pielea de pe corp și să îți remodelezi corpul pentru a privi cu mai multă încredere de fiecare dată când te uiți în oglindă.
Totul este posibil cu ajutorul aparatelor ultra performante de slăbit, anticelulită și remodelare corporală. Au fost create de medici și esteticieni cu experiență în remodelarea corporală și au în spate studii clinice care atestă eficiența și rezultatele uimitoare pe care ți le pot oferi. De exemplu eXimia HR 77 Platinum aparatul de slăbire intensivă și anticelulită a câștigat trofeul “Cel mai bun echipament de slăbit” la congresul internațional de medicină anti-îmbătrânire ediția IX, organizat la București.
Nu te costă nimic să îți faci o programare la o consultație gratuită pentru a afla mai multe despre cele mai noi tehnici și tehnologii pentru a ajunge la silueta dorită.













3 tratamente faciale recomandate toamna-iarna
Dacă îți faci griji în legătură cu tenul tău în timpul sezonului rece, avem vești excelente!
Dacă acneea, cearcănele, ridurile, petele pigmentare, pungile de sub ochi, rozaceea se numără printre problemele cu care te confrunți, e bine să știi că există soluții. La Pearl Beauty Center din Satu Mare îți punem la dispoziție 3 tratamente faciale inovatoare, la prețuri accesibile, realizate cu produse de ultimă generație de către o echipă de profesioniști cu un înalt grad de expertiză și experiență în domenul esteticii medicale. În acest articol îți prezentăm tratamentul cu Messopen, Peeling-ul Chimic și tratamentul cu Plasma Pen și îți răspundem la cele mai importante întrebări referitoare la aceste tratamente.
1. Ce este si cum acționeaza tratamentul facial cu MessoPen (Microneedling)?
Tratamentul cu MessoPen este un tratament semi-invaziv cu efecte pozitive asupra pielii. Această terapie se bazează pe două elemente: aparatul MessoPen și fiole cu substanțe active furnizate de “Institute BCN Barcelona” și de “PBSerum”. MessoPen este un dispozitiv în formă de stilou, prevăzut la capete cu ace sterile, extrem de subțiri și cu lungimi diferite. Tehnica Microneedling permite MessoPen-ului să efectueze mii de penetrări la cca 0,5-2 mm în stratul pielii. Procedura este lipsită de orice durere pentru pacientă pentru că dispozitivul aplică în jur de 18 000 de bătăi pe minut.
Cel de-al doilea element al tratamentului – fiolele – conțin proteine, minerale, vitamine și alte substanțe active esențiale în tratarea diferitelor afecțiuni ale pielii și în restaurarea fermității și elasticității acesteia. Fiolele sunt testate și aprobate de instituții specializate și NU provoacă reacții alergice. Substanțele active din fiole pătrund cu ajutorul micro-înțepăturilor în profunzimea pielii și tratează o gamă largă de probleme.
Care sunt beneficiile terapiei cu MessoPen ?
– încetinește procesul natural de îmbătrânire a pielii;
– are efectul unui lifting facial blând;
– contribuie la îndepărtarea ridurilor, inclusiv a celor perioculare și a celor din jurul buzelor;
– stimulează producția de colagen și elastină în profunzimea tenului;
– tratează acneea și cicatricile cauzate de aceasta;
– reduce cearcănele și pungile de sub ochi;
– contribuie la eliminarea petelor pigmentare;
– tratează cuperoza;
– oferă tenului elasticitate și un aspect mai plăcut și mai luminos;
– stimulează regenerarea celulelor pielii;
– cel mai important, conferă o îmbunătățire a aspectului și calității pielii vizibile încă de la prima ședință.
Cât durează tratamentul și câte ședințe sunt necesare?
Tratamentul durează în medie o oră, însă acest interval de timp variază în funcție de factori cum ar fi mixul de ingrediente folosit, dacă tenul trebuie curățat în profunzime în prealabil, etc.
Se recomandă un minim de 4 ședințe, însă numărul acestora crește în funcție de problema vizată și de obiectivul urmărit. Astfel, pentru tratarea cicatricilor post-acnee sunt necesare între 8 și 10 ședințe, în timp ce pentru întinerirea aspectului pielii sunt necesare cel puțin 5 ședințe. Numărul de ședințe este stabilit de specialistul de la centrul nostru după efectuarea unui consult.
Ce recomandări post-procedură trebuie să respect?
