Drenaj limfatic și presoterapie în Satu Mare

Îți oferim 9 motive să faci drenaj limfatic, dar înainte de a descoperi beneficiile presoterapiei îți vom explica totul despre drenaj limfatic prin presoterapie.

Dacă ai auzit despre drenajul limfatic, însă nu știi dacă efectele sale sunt reale, află că celebrul supermodel Elle Macpherson a reușit să facă senzație în anul 2019 în mediul virtual cu rezultatele acestui tratament. Australianca în vârstă de 56 de ani, mamă a doi copii, a postat pe Instagram fotografii cu o siluetă de invidiat și un abdomen de adolescentă, obținute în urma unor sesiuni de drenaj limfatic aplicate de experta în domeniu, Sheila Perez. Desigur, doar drenajul în sine nu poate să facă minuni pe partea de slăbire. Trebuie să fim realiști,  scopul principal al drenajului nu este slăbitul ci restul beneficiilor pe care le vom menționa imediat. Îți prezentăm 9 motive pentru care merită să încerci acest tratament și tot ce ai nevoie să știi despre el.

Efectuează un drenaj limfatic profesional cu aparatul LinfoPress Evolution PRO de la firma spaniolă Termosalud. Drenajul limfatic prin presoterapie, de grad medical, este disponibil la centrul de înfrumusețare Pearl Beauty Center din Satu Mare.

Ce este drenajul limfatic prin presoterapie

Drenajul limfatic prin presoterapie este un tratament care stimulează funcționarea sistemului limfatic prin compresia și decompresia controlată a anumitor părți ale corpului tău. Această terapie te ajută să scapi de toxine și de retenția de apă, să îți îmbunătățești circulația sangvină, să lupți contra celulitei și să îți întărești sistemul imunitar.

Ce este sistemul limfatic?

Sistemul limfatic reprezintă al doilea sistem circulator al organismului (după sistemul vaselor de sânge). În acest sistem circulă circa 4 litri de limfă – un lichid asemănător plasmei sanguine – care realizează schimbul de substanțe între sânge și țesuturi. Din sistemul limfatic fac parte și splina, amigdalele și timusul (o glandă poziționată în partea anterioară a cavității toracice). Sistemul limfatic îndeplinește roluri importante pentru funcționarea optimă a organismului tău: preia și filtrează reziduurile și surplusul de lichide, elimină toxinele și îți conferă imunitatea care te protejează de diferite afecțiuni.

Cum funcționează presoterapia?

Presoterapia este tratamentul prin care sunt aplicate, pe diferite părți ale corpului (gambe, brațe, abdomen), presiuni diferite de aer. Prin compresia și decompresia controlată a acestor părți este stimulată funcționarea corectă a sistemului limfatic. Presoterapia și-a dovedit utilitatea în domeniul angiologiei (studiul vaselor sanguine și limfatice), în fizioterapie, precum și în tratamentele cosmetice și de înfrumusețare.

Metode de a face drenaj limfatic

Drenajul limfatic se poate efectua manual prin masaj sau cu ajutorul unui aparat prin presoterapie.

Drenaj limfatic manual prin masaj

Drenajul limfatic manual prin masaj este o terapie non-invazivă, cu efecte benefice asupra organismului. Una dintre cele mai cunoscute metode de aplicare a acestui tip de masaj este tehnica Vodder, inventată în 1932 în Franța de către Emil și Estrid Vodder. Drenajul limfatic manual a fost documentat de-a lungul timpului prin studii efectuate în Australia, Europa și America de Nord. Studiile au demonstrat că acest tip de drenaj are efecte pozitive când este folosit ca tehnică de sine stătătoare, cât și în combinație cu alte terapii.

În timpul tratamentului, pielea corpului este întinsă și masată în diferite moduri pe baza unor principii științifice și fiziologice care s-au demonstrat eficiente în îmbunătățirea fluxului limfatic. Aplicat cu presiunea, traiectoria și viteza corecte, acest masaj ușor tonifiază pielea, îmbunătățește circulația limfei, sporește capacitatea de recuperare după diverse afecțiuni, elimină toxinele din ganglionii limfatici, întărind capacitatea de apărare a organismului.

