Este epilarea definitivă chiar definitivă? O întrebare care stârnește interesul multor persoane își doresc să scape de firele de păr deranjante pentru totdeauna, mai ales de pe zonele vizibile, față, brațe și picioare. Mai mult decât atât, ele sunt dispuse să cheltuie anumite sume de bani pentru ca să aibă pielea feței netedă și picioarele catifelate, fără urme de păr. Este extrem de stresant și frustrant din punct de vedere psihologic pentru o femeie să aibă fire de păr în zona de deasupra gurii, pe bărbie sau pe picioare. De aceea se preferă epilarea definitivă cu laser care oferă avantajul de îndepărtare permanentă a părului existent pe anumite zone ale feței și ale corpului.
Este epilarea definitivă chiar definitivă?
Saloanele de înfrumusețare promovează echipamentele de epilare definitivă și recomandă epilarea cu laser (a cărei rezultate obținute sunt mult mai bune comparativ cu cele realizate prin alte metode simple din industria cosmeticelor, care deși sunt mai ieftine nu au aceeași performanță). Doar aparatele profesionale care au tehnologii de ultimă generație cu laser pot distruge și rădăcina firului de păr. Astfel de aparate realizează epilarea cu laser cu lungime de undă mare, care pătrunde în profunzimea straturilor pielii și are acțiune directă asupra foliculului de păr, fără a deteriora țesuturile din jur. La Pearl Beauty Center Satu Mare avem cel mai performant aparat laser cu diodă disponibil la ora actuală pentru saloanele de înfrumusețare din România.
Epilarea cu laser este definitivă pentru firele EXISTENTE pe parcursul tratamentului, dar nu împiedică apariția de noi fire păr ce poate fi cauzate de dereglări hormonale, factorii ereditari sau anumite probleme de sănătate. Acesta este motivul pentru care specialiștii în acest domeniu spun că nu pot elimina părul enervant pentru totdeauna. Ei pot elimina părul existent dar nu și firele de păr noi, care nu sunt prezente (sau nu sunt în faza de creștere activă) atunci când se face ședința de tratament. Cu alte cuvinte, nu este vorba despre ascunderea vreunui așa zis ,,adevărˮ, că nu ar exista vreo epilare completă prin metodele actuale.
Îndepărtarea firelor de păr se face permanent pentru acele fire pe care pacienții le au, acestea nu vor mai apărea deloc. Tehnologia este concepută doar pentru a elimina părul care este în creștere în mod activ. În ceea ce privește eventuala apariție a unor fire de păr noi, acestea se pot elimina destul de simplu prin ședințe de întreținere care se fac la salon, la anumite intervale de timp, de exemplu un tratament o dată pe an. Specialiștii spun că tehnologia laser poate reduce creșterea acestor fire de păr, iar dacă ele totuși mai apar (pe fondul unor factori ereditari, individuali) cu siguranță vor fi mai subțiri și mai fine. Nu toate persoanele necesită și astfel de ședințe de întreținere. Sunt persoane care nici după 10 ani nu au observat revenirea părului.
ATENȚIE!!! Sunt multe multe chinezării de 2 lei pe piață care nu vă oferă rezultate, nu reușesc să distrugă rădăcina, doar fac firul mai firav! Vă rugăm insistent să vă interesați de marca și modelul aparatului de epilat folosit de salon, nu vă bazați pe e bună cosmeticiana, am încrede, a zis că e cel mai performant etc. Citiți, luați frumos fără rușine marca și modelul și căutați cu tupeu pe forumuri și pe Google informații. Ajungeți să PIERDEȚI bani achitând sume mari pentru o valoare mică. Am tot dat acest exemplu. Dacă un serviciu care ar trebui să valoreze 100 lei îl luați cu 200 de lei, iar unul care valorează 600 îl luați cu 460, nu îl face pe al doilea scump. Primul este scump pentru că achitați mult peste valoarea reală a serviciului. Pe lângă faptul că nu sunt eficiente riscați și să apară complicații pe piele. PS: Indiferent de tratament, epilat, remodelare corporală sau tratamente faciale, întrebați de produse și de aparate!
Uite cum funcționează aparatul eLASE de la noi, produs de Syneron Candela, lider în aparate medicale profesionale de calitate!
Îndepărtarea părului nedorit cu tehnologia laser este uimitoare! De ce?
Pentru ca are loc o eliminare permanentă a firelor de păr existente în timpul tratamentului. Când spunem că îndepărtarea firelor de păr este permanentă ne referim la faptul că nu va mai exista o regenerare a firelor de păr deoarece s-a acționat direct asupra foliculilor acestora și deci activitatea lor a fost stopată.
Există lasere care au posibilitatea de a crea un fascicul de lumină concentrat, cu lungime de undă mare, ce poate pătrunde în straturile profunde ale pielii și poate acționa asupra rădăcinii firelor de păr anihilând creșterea acestora. Lungimea de undă emisă de astfel de lasere este suficient de lungă pentru a distruge foliculii de păr, fără a afecta țesutul cutanat și nici melanina din piele. Energia luminoasă care este creată de laser este absorbită de folicul de păr. În piele se simte o ușoară senzație de căldură mai ales de către acele persoane care au pielea de culoarea deschisă, sensibilă și foarte sensibilă, adică de tip II și de tip I.
Este important să înțelegem că factorii individuali contează foarte mult în obținerea rezultatelor. Aici ne referim desigur la dezechilibrele hormonale care pot să apară la diferite persoane, la factorii ereditari, la rezistența la insulină, la reacțiile secundare ce pot fi produse de anumite medicamente (care sunt luate pentru tratamentul unor boli), la afecțiunile sau bolile glandei tiroide sau alte probleme ce apar pe fondul îmbătrânirii organismului.
Cauzele care pot face ca epilarea să nu fie permanentă?
- Dacă apar tulburări hormonale este posibil să mai crească fire de păr, însă acestea vor fi mai subțiri.
- La unele persoane există o predispoziție genetică în ceea ce privește creșterea necontrolată, foarte intensă a părului pe corp.
- Excesul de insulină poate amplifica producerea de progesteron, poate duce la dezvoltarea acneei și poate predispune creșterea accentuată a părului pe corp.
- Problemele tiroidiene, ale ovarelor sau ale glandelor suprarenale pot afecta creșterea firelor de păr pe anumite zone ale feței și ale corpului. Anumite boli endocrine (cum este sindromul de ovare polichistice) pot cauza o creștere a părului neobișnuit de gros pe anumite zone ale pielii. Această boală este asociată cu acumularea de grăsime în jurul talie și cu rezistența la insulină.
- În timpul sarcinii este contraindicat să se facă epilarea cu laser. Acest tratament nu se face în niciuna din lunile de sarcină.
- Dacă folosiți epilarea cu ceară sau epilarea prin smulgerea firelor de păr înainte de tratamentul cu laser se va produce și o eliminare a pigmentării foliculului de păr, astfel este posibil ca îndepărtarea părului cu laser să fie ineficientă și deci să nu fie permanentă așa cum s-a dorit. Acest procedeu depinde de pigmentarea rădăcinii firelor de păr, acestea sunt depistate, iar apoi se acționează direct asupra lor pentru a fi anihilate prin energie laser. În acest caz este indicat să se aștepte cel puțin 2 săptămâni până se va putea face o ședință de tratament prin această metodă. Cu o zi înainte de ședința de terapie este necesar ca zona de tratament să fie epilată cu aparatul de ras.
- Dacă pielea este bronzată se recomandă ca tratamentul să nu se facă decât după o anumită perioadă de timp, atunci când bronzul s-a dus. Doar în acest fel tratamentul va fi eficient.
În salonul Pearl Beauty Center avem unul dintre cele mai performante aparate de epilare definitivă de pe piață E-Lase LHR, produs de compania Syneron Candela (specializată în aparate medicale pentru estetică). Acest aparat de epilare definitivă este superior ca performanță și eficiență oricărui aparat din clasa medie destinat saloanelor de înfrumusețare din țara noastră. Pe lângă performanța superioară, laserul de la acest salon excelează și în reducerea unor riduri fine, în tratamentul capilarelor mici (care au un aspect de pânză de păianjen), în micșorarea porilor dilatați, atenuarea pistruilor și a anumitor pete de pe față.
Rezultatele epilării definitive cu sistemul E-Lase LHR sunt foarte bune, are loc îndepărtarea părului în procent de 95% la femei și în procent de 75% la bărbați. Tratamentul este confortabil pentru toate tipurile de piele.
Vezi aici prețuri pentru epilare definitivă cu laser în Satu Mare.
Comentariile sunt închise.