Salon de înfrumuseţare
Pearl Beauty Center
La salonul de înfrumusețare Pearl Beauty Center te răsfațăm cu cele mai noi și revoluționare aparate și tratamente de înfrumusețare. Peste 120 de tratamente pentru epilare definitvă cu laser, slăbire profesională, anticelulită, lifting facial, antirid, acnee și alte afecțiuni ale tenului.
Gyöngyi Martocsan
Manager Pearl Beauty Center
“La Pearl Beauty Center suntem mereu pregătiți să facem față oricărei provocări.”
Te așteptăm cu un personal calificat și cele mai noi tehnici de înfrumusețare. Avem în dotare aparate super performante ce ne plasează în topul celor mai bine cotate saloane de înfrumusețare din EUROPA.Ne dorim să zâmbești ori de câte ori vei urca pe cântar sau vei privi în oglindă, împreună vom reuși mereu să avem cele mai bune rezultate.
Epilare definitivă
ENEKA PRO – Laser diodă de 4000W
Din Ianuarie 2022 am adus un nou aparat de epilare definitivă cu laser diodă de 4000 W, fabricat de firma spaniolă Termosalud ce s-au remarcat prin calitatea tratamentelor și rezulatte obținute în cele mai prestigioase clinici din Europa.
Te putem ajuta să scapi de părul nedorit cu ENEKA PRO, unul dintre cele mai performante aparate de epilare cu laser din lume, având și modul FĂRĂ DURERE.
Testează gratuit! Accesează butonul de mai jos și obține mai multe informații despre cum poți testa gratuit aparatul nostru de epilare definitivă cu laser pentru a te convinge că este fără durere și super eficient. Vei înțelege de ce merită fiecare bănuț.
Tratamente faciale
Tehnologii moderne
Bernadet este una dintre primele esteticiene din România care a lucrat cu aparatul de lifting facial HIFU FaceLift PRO și alte aparte de top din România pentru tratamente faciale. O esteticiană tânără care în ultimii ani a participat în mod activ la numeroase seminarii, cursuri, training-uri și evenimente de estetică facială atât la nivel național cât și internațional alături de medici și esteticieni din întreaga lume.
Este certificată să lucreze cu cele mai bune aparate din domeniul înfrumusețări: FaceLift Pro (lifting facial cu HIFU), Plasma.Pen (anirid), Messo.Pen (microneedling), Oxygenera PRO (radiofrecvență, mezoterapie virtuală, microdermabraziune, mască soft laser infrared, ozigen hiperbaric).
A urmat în Barcelona câteva specializări pentru tratamentele faciale cu produse de la Bruno Vassari. De asemenea are specializări pentru peelinguri chimice cu Medicalia Skin Care și tratamente pentru față cu produse Pevonia Botanica, seruri de la Institute BCN Barcelona și seruri PBSerum.
Folosim cele mai moderne tehnici de sterilizare și cele mai bune produse de igienizare pe care le-am găsit disponibile. Toate produsele cosmetice profesionale folosite sunt produse de top care oferă rezultate vizibile încă de la primele ședințe.
Sună acum și programează-te gratuit la o consultație gratuită și află mai multe despre cum te putem ajuta cu tratamente eficiente pentru tenul tău.
Remodelare corporală
Slăbire, anticelulită și tonifiere
Obține rezultatul dorit în remodelare corporală cu ajutorul esteticienilor noștri.Te putem ajuta să slăbești, să ameliorezi celulita, să obții fermitate pentru pielea de pe corp și să îți remodelezi corpul pentru a privi cu mai multă încredere de fiecare dată când te uiți în oglindă.
Totul este posibil cu ajutorul aparatelor ultra performante de slăbit, anticelulită și remodelare corporală. Au fost create de medici și esteticieni cu experiență în remodelarea corporală și au în spate studii clinice care atestă eficiența și rezultatele uimitoare pe care ți le pot oferi. De exemplu eXimia HR 77 Platinum aparatul de slăbire intensivă și anticelulită a câștigat trofeul “Cel mai bun echipament de slăbit” la congresul internațional de medicină anti-îmbătrânire ediția IX, organizat la București.
Nu te costă nimic să îți faci o programare la o consultație gratuită pentru a afla mai multe despre cele mai noi tehnici și tehnologii pentru a ajunge la silueta dorită.