Drenaj limfatic cu aparat prin presoterapie

Efectuarea drenajului limfatic prin presoterapie implică folosirea unui echipament și a unui costum special care conține mai multe compartimente. Echipamentul controlează presiunea folosită în terapie și este prevăzut în multe cazuri cu opțiunea alegerii programului potrivit pentru fiecare client. Dispozitivul pompează aer în costum, creându-se astfel presiune și realizându-se masarea părților tratate ale corpului. Unele echipamente dispun de extensii suplimentare, care pot fi aplicate separat pe brațe și pe partea superioară a corpului în timpul tratamentului. Aparatele performante de drenaj limfatic prin presoterapie dispun de mai multe programe de tratament, ce permit aplicarea unor diferite tipuri de presiune, cu rezultate pozitive pentru corpul tău.

9 motive să faci drenaj limfatic, beneficii

  1. Îmbunătățește circulația sangvină și tratează problemele sistemului circulator și limfatic: ameliorează varicele și senzația de brațe și picioare grele și obosite, previne apariția tromboflebitei.
  2. Detoxifiază organismul, contribuind la eliminarea mai rapidă a reziduurilor, a proteinelor în exces și a toxinelor.
  3. Reduce celulita prin eliminarea excesului de lichid interstițial și prin oxigenarea eficientă a vaselor de sânge.
  4. Ajută la remodelarea corporală prin revitalizarea și oxigenarea țesuturilor. În combinație cu terapii ca împachetările corporale și electrostimularea, drenajul limfatic prin presoterapie te ajută să slăbești vizibil, în centimetri, și să ai brațe, picioare și un abdomen mai ferme.
  5. Tratează problemele digestive: prin masarea abdomenului, este stimulat tranzitul intestinal, este eliminată balonarea și este ameliorată constipația.
  6. Consolidează funcționarea sistemului imunitar prin stimularea producției de limfocite care luptă împotriva agenților patogeni (microbi, virusuri, paraziți).
  7. Relaxează și tonifiază mușchii, presiunea aplicată prin drenaj ajutându-i să se detensioneze.
  8. Diminuează inflamațiile și calmează durerile apărute după un efort susținut, o accidentare sau o intervenție chirurgicală, reducând spasmele musculare și întărind țesuturile conjunctive.
  9. Îți conferă o stare generală de bine prin activarea sistemului parasimpatic (cunoscut și sub numele de sistem nervos pentru odihnă și digestie).

Contraindicații drenaj limfatic prin presoterapie

Drenajul limfatic prin presoterapie nu se poate aplica persoanelor afectate de tromboembolism, tromboflebită acută, tromboze venoase cunoscute sau suspectate, hernie inghinală, tumori, plăgi (răni) deschise, probleme circulatorii grave, hipertensiune arterială, ocluzie arterială, neoplazie și cancer (în ultimii 5 ani).Tratamentul nu se efectuează în timpul menstruației și nu este indicat femeilor însărcinate și celor care alăptează. Terapia nu este recomandată persoanelor care suferă de dureri cardiace, claustrofobie, dermatită și nici celor care au instalat un dispozitiv pacemaker.

Întrebări populare despre drenaj limfatic prin presoterapie

Ce trebuie să fac înainte de tratament?
Cu o zi înainte și în ziua în care se efectuează drenajul limfatic trebuie să consumi cel puțin 1,5 litri de lichide. Hidratarea corectă pre-tratament asigură eliminarea eficientă a toxinelor din organism, sporind eficiența acestuia.

Pe ce zone se aplică tratamentul?
Drenajul limfatic prin presoterapie se aplică cu rezultate optime pe brațe, abdomen și picioare.

Este dureros?
Drenajul limfatic prin presoterapie NU doare și este foarte relaxant.  Presiunea introdusă în costum poate fi reglată pe timpul ședinței pentru a ne asigura că tu te simți confortabil.

De câte ședințe am nevoie?
Pentru rezultate optime, este recomandat ca la fiecare 6 luni, timp de o lună, sa faci câte 2 ședințe pe săptămână. Dacă retenția de lichide se numără printre problemele cu care te confrunți, e bine ca după această lună să treci la o ședință pe săptămână.

Chiar și când nu ai probleme de sănătate, o ședință de drenaj limfatic prin presoterapie pe săptămână conferă sănătății tale numeroase avantaje, ajutându-te chiar să ai o piele cu
un aspect mai plăcut.

Cum îmi dau seama că tratamentul funcționează?
Modificarea urinei este primul indiciu că drenajul limfatic prin presoterapie funcționează. Urina dobândește un miros diferit, este mai concentrată și mai închisă la culoare.
Aspectul tău fizic se va îmbunătăți datorită eliminării exceselor de lichide din organism, iar acesta este al doilea semn că tratamentul funcționează. În plus, dacă urmezi și alte tratamente de remodelare corporale, acestea vor avea rezultate vizibil mai eficiente mulțumită tot drenajului limfatic.

ATENȚIE! Pentru rezultate optime, este necesar ca după efectuarea tratamentului să te hidratezi suficient.

Ce trebuie să fac după tratament?
După aplicarea tratamentului, consultantul de la centrul de înfrumusețare îți va recomanda să bei multă apă pentru a stimula eliminarea toxinelor din organism. Pentru a păstra rezultatele furnizate de terapie este indicat să adopți și să păstrezi un stil de viață sănătos: să faci mișcare și să ai o alimentație echilibrată, evitând consumul de alcool și excesul de sare și grăsimi.

Care sunt efectele imediate ale terapiei?
După efectuarea terapiei, vei avea mai des scaun pentru că acesta este modul în care organismul se curăță de toxine și de proteinele în exces. În plus, poți “pierde” până la 2 cm de grăsime de pe zonele tratate, dacă respecți recomandările post-terapie.

Când se recomandă drenajul limfatic prin presoterapie?
Tratamentul se recomandă celor care au probleme cu circulația sângelui: varice, senzație de picioare și brațe grele și obosite. El este binevenit și când nu ai astfel de probleme, ci doar cauți o soluție să-ți îmbunătățești starea generală de sănătate și să obții o stare de bine.

Dacă vrei să scapi de retenția de apă și să elimini toxinele din organism, acesta este tratamentul potrivit pentru tine. Totodată, drenajul limfatic prin presoterapie este perfect pentru recuperarea postnatală, te ajută să scapi de inflamarea picioarelor, precum și de edemele limfatice, fie congenitale sau post-chirurgicale. Această terapie este recomandată și celor care vor să scape de aspectul de coajă de portocală al pielii, pentru că ea tratează circulația sangvină deficitară care determină toxinele să se acumuleze în țesuturile adipoase sub formă de noduli. În combinație cu alte terapii (împachetări corporale, electrostimulare) și un stil de viață echilibrat, drenajul limfatic prin presoterapie te ajută să obții și să păstrezi o siluetă de invidiat.

Pot să facă și bărbații acest tratament?
Desigur, drenajul limfatic prin presoterapie se adresează atât femeilor, cât și bărbaților.

Drenaj limfatic în Satu Mare cu aparat medical de presoterapie

La centrul de înfrumusețare Pearl Beauty Center din Satu Mare îți stăm la dispoziție cu un aparat ultramodern pentru drenajul limfatic prin presoterapie. Linfopress Evolution PRO este un dispozitiv digital performant produs de firma Termosalud din Spania, care are o experiență de peste 30 de ani pe piața aparatelor de înfrumusețare.

Echipamentul îmbunătățește diverse funcții ale organismului prin stimularea circulației sângelui și a limfei, elimină excesul de lichid interstițial și relaxează întreg corpul, conferindu-ți o stare generală de bine. Combinarea celor patru cicluri predefinite de funcționare cu care este prevăzut dispozitivul conferă o gama largă de tratamente de înfrumusețare: combaterea celulitei, eliminarea retenției de apă, tratarea problemelor circulatorii și a celor limfatice. Pot fi create până la 10 tratamente personalizate prin combinarea ciclurilor de funcționare pentru a furniza fiecărui client o terapie adecvată nevoilor sale.

Te așteptăm la Pearl Beauty Center în Satu Mare pentru a încerca acest tratament complet non-invaziv care îți va oferi multiple beneficii pentru corpul și starea ta de sănătate!

Drenaj limfatic în Satu Mare cu eXimia HR 77 Platinum, aparatul care face minuni

Celulita și îngrășarea în anumite zone ale corpului (coapse, abdomen) reprezintă în ziua de azi o mare supărare a femeilor. Aparatul Eximia este o alternativă excelentă la liposucția chirurgicală. Este o adevărată descoperire pentru cei care își doresc o slăbire localizată rapidă și o reducere semnificativă a celulitei.

Eximia a primit premiul de ,,Cel mai bun echipament de slăbit în 2017ˮ la Congresul Internațional de Medicină Anti-Aging. Eximia HR 77 Platinum se găsește la salonul de înfrumusețare Pearl Beauty Center din Satu Mare și reprezintă o completare la Eximia, deci rezultatele oferite sunt și mai bune.

Două din tehnologiile Eximia au rolul de a realiza un drenaj limfatic intens. Este vorba despre tehnologia Vacuum și Radiofrecvența quadripolară. Grație acestor tehnologii brevetate se realizează un masaj endermologic și un drenaj limfatic, astfel se tratează într-un mod profesional imperfecțiunile corpului. În ziua de azi, deja sunt foarte cunoscute aceste tehnici de către foarte multe femei care au ales tratamentele cu Eximia pentru slăbit. Atunci când sunt aplicate împreună, tehnologiile Eximia oferă rezultate excepționale:

  • Sunt reduse semnificativ depozitele de grăsimi în zonele unde se aplică tratamentul.
  • Se elimină celulita, este atenuat foarte mult aspectul de coajă de portocală.
  • Aspectul pielii este mult îmbunătățit.
  • Drenajul limfatic este foarte important în tratamentul pentru reducerea grăsimilor.
  • Prin tehnologiile avansate Eximia se îmbunătățește drenajul limfatic și microcirculația sângelui ceea ce este foarte important pentru refacerea aspectului frumos al pielii. De asemenea, prin distrugerea nodulilor de celulită și eliminarea grăsimilor lichide (acestea se scurg în spațiul extracelular) se poate reface și structura pielii, sunt îmbunătățite proprietățile de elasticitate ale acesteia.
  • Cu ajutorul drenajului limfatic și a masajului endermologic se obțin următoarele avantaje:
  • Se stimulează canalul limfatic să transporte bine limfa.
  • Se elimină toxinele acumulate în adipocite.
  • Se reduce stratul de grăsime.
  • Se reduce celulita.
  • Se elimină și o parte din apa acumulată în țesuturile cutanate.
  • Se combate retenția de apă în țesuturi.
  • Se micșorează circumferința zonei unde se aplică tratamentul.
  • Se face o bună oxigenare a țesuturilor.
  • Se ameliorează aspectul de coajă de portocală.
  • Se obține o tonifiere excelentă a pielii
  • Se obțin rezultate îmbunătățite asupra pielii.
  • Potrivit specialiștilor: ,,Exiamia a avut un mare succes în rezolvarea problemelor celulitei și acumulărilor de grăsimi.ˮ Femeile care au astfel de probleme pot alege cu încredere astfel de tratamente pentru că vor obține rezultate rapide datorită celor 5 tehnologii avansate. Eximia este soluția perfectă pentru femeile care vor să aibă un corp frumos, o piele netedă fără celulită în sezonul cald.
  • Metoda Eximia are cele mai bune rezultate în slăbirea localizată și combaterea celulitei cu până la 95%.
  • Tratamentele nu produc durere, sunt non-chirurgicale și durează destul de puțin.
  • Un tratament complet pe toate zonele corpului poate dura 90 minute.
  • Un tratament doar pe abdomen, sau doar pe coapse se face în 30 minute fiecare.
  • Un tratament doar pe brațe sau doar pe gambe se face în 15 minute fiecare.
  • Cu Eximia HR 77 Platinum îți poți subția talia cu 2 cm doar printr-o singură ședință de tratament.

Vino la salonul de înfrumusețare Pearl Beauty Center și încearcă un tratament cu Eximia! Vei vedea cât este de ușor este un astfel de tratament și ce rezultate incredibile oferă. Vezi lista de Prețuri.