Este imperios ca după această terapie să nu te expui la soare, să nu mergi la solar și să nu faci saună timp de două săptămâni. În aceste două săptămâni se recomandă să folosești o cremă cu protecție solară, pentru că aceasta contribuie la prevenirea apariției petelor. Este recomandat totodată să eviți cremele cu izotretinoizi întrucât în această perioadă cremele aplicate vor pătrunde în straturile mai profunde ale pielii, iar izotretinoizii pot avea un efect negativ asupra acesteia. Vitamina A trebuie administrată cu moderație, întrucât în cantități mari poate avea de asemenea efecte negative.
2. Ce este și cum acționează Peeling-ul Chimic?
Peeling-ul Chimic este un tratament prin care epiderma este exfoliată cu ajutorul unor substanțe testate și aprobate dermatologic care îndepărtează celulele moarte din piele și stimulează regenerarea celulară. La salonul de înfrumusețare Pearl Beauty Center folosim pentru acest tratament produse Medicalia care nu produc alergii sau iritații și sunt extrem de eficiente pentru soluționarea mai multor probleme ale pielii. Prin intermediul unor procese complexe (cum ar fi procesul de microemulsii trifazice stabile – apă/ulei/apă) produsele Medicalia facilitează absorbția integrală a ingredientelor în profunzimea pielii, stimulează hidratarea acesteia și optimizează bio-activitatea celulelor. Printre ingredientele folosite se numără acidul lactic, Hexylresorcinol-ul, acidul fitic și cel glycolic, micro-retinol-ul și altele, toate având efecte extrem de pozitive asupra pielii.
Care sunt beneficiile acestei proceduri?
– ajută la regenerarea celulelor pielii;
– contribuie la recuperarea post-operatorie;
– previne procesul de îmbătrânire;
– tratează rozaceea, acneea și cicatricile provocate de aceasta;
– elimină ridurile de expresie din zona ochilor și a gurii;
– redă elasticitatea și fermitatea pielii;
– sunt reduși porii dilatați;
– îmbunătățește aspectul tenului gras;
– combate ridurile cauzate de factori ereditari, cât și pe cele cauzate de expunerea excesivă la soare;
– tratează zgârieturile, psoriazisul, vânătăile, hiperpigmentarea și eczemele;
– conferă tenului un aspect luminos și întinerit.
Cât durează terapia și câte ședințe sunt necesare?
Peeling-ul Chimic durează în medie 45 de minute și se recomandă minim 4 ședințe, însă aceste cifre variază în funcție de problema tratată. Numărul exact de ședințe se stabilește după o discuție cu unul dintre specialiștii noștri.
Ce recomandări post-procedură trebuie să respect?
Ca și în cazul terapiei cu MessoPen, după realizarea Peeling-ului Chimic nu ai voie să expui zona tratată la soare. De asemenea, trebuie să știi că acest tratament NU este indicat pentru pielea sensibilă.
3. Ce este și cum acționează tratamentul cu Plasma Pen?
Tratamentul cu Plasma Pen este un tratament care tratează eficient atât ridurile perioculare, cât și pe cele de pe frunte, din jurul gâtului și a gurii. Plasma Pen-ul este un dispozitiv care produce plasmă în mod artificial cu ajutorul unui arc electric. Acționând ca un fulger la scară extrem de redusă, Plasma Pen-ul stimulează fibroblaștii. Aceștia reprezintă cel mai des întâlnit tip de celule din țesutul conjunctiv și singurele capabile să producă colagen tip III, care alături de colagenul tip I sunt “responsabile” de reducerea ridurilor și de asigurarea supleții, elasticității și hidratării optime a pielii. În stare inactivă, fibroblaștii poartă numele de fibrocite. Pentru a intra în procesul de diviziune celulară și pentru a produce colagen, fibrocitele trebuie transformate în mod artificial în fibroblaști. Și exact asta face Plasma Pen-ul: printr-o lezare controlată la nivelul superficial al pielii, care nu afectează țesuturile din jur, fără nicio durere și nicio incizie, dispozitivul tratează ridurile și oferă pielii avantaje posibile până nu demult decât prin chirurgie estetică.
Care sunt beneficiile acestui tratament la salonul nostru?
– reduce semnificativ ridurile de pe frunte, din jurul gâtului, a ochilor și a gurii;
– corectează aspectul pleoapelor căzute, înlocuind tratamentul chirurgical de redare a elasticității acestora;
– reduce cearcănele și pungile de sub ochi.
Cât durează terapia și câte ședințe sunt necesare?
Terapia durează în medie 60 de minute și se recomandă un minim de 4 ședințe pentru a se obține efecte optime. Trebuie să știi totuși că numărul de mai sus este unul orientativ, iar cel final variază în funcție de problema tratată și de scopul urmărit. Vei știi de câte ședințe ai nevoie după ce vei discuta cu unul dintre specialiștii noștri. Pentru tratarea unora dintre probleme (cum ar fi vergeturile sau cicatricile), terapia se repetă de 2-3 ori pentru obținerea celor mai bune rezultate.
Ce recomandări post-procedură trebuie să respect?
Este important să reții că după aplicarea terapiei pe zonele tratate se vor forma mici cruste care vor cădea singure după circa o săptămână. Dacă tratamenul cu Plasma Pen este aplicat pe pleoape, este posibil ca acestea să se înroșească și să se inflameze puțin pentru că se acumulează limfă in această zonă, care este mai sensibilă. După 3 săptămâni efectele tratamentului sunt vizibile pe deplin, iar acestea durează cel puțin 3 ani.
De ce să alegi aceste tratamente?
– pentru că efectele lor sunt imediate și durează mult timp;
– pentru că nu folosec nici măcar o dată inciziile specifice chirurgiei estetice;
– pentru că sunt nedureroase;
– pentru că timpul de vindecare este mult mai mic decât în cazul tratamentelor chirurgicale, iar recupererea este simplă și rapidă;
– pentru că nu trebuie repetate decât după intervale mari de timp (1-3 ani);
– pentru că te scapă de probleme grave ale pielii în doar câteva ședințe efectuate în condiții de maximă siguranță și confort pentru tine;
– pentru că sunt realizate de o echipă de esteticieni profesioniști instruiți la traininguri naționale și internaționale în folosirea celor mai noi tehnici și tehnologii.
De ce pot fi efectuate aceste terapii doar în sezonul rece?
Din cauza restricției de expunere la soare. Aceste tratamente determină o fotosensibilizare a pielii, iar expunerea la razele UV poate avea drept consecință apariția petelor de pigmentare. În anotimpul rece ziua este mai scurtă, razele ultraviolet sunt mai puțin intense și din acest motiv riscul de apariție a petelor scade semnificativ.
Vino la o consultație gratuită!
Vrei să îți întinerești tenul? Vrei să îți îmbunătățești aspectul și calitatea pielii? Nu știi care dintre aceste tratamente este potrivit pentru tine? Ai mai multe întrebări pe care vrei să ni le adresezi? Nicio problemă! Te invităm la o consultație gratuită!
La centrul de înfrumusețare Pearl Beauty Center din Satu Mare echipa noastră de esteticieni îți va oferi toate informațiile de care ai nevoie, fără niciun cost!
Îți stăm la dispoziție cu cele mai noi tehnici și tehnologii pentru ca tu să te bucuri de un ten cu aspect suplu, catifelat și vizibil întinerit.
Te așteptăm!
5 întrebări la care trebuie să știi răspunsul înainte de a face epilare definitivă
Dacă te-ai gândit măcar o dată să faci epilare definitivă, cu siguranță ți s-au ivit multe întrebări în minte legate de această procedura utilizată din ce în ce mai des. Și este firesc să te intereseze, din moment ce ai o mulțime de beneficii pe termen lung. Este o intervenție care trebuie abordată cu seriozitate și efectuată cu profesionalism. În acest articol îți răspundem la 5 întrebări esențiale despre epilarea definitivă pentru a-ți înlătura temerile care te împiedică să scapi pentru totdeauna de părul nedorit de pe corp.
1. Ce contează mai mult: eficiența, riscurile sau prețul?
Siguranța pe primul loc
Noi credem că esențială este siguranța procedurii, pentru că sănătatea ta este cea mai importantă. De aceea este indicat să apelezi la serviciile unui centru de înfrumusețare cu expertiză și experiență. Este important să ți se explice foarte clar riscurile pe care le implică această procedură. La Pearl Beauty Center din Satu Mare epilarea se efectuează cu una dintre cele mai sigure tehnologii: eLase de la compania Syneron Candela, lider mondial în aparatura de estetică medicală. Echipa noastră este instruită pentru a efectua această procedura în condiții de maximă siguranță și confort pentru tine.
Eficiența epilării este importantă
Ce trebuie să reții este că epilarea definitivă cu un aparat de cea mai bună calitate te va scăpa de păr într-un număr mai mic de ședințe și cu o eficiență mai ridicată, procentul de eliminare ajungând până la 95%. În plus aparatele mai noi cum este cel de la Pearl Beauty Center o pot face FĂRĂ DURERE. Există aparate IPL și Laser, dar atenție mare, laserele sunt de multe feluri și de calități diferite! Este important să aflați cât mai multe informații despre aparat și experiența persoanei care face epilarea.
Ce riscuri îți asumi când alegi prețul mic?
Multe întrebări despre epilare vizează prețul procedurii de epilare definitivă cu laser. Astfel, potențialii clienți se întreabă de ce să plătească mai mult pentru o procedură de epilare cu un laser performant?
Trebuie să înțelegem că cel mai performant echipament de epilare definitivă (indiferent de tehnologia folosită) costă, în medie, de 20 de ori mai mult decât cel mai puțin performant dispozitiv. În plus, pentru un echipament performant este necesar un instructaj mai costisitor al personalului care va efectua procedura. De aici și diferențele de preț. Partea cea mai faină este că nu plătești de 20 ori mai mult pentru calitate, deci obții mai multă valoare pentru banii plătiți și astfel ce era scump este defapt foarte ieftin.
Un preț mic aduce cu el riscuri: riscuri mai mari de arsură, de multe ori durere, ineficient pe fire mai deschise la culoare și pe piele ușor bronzată, număr mai mare de ședințe, poate fi ineficient pe termen lung, nu reușește să distrugă rădăcină și peste câteva luni este ca și cum nu ai fi făcut etc. Aici tu trebuie să decizi dacă merită să îți asumi aceste riscuri sau nu.
2. Epilarea definitivă este definitivă?
Răspunsul scurt este: da.
Este important să știi că părul de pe corpul uman trece prin trei faze de viață:
Astfel, indiferent de tehnologia folosită, procedura de epilare definitivă nu poate distruge foliculii de păr neformați, ea acționând numai asupra firelor de păr aflate în faza anagenă, de creștere.
Epilarea are efect și asupra foliculilor existenți în zona tratată, împiedicând formarea firelor de păr din acești foliculi. Procedura nu poate distruge ceva ce nu există încă.
Însă prin ședințe multiple, chiar și părul care nu este vizibil la prima ședință de exemplu este îndepărtat, ajungându-se la finalul tratamentului la un procent de eliminare a părului nedorit de 95% la femei și 75% la bărbați.
În timp ce unora dintre paciente nu le vor mai apărea niciodată noi fire de păr pentru că în timpul epilării au fost distruse toate rădăcinile, pentru unele persoane este posibil să fie necesară o ședință de întreținere la unul sau doi ani după ce a fost realizată epilarea definitivă, pentru a îndepărta rădăcinile și implicit firele de păr care nu existau atunci când s-a efectuat procedura.
Din păcate an cazul aparatelor slabe, acestea nu vor distruge complet rădăcina și riscul cel mai mare este să revină totul la normal în câteva luni. Cu aparate super performante ca cel de la Pearl Beauty Center, acest risc este eliminat, rădăcinile vor fi distruse complet.
3. Ce riscuri implică epilarea definitivă?
Cel mai important de reținut este că epilarea cu laser NU produce cancer, această terapie fiind folosită la tratarea a numeroase afecțiuni dermatologice. Este o temere constantă în rândul persoanelor care doresc să apeleze la această procedură de îndepărtare definitivă a părului.
Tehnologiile moderne de epilare, în special cea cu laser, sunt prevăzute cu sisteme complexe de răcire și cu mecanisme sigure de penetrare a pielii de către impulsurile luminoase și de aceea riscurile intervenției de epilare definitivă sunt minime.
Totuși, trebuie să știi că epilarea rămâne o procedură care necesită consultul unui specialist înainte de aplicarea ei. De aceea este recomandat să eviți centrele de înfrumusețare care nu îți adresează întrebări înainte de a programa ședințele de epilare.
Și asta pentru că în timpul unui consult este imperios ca esteticianul să cunoască cât mai multe informații despre tine. Este important istoricul medical, tipul de piele și de păr pe care le deții, eventuale medicații pe care le folosești la acel moment. Acestea ne ajută să setăm parametrii tehnici corecți, precum și recomandările pe care trebuie să le urmezi înainte de efectuarea acesteia.
După epilarea definitivă, pielea devine fotosensibilă și este imperios să urmezi recomandările post-procedură furnizate de esteticianul care a efectuat terapia pentru a evita riscul apariției petelor pe piele din cauza expunerii la soare.
E bine să știi că apelând la salone de înfrumusețare care folosesc dispozitive de o calitate îndoielnică, nu au experiență sau trainig de specialitate te expui unor riscuri ca: arsuri locale, eritem, arsuri cutanate și chiar prurit. De aceea este vital să alegi o locație cu aparatură performantă și sigură, așa cum este dispozitivul e-Lase de la centrul nostru de înfrumusețare.
4. In cât timp se văd primele rezultate ale epilării definitive?
Rezultatele se văd încă de la prima ședință, vei observa la următorul ciclu de creștere că părul este mult mai rar și chiar mai subțire. Rezultatul poate fi influențat de zonă, pilozitatea părului, culoarea pielii și culoarea firului de păr.
Este nevoie să se efectueze mai multe ședințe pentru ca epilarea să aibă efect și asupra foliculilor de păr aflați în fază telogenă (de repaus complet, în care rădăcina se pregătește pentru formarea unui nou fir de păr). În medie, sunt necesare 6 ședințe pentru a se obține rezultatele dorite pe zonele corporale și 6-10 ședințe pentru a se obține rezultate optime pentru zonele faciale. Dar această cifră reprezintă jumătate din numărul de ședințe de care este nevoie în cazul unui echipament IPL de caliatte slabă pentru a se atinge același rezultat. În plus, încă de la prima ședință vei scăpa de un număr mare de fire de păr din zona tratată, așadar vei vedea rapid primele rezultate.
5. Ce facem pe parcursul verii?
Unul dintre cele mai des întâlnite mituri legate de epilarea definitivă este cel referitor la interdicția de a folosi această procedură pe timpul verii. Mitul este fals pentru că epilarea definitivă este posibilă și eficientă și dacă se efectuează vara.
Condiția esențială este să se respecte o regulă: după epilarea definitivă este interzisă expunerea zonelor epilate la soare și la solar timp de 3 săptămâni (regulă valabilă și primăvara, toamna și iarna). Această regulă trebuie respectată întocmai pentru că odată cu efectuarea epilării definitive zona epilată devine fotosensibilă și riscul de arsuri de piele este foarte mare. Aceeași regulă împiedică și apariția petelor, un alt element care determină multe femei să creadă în mod eronat că epilarea definitivă nu se poate efectua vara.
Te asigurăm că prin folosirea aparatului eLase de la centrul de înfrumusețare Pearl Beauty Center din Satu Mare și respectarea “regulii de aur” menționate mai sus vei scăpa de părul nedorit și te vei bucura de o piele netedă și de ținute lejere și atrăgătoare în timpul sezonului estival. Așadar, „Epilare definitivă vara?” Da, este posibil!
Competiția “Transformarea Anului 2020”
Ediția 2019 a Competiției “Transformarea Anului” a produs furori în rândul sătmărencelor. Peste 100 de femei s-au înscris în cursa pentru o suită de tratamente corporale ce le ofereau șansa să ajungă la silueta mult visată.
Iar succesul de care s-a bucurat ediția trecută și rezultatele spectaculoase obținute de norocoasele primei ediții ne-au determinat să dăm drumul ediției cu numărul 2 și să o extindem în rândul tuturor bărbaților și femeilor (nu doar a mămicilor) determinate să aibă o siluetă de vedetă.
Ce poți câștiga?
O remodelare corporală în valoare de 4700 Lei!
Iată ce rezultate spectaculoase a avut una dintre câștigătoarele ediției din 2019 (au fost 2 câștigătoare în prima ediție):
Cum te poți înscrie?
Nimic mai simplu! Primul pas: Trimite-ne un mesaj privat pe pagina de Facebook Pearl Beauty Center
(aici https://www.facebook.com/pearlbeauty.ro/) care să cuprindă următoarele informații:
Cum se va alege câștigătoarea?
Pe scurt:
Citește aici în detaliu criteriile de selecție și regulamentul complet al concursului.
Prin trimiterea mesajului pe pagina noastră oficială de Facebook considerăm că ai luat la cunoștință toate prevederile regulamentului concursului (Vezi regulamentul).
Prin înscrierea mea în competiție sunt de acord că Pearl Beauty Center să utilizeze datele mai sus menționate pentru scopul concursului „Transformarea Anului”
Opțiunea exprimată mai sus poate fi modificată oricând, prin funcția de dezabonare trimițând un email cu „Dezabonare” pe adresa contact@pearlbeauty.ro, însă îmi asum că în acest caz nu voi mai putea participa la competiție. Pentru detalii suplimentare cu privire la politică de confidențialitate Pearl Beauty Center va rugăm să accesați https://pearlbeauty.ro/politică-de-confidențialitate/
Ne place să credem că am adus frumusețea și îngrijirea la un cu totul alt nivel, acum aproape 2 ani când am decis să deschidem în Satu Mare unul dintre cele mai performanțe centre de înfrumusețare din nordul României.
Așadar an de an ne propunem să oferim un cadou comunității prin organizarea competiției “Transformarea Anului”
Mărturiile norocoaselor ediției 2019 sunt grăitoare.
Vă lăsăm să le analizați mai jos performanțele atinse împreună cu esteticienele Pearl Beauty, precum și impresiile lor la final de program.