Ajutor! Vreau să slăbesc
Pentru multe femei, frumusețea este strâns legată de o siluetă care să le confere încredere și să le facă să se simtă bine în pielea lor. Dacă ai ajuns în punctul în care simți nevoia să scapi de câteva kilograme însă nu știi de unde să începi, îți venim în ajutor cu cele mai relevante informații despre cum poți slăbi.
CUPRINS ARTICOL:
Metode de slăbit cu păreri pro și contra
Poate că ai citit pe internet mărturii despre “rețete-minune” de slăbit. Și poate că ai dat și peste mărturii cutremurătoare despre cum anumite metode de slăbit au pus în pericol sănătatea celor care le-au încercat. Există mulți care cred în “rețete-minune”, iar aceasta este o capcană pe care trebuie să o eviți. În primul rând, există o mare diferență între a da jos câteva kilograme și a scăpa de obezitate. Obezitatea este o afecțiune medicală care trebuie tratată numai sub îndrumarea unui medic specialist. De aceea, prezentul articol se concentrează pe metode care te ajută să înlături cele câteva kilograme depuse pe “zonele sensibile”, cum ar fi abdomenul, șoldurile, coapsele, brațele, picioarele, etc. și NU pe eliminarea obezității.
Înainte de a începe un demers pentru a slăbi, trebuie să știi că orice metodă ai încerca, dacă ea nu este sprijinită de consecvență, efortul tău va fi în zadar. Consecvență nu înseamnă adoptarea unui regim alimentar draconic, în care vei fi privată pentru toată viață de alimentele care îți plac. Consecvență înseamnă echilibru în alimentație și un stil de viață sănătos care implică mișcare, o stare de spirit bună și, mai ales, conștientizarea faptului că între tine și organismul tău există o legătură puternică, ce te poate ajuta să îți păstrezi silueta dorită pentru mult timp. Tot ceea ce trebuie să faci este să îți asculți organismul, astfel încât să îți dai seama ce alegeri să faci, atât în materie de alimentație, cât și de exerciții fizice sau de gestionare a emoțiilor.
Influența hormonilor asupra greutății corporale
Înainte de a folosi orice metodă de slăbit, este indicat să îți faci o serie de analize medicale, în special analize hormonale. Și asta pentru că un medic endocrinolog îți poate spune dacă nu cumva un dezechilibru hormonal este motivul pentru care acumulezi kilograme în plus, deși ai un stil de viață sănătos. Dintre cei 9 hormoni care pot influența greutatea corporală, testosteronul și estrogenul sunt cei mai citați de sursele medicale ca fiind “de vină” pentru îngrășare.
Testosteronul este hormonul care menține fermitatea mușchilor atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților. Mai multe studii au indicat că pe măsură ce înaintăm în vârstă, organismul produce cantități mai mici de testosteron, ceea ce duce la acumularea de depozite de grăsime.
Potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători americani de la “Departments of Medicine”, Philadelphia, Pennsylvania, concentrațiile scăzute de testosteron reduc masa musculară și măresc cantitatea de grăsime din corp. În acest studiu, participanții au fost 108 bărbați cu vârste de peste 65 de ani cărora, timp de 3 ani li s-au administrat fie doze de testosteron, fie doze de placebo. Când dozele de testosteron administrate bărbaților în vârstă au fost ridicate până la nivelul de testosteron care există de obicei în organismul bărbaților mai tineri, cantitatea de grăsime din corpul bărbaților în vârstă a scăzut vizibil, în special pe brațe și picioare. Pentru a păstra concentrațiile de testosteron la cote optime, trebuie să dormi suficient și să faci multă mișcare.
În organismul femeilor există o relație invers proporțională între testosteron și estrogen: cu cât cresc cantitățile de estrogen, cu atât scad cele de testosteron. Mai multe studii au arătat că, în medie, femeile au între 6 și 11% mai multă grăsime decât bărbații și că estrogenul diminuează capacitatea organismului femeilor de a arde calorii după consumul de alimente. Acest lucru înseamnă că femeile stochează mai multă grăsime în corp, cel mai probabil și din cauza sarcinii, așa cum arată un studiu rezumativ realizat de “University of New South Wales” și publicat în “Obesity Reviews”. Potrivit lui Anthony O’Sullivan, conferențiar universitar la “St George Clinical School” de la “University of New South Wales” – “pubertatea și sarcina timpurie – perioade cu niveluri ridicate de estrogen – pot fi considerate perioade de depozitare a grăsimilor ca pregătire pentru dezvoltarea sarcinii și pentru crearea condițiilor necesare alăptării”. Pentru că reducerea nesupervizată a cantității de estrogen din organism poate cauza mai multe probleme medicale, este indicat să apelezi la un medic specialist care îți va spune ce tratamente hormonale să alegi.
Alimentație sănătoasă, fără înfometare
Cercetătorii de la “Universitatea Stanford” au realizat un studiu în care 609 adulți supraponderali au primit, timp de 12 luni, o alimentație cu conținut scăzut de grăsimi sau cu conținut scăzut de carbohidrați. Înainte de a participa la studiu, adulții au urmărit 22 de cursuri de educație a sănătății, în care li s-au prezentat avantajele alimentației sănătoase și ale exercițiilor fizice regulate. Ulterior, participanții au consumat atât legume, cât și băuturi cu zahăr, alimente ultra-procesate și nesănătoase. Profesorul Lennert Veerman de la “Griffith University” din Queensland a indicat că acest studiu arată că nu există o dietă universală pentru un grup de indivizi cu caracteristici biologice diferite. “Mâncăm pentru a ne umple stomacul și, dacă facem asta consumând legume, atunci avem tendința să slăbim. În schimb, dacă ni-l umplem cu ciocolată sau cartofi prăjiți, “adăpate” cu un suc, ne îngrășăm”.
Este important să reții că o siluetă de invidiat vine la pachet cu o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate și tratamente profesionale de slăbit în centre specializate. Nu trebuie să te înfometezi și nici să ții diete drastice ca să dai jos câteva kilograme pentru a încăpea în rochia preferată. “Efectul yo-yo” nu iartă pe nimeni și acele kilograme date jos se vor întoarce, dacă nu chiar se vor dubla. “Efectul yo-yo” apare când slăbești semnificativ și repede în urma unei diete, însă pui înapoi acele kilograme când revii la alimentația ta obișnuită. Acest lucru se întâmplă pentru că modificările metabolice care apar în timpul dietei dispar odată ce încetezi să o mai urmezi, astfel că poți ajunge să ții dietă după dietă pentru a-ți păstra greutatea corporală la nivelul dorit. “Efectul yo-yo” poate avea efecte negative atât asupra sănătății tale fizice, cât și a celei emoționale și de aceea trebuie să eviți dietele stricte. În schimb, adoptarea definitivă a unei alimentații sănătoase te poate ajuta să îți păstrezi greutatea permanent sub control.
Cura de detoxifiere – 5 metode de curățare foarte eficiente
E bine să știi că pentru o stare de sănătate optimă organismul trebuie să primească șase categorii de nutrienți din alimente: vitamine, acizi grași, minerale, fibre, proteine, apă și carbohidrați. Fără o stare de sănătate bună, greutatea ta are de suferit din cauza unor afecțiuni diverse.
Vitaminele asigură dezvoltarea și funcționarea corectă a organelor, precum și funcționarea optimă a metabolismului. Unele dintre ele – cum ar fi vitaminele A, E și C – sunt anti-oxidanți. Aceștia caută, curăță și transformă radicalii liberi dăunători în compuși inactivi și inofensivi. Cele mai multe vitamine se află în fructe și legume proaspete. Totuși, e bine să fii atentă la cantitatea de vitamine pe care o ingerezi (în special din suplimente alimentare) pentru că exagerarea poate avea efecte negative asupra sănătății tale.
Acizii grași
Organismul are nevoie de două tipuri de acizi grași: omega-3 și omega-6. Aceștia produc energie și transportă nutrienții în interiorul corpului acolo unde este nevoie de ei. Uleiul de pește, de exemplu, este o sursă importantă de acizi grași.
Mineralele
La fel ca vitaminele, mineralele sunt anti-oxidanți care îmbunătățesc imunitatea organismului. Ei transportă oxigenul și enzimele în corp și ajută la dezvoltarea oaselor, țesuturilor și mușchilor. Printre minerale se numără potasiul, calciul, fosforul, cuprul, fierul și zincul. Fructele și legumele proaspete sunt cele mai bune surse de minerale.
Fibrele conțin foarte puține calorii (ceea ce le recomandă pentru păstrarea unei siluete optime) și pot fi solubile și insolubile. Cele solubile se dizolvă în apă și elimină colesterolul din organism. Se găsesc în mere și fasole uscată. Fibrele insolubile nu se dizolvă în apă și ajută digestia, prevenind constipația și problemele asociate cu aceasta. Le găsești în coaja legumelor și în pulpa fructelor.
Proteinele furnizează amino acizi, vitali pentru dezvoltarea țesuturilor. Amino acizii esențiali se obțin din alimente de origine animală cum ar fi ouăle sau laptele.
După cum știi deja, apa este esențială pentru viață și pentru păstrarea unei stări bune de sănătate. De la reglarea temperaturii corporale și până la eliminarea reziduurilor, apa ajută organismul uman să se dezvolte armonios.
Carbohidrații reprezintă sursa principala de energie pentru activitățile zilnice. De aceea reprezintă categoria de nutrienți care trebuie să se regăsească în cea mai mare cantitate în meniul tău zilnic. Carbohidrații sunt de două feluri: simpli și complecși. Exemple de carbohidrați simpli sunt zahărul și mierea, în timp ce cartofii și fasolea sunt carbohidrați complecși.
Doctorul Rosemary Stanton, un renumit nutriționist australian de la “University of New South Wales” declara: “unele studii care au blamat carbohidrații nu au luat în considerare tipul de nutrienți pe care aceștia îi oferă. De exemplu, lintea și acadelele sunt amândouă carbohidrați, dar prima este un aliment de calitate, bogat în nutrienți, iar cea de-a doua este doar gunoi. Să le numim pe amândouă simplu “carbohidrați” înseamnă să nu facem această distincție important.”
Meniul tău zilnic trebuie să includă (potrivit “Departamentului de Agricultură al Statelor Unite”) următoarele:
Printre cele mai indicate alimente pentru păstrarea siluetei se numără: avocado, mere, fructe de pădure, portocale, mango, broccoli, sfeclă, roșii cherry, ceapă, mazăre, morcovi, dovlecei, cartofi dulci, macrou, somon, sardine, semințe (dovleac, susan), migdale, alune, produse din soia, orez brun, porumb.
Alimentele de evitat sunt: margarina, maioneza, uleiul pentru prăjit, dulciurile, alimentele ultra-procesate (afumături, mezeluri), brânzeturile grase, sucurile carbogazoase.
Apelăm la nutriționist?
De cele mai multe ori, oamenii apelează la un nutriționist după ce metodele de slăbit pe care le-au încercat singuri nu au dat rezultatele așteptate, când nu reușesc să își păstreze greutatea corporală dobândită în urma unei diete sau când metodele de slăbit încercate au efecte negative asupra sănătății lor. Nutriționistul este specialistul care îți creează un regim alimentar personalizat pe baza stilului tău de viață (activ, sedentar, mixt) și care ia în calcul în creionarea acestui regim caracteristicile specifice ție cum ar fi: greutate, sex, înălțime, stare de sănătate (afecțiuni, alergii alimentare) sau preferințe culinare.
Diferența între o dietă concepută de un nutriționist și una luată de pe net, încercată la recomandarea cuiva sau aleasă de tine (atunci când nu ai studii de specialitate în zona nutriției) este că regimul oferit de nutriționist vede și dincolo de obiectivul imediat, și anume acela de a scăpa de kilogramele în plus. Nutriționistul îți furnizează un plan de alimentație echilibrată pe care să îl poți respecta pe termen lung, păstrându-ți, în tot acest timp, o stare bună de sănătate și energia la cote optime.
Diete de slăbire rapidă
Termenul “dietă” are în ziua de astăzi mai multe înțelesuri: tipul și cantitatea de mâncare pe care o persoană o consumă în fiecare zi sau includerea de către o persoană, în dieta zilnică, a anumitor alimente și băuturi cu scopul de a pierde din greutate sunt două din aceste sensuri.
Experta în nutriție Frances Largeman-Roth ne spune: “cercetătorii din toată lumea spun că ceea ce funcționează cu adevărat nu este doar reducerea caloriilor, ci și satisfacerea foamei cu felurile potrivite de alimente”.
Printre dietele care ajută la scăderea în greutate se află dieta cu grapefruit. A început să fie folosită în anii ’70 când era la modă să mănânci grapefruit înainte de fiecare masă sau să bei numai suc de grapefruit timp de câteva zile consecutive, crezându-se că aceste obiceiuri duc la pierderea în greutate.
Un studiu din anul 2010 efectuat de un grup de cercetători de la “Universitatea Vanderbilt” conduși de doctorandul Heidi J. Silver a arătat eficiența acestei diete. Astfel, participanții supraponderali, cu vârste cuprinse între 21 și 50 de ani care au băut suc de grapefruit înainte de mese timp de 12 săptămâni și-au redus indicele de masă corporală mai mult decât participanții care au băut apă în aceeași perioadă. Atât grapefruitul consumat ca atare, cât și sucul de grapefruit (fără adaos de zahăr și făcut din grapefruit proaspăt) au avut impact asupra aportului alimentar, a poftei de mâncare și a reducerii greutății corporale.
Concluzia studiului a fost că putem pierde semnificativ în greutate consumând grapefruit și suc de grapefruit înaintea meselor principale (mic dejun, prânz, cină) și asta fără a ne înfometa și fără a simți frustrarea generată de diete extrem de restrictive.
Dieta disociată, una dintre cele mai cunoscute diete funcționează după un principiu simplu: nu alimentele consumate sunt cele care îngrașă, ci felul în care le combinăm când le consumăm. De aceea este necesar să îți împarți mâncarea pe grupe de alimente si să nu amesteci sub nicio formă alimente din grupe diferite. Dieta disociată nu implică înfometarea, permite trei mese pe zi, cu cina servită nu mai târziu de ora 19:00 și interzice gustările nesănătoase, dulciurile, prăjelile și alimentele semi-preparate.
Dieta disociată implică renunțarea la consumul de alcool și cofeină și interzice consumul de apă în timpul meselor. Ea are mai multe versiuni, aplicabile în funcție de stilul de viață al celor care vor să slăbească.
Dieta Dukan, “inventată” de medicul francez Pierre Dukan este o dietă în care nu există o limitare a caloriilor, ceea ce înseamnă că poți mânca oricât, însă nu orice. Ceea ce trebuie să faci este să consumi în fiecare zi o anumită cantitate de tărâțe de ovăz. Acestea se consumă dimineaţa, înainte de a mânca orice, înmuiate în jumătate de cană de lapte călduţ. De asemenea, este obligatoriu să faci, în fiecare zi, mișcare timp de 20-30 de minute. Dieta Dukan te ajută să pierzi rapid în greutate și este formată din 4 faze:
Faza de atac: această etapă durează între 2 și 10 zile (în funcție de numărul de kilograme pe care vrei să le pierzi) și te motivează puternic pentru că poți slabi până la 4 kilograme pe săptămână consumând alimente cu conținut scăzut de grăsime și de carbohidrați, dar bogate în proteine. Exemple: mușchi de vită, cotlet de vițel, orice fel de pește inclusiv la conservă, însă nu în ulei, fructe de mare (creveți, stridii, cochilii Saint-Jacques), orice tip de carne de pasăre în afară de gâscă și rață, însă fără pieliță, aripioare și ciocănele, lactate cu 0% grăsime. Sunt interzise mezelurile, fructoza, gătitul în ulei.
Faza de croazieră: ea adaugă, la consumul de alimente bogate în proteine și consumul de legume. Scopul acestei perioade este obținerea unei greutăți corporale stabile, la finalul ei eliminându-se excesul de grăsime. În această etapă poți slăbi până la 3 kilograme pe săptămână, în funcție de metabolismul organismului și de depozitele de grăsime existente. Printre legumele pe care le poți consuma în această etapă se numără: spanac, roșii, castraveți, ridichi, ciuperci, țelină, varză, sparanghel, morcovi, fasole verde, sfeclă.
Faza de consolidare este poate cea mai grea dintre toate deoarece ea permite consumul treptat de alimente interzise în etapele anterioare (cum ar fi paste fără sosuri pe bază de unt sau ulei, fasole și mazăre, cartofi copți sau fierți, orez integral, carne de miel, etc) iar acest lucru poate duce la excese. Este o perioadă în care organismul trebuie să se obișnuiască cu noul regim alimentar și în care, dacă ai reușit deja să pierzi kilogramele pe care ți le-ai propus ori ești foarte aproape de acest obiectiv, vei mai pierde foarte puțin în greutate. Cu o durată de 10 zile pentru fiecare kilogram pierdut, această etapă permite și un fruct pe zi (orice fruct în afară de struguri, banane și cireșe) și două felii de pâine integrală pe zi.
Faza de stabilizare: este etapa în care organismul se obișnuiește cu noua greutate corporală și în care trebuie să aplici pe termen nedefinit regulile din fazele anterioare ale dietei, transformându-le într-un mod de viață și nu într-o dietă pe timp limitat. Deși aceasta este faza finală a dietei Dukan, este bine să știi că și ea are 3 reguli pe care trebuie să le urmezi:
– să rezervi o singură zi pe săptămână în care să consumi exclusiv proteine;
– să păstrezi obiceiul de a face mișcare zilnic cel puțin 30 de minute (mers pe jos, urcat pe scări, etc);
– să continui să consumi tărâțele de ovăz ca la etapele anterioare.
Dieta Dukan te poate ajuta să ajungi la greutatea dorită, cu condiția să îi respecți cu strictețe regulile.
Dieta vegetariană reprezintă un regim alimentar în care nu se consumă carne, lactate, ouă sau orice ingrediente provenite de la animale. Această dietă conține proporții ridicate de fibre alimentare, vitamina C și E, fier, magneziu, acid folic și cantități reduse de grăsimi săturate, colesterol și vitamina B12. Potrivit nutriționistei Valerie Rosser, este necesar ca fiecare masă să conțină proteine, pentru că acestea asigură dezvoltarea și repararea celulelor mulțumită amino acizilor care rezultă în urma descompunerii proteinelor. Poți găsi proteine în fasole, soia naturală, quinoa și linte, iar calciul îl poți lua din alimente ca migdalele, smochinele, legumele cu frunze verzi sau cereale. Dieta vegetariană are mai multe variante și o poți alege pe cea care se potrivește stilului tău de viață si obiectivelor de slăbit pe care ți le setezi.
Sport și mișcare
De la urcarea scărilor și mersul pe jos și până la sporturi practicate cu regularitate, mișcarea te ajută să dai jos acele kilograme care îți creează neplăceri. Exercițiile cardio se referă la orice tip de exerciții care ne fac să respirăm mai greu și să ne bată inima mai repede. Mișcarea ne întărește mușchii, făcându-ne corpurile mai sănătoase. Deoarece inima este un mușchi, o facem mai puternică punând-o să lucreze mai intens. Exercițiile fizice permit vaselor capilare să furnizeze mai mult oxigen celulelor din mușchii noștri și astfel să ardă mai multe grăsimi.
Exerciții de intensitate scăzută înseamnă plimbări pe jos, ciclism, dans și chiar treburi gospodărești cum ar fi tunderea gazonului, atâta timp cât le practicăm mai mult de 10 minute. Exerciții de intensitate ridicată sunt aerobicul, alergarea, ciclismul alpin, tenisul și baschetul.
Ann Green, fostă atletă mondială de heptatlon spune că “există numeroase motive pentru a merge pe jos sau pentru a face exerciții fizice, iar prevenirea creșterii în greutate este unul dintre ele”.
Alte sporturi care reduc grăsimea sunt înotul (brațele contribuie la propulsarea corpului în apă), alergarea (de voie sau sprint, arde grăsimile și ajută la conturarea și păstrarea masei musculare), vâslitul (care elimină grăsimea de pe brațe).
Pentru a putea scăpa de kilogramele în plus, este nevoie să faci săptămânal 150 de minute de exerciții de intensitate medie sau 75 de minute de exerciții de intensitate mare, potrivit “Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor”.
Pastile de slăbit
Este important să reții că este foarte periculos să iei pastile de slăbit fără să discuți în prealabil cu un specialist. Și asta pentru că multe dintre ele nu sunt simple suplimente alimentare, ci medicamente. Dacă cineva îți recomandă consumul anumitor pastile “miraculoase” de slăbit (cunoștințe, farmacist, prieteni), discută cu un medic înainte de a le lua. Chiar dacă nu îți vor afecta negativ sănătatea, ele pot să nu producă asupra ta aceleași efecte ca în cazul altor persoane care le-au încercat și asta pentru că fiecare organism este unic și stilul tău de viață nu este identic cu al altcuiva. Înainte de a încerca orice fel de pastile de slăbit, mergi la medic, fă niște analize medicale și apoi decide în funcție de rezultatele acestor demersuri dacă pastilele de slăbit sunt soluția potrivită pentru a te scăpa de kilogramele în plus.
Liposucție
Liposucția este o intervenție chirurgicală care folosește o tehnică de sucție pentru a îndepărta grăsimea din anumite zone ale corpului cum ar fi abdomenul, șoldurile, coapsele, fundul, brațele, pieptul, spatele, bărbia sau gâtul. Liposucția nu este considerată o metodă uzuală de slăbire, ci este indicată atunci când nu ai reușit să scapi de grăsime prin exerciții fizice și o dietă echilibrată. Când iei în greutate, celulele de grăsime se măresc în dimensiune și volum. Liposucția reducele numărul de celule grase de pe o anumită zonă a corpului, acest număr depinzând de aspectul acelei zone și de volumul de grăsime. Liposucția nu tratează iregularitățile pielii, celulita sau vergeturile. Nu poți face liposucție dacă nu ai o stare de sănătate bună sau suferi de afecțiuni care ar putea duce la complicații (exemplu: afecțiuni coronariane, diabet sau un sistem imunitar slab).
Ca în cazul tuturor intervențiilor chirurgicale majore, liposucția prezintă mai multe riscuri cum ar fi:
Riscul de complicații crește dacă medicul chirurg lucrează pe zone extinse ale corpului sau efectuează mai multe proceduri în timpul aceleași intervenții. Înainte de a apela la această procedură, informează-te și pune în balanță riscurile versus beneficii.
Tehnici moderne: criolipoliză și alte tehnologii
E bine să știi că există alternative NON-INVAZIVE pentru liposucție. Tehnici moderne care te ajută să slăbești fără a folosi anestezia sau inciziile și care evită neplăcerile cauzate de acestea. Dintre acestea, criolipoliza te ajută să scapi, împreună cu alte tratamente de remodelare, de până la 45% din țesutul adipos de pe anumite zone ale corpului. În plus, criolipoliza – tehnică modernă de slăbire prin înghețarea celulelor de grăsime – elimină și nodulii de celulită existenți pe zonele tratate, îmbunătățind aspectul și calitatea pielii tale. Cu doar 4 ședințe pe an, poți scăpa definitiv de kilogramele acelea sâcâitoare pe care nu le-ai putut elimina prin dietă și mișcare, cu minim de efort, într-o terapie relaxantă și confortabilă pentru tine.
O alte tehnică revoluționară de slăbire intensivă este terapia cu EXIMIA HR 77 PLATINUM. Acest tratament te ajută să slăbeșți rapid pe zonele unde există acumulări de grăsime, oferindu-ți rezultate încă de la primele ședințe: o piele mai fermă, mai elastică, mai frumoasă, lipsită de noduli de celulită. Până la 40% din țesutul adipos este eliminat, iar aspectul vergeturilor este ameliorat. EXIMIA HR 77 PLATINUM îți oferă o alternativă NON-INVAZIVĂ pentru liposucție, rezultatele sale fiind comparabile cu aceasta atunci când adopți un stil de viață sănătos: o alimentație echilibrată, hidratare intensă și mișcare practicată cu regularitate.
Operații de micșorare de stomac
Operația de micșorare a stomacului (cunoscută și sub numele de “gastrectomia longitudinală” sau “endoscopic sleeve gastroplasty”) este o procedură minim invazivă de reducere a greutății corporale. Aceasta se realizează prin secționarea stomacului pe lung și îndepărtarea porțiunii stomacale în care sunt localizați centrii foamei. Asta înseamnă că circa 80% din volumul stomacului tău va fi eliminat, în locul lui rămânând un tub gastric de circa 100 ml care te va împiedica să consumi alimente dincolo de senzația de sațietate. Această procedura se adresează în special celor care au o greutate corporală mult peste greutatea ideală și care nu au reușit sa slăbească deși au încercat și alte metode. În ceea ce privește riscurile intervenției, acestea sunt minime și după 48 de ore de spitalizare te poți recupera în doar câteva zile. În acest interval (care poate varia în funcție de caracteristicile individuale) vei simți amețeli și dureri pentru tratarea cărora vei primi medicamente. Atunci când este însoțită de modificarea stilului de viață, gastrectomia longitudinală poate elimina între 15 și 20% din greutatea corporală într-un interval de 12-24 de luni.
Când să stai de vorbă cu un psiholog
Dacă simți nevoia să mănânci de fiecare dată când treci printr-o situație dificilă sau pentru a-ți alina stările emoționale negative, iar asta se întâmplă de mai multe ori pe săptămână, este posibil să fie nevoie să stai de vorbă cu un psiholog. Dacă după ce recurgi la mâncare în acest fel, ai sentimente de vinovăție sau rușine, trebuie să fii atentă să nu intri în cercul vicios al mâncatului excesiv și al luării în greutate. Trebuie să știi că nu ai motive să te jenezi de o astfel de problemă, întrucât există mulți oameni care trec prin același lucru. Sentimentele negative determinate de probleme de viață – orice de la dificultăți financiare la nemulțumiri în viața profesională, îmbolnăvirea cuiva drag sau nefericire în viața de cuplu împing multe persoane să folosească mâncarea ca mijloc de umplere a senzației de “gol” emoțional, pentru că mâncarea creează un sentiment fals de satisfacere a acestui gol. Mâncatul excesiv, pe fond emoțional, afectează în egală măsură bărbații și femeile. Potrivit “Mayo Clinic” există mai multe semne care te pot ajuta să înțelegi ceea ce ți se întâmplă și dacă foamea pe care o simți este una de natură fizică sau una de natură emoțională.
Astfel, foamea fizică:
Foamea emoțională pe de altă parte:
Cu siguranță că nu este ușor să vorbești despre o astfel de problemă, însă discuția cu un psiholog este primul pas spre vindecare. Cel mai important este să fii sinceră în această discuție și să îi comunici medicului:
Este bine să discuți cu un psiholog și despre îngrijorările pe care le ai legate de sănătatea ta emoțională: sentimentele de tristețe, anxietate, furie sunt adeseori cauze ale tulburărilor de alimentație și pot cauza depresii sau alte afecțiuni mentale, mai serioase. Este important să primești tratament atât pentru tulburarea de alimentație, cât și pentru stările negative pe care le resimți permanent. În unele situații, medicul îți poate recomanda să efectuezi și un set de analize care îl ajută să aibă o imagine completă a stării tale de sănătate fizică și emoțională.
Cu siguranță că suportul primit de la o echipă de specialiști te poate ajuta să depășești ambele tipuri de probleme și să scapi de tulburarea alimentară care, potrivit statisticilor, cauzează supra-ponderabilitate la 2 persoane din 3 afectate de această problemă.
Sfaturi generale pentru a-ți atinge obiectivul de slăbit
Dacă apetitul tău nu este de natură emoțională, există și alte metode prin care poți să scapi de kilogramele în plus. Una ar fi să înveți să îți porționezi mâncarea. Exact cum ai auzit, e nevoie să înveți să faci asta în mod corect.
Un studiu publicat în 2013, efectuat de o echipă de cercetători americani la care au participat 54 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 46 de ani a arătat impactul porțiilor pe care le consumăm asupra greutății corporale. În acest studiu intitulat “Boluri fără fund: de ce indiciile vizuale ale dimensiunii porțiilor pot influența consumul de alimente”, unei jumătăți dintre participanți li s-au reumplut castroanele cu supă fără ca ei să își dea seama, iar ceilalți participanți au putut să ceară un castron suplimentar de supă doar dacă au dorit, după ce l-au terminat pe primul. Participanții cărora li s-au reumplut castroanele fără să știe au consumat cu 73% mai multă supă decât ceilalți.Totuși, lor nu le-a venit să creadă că au mâncat atât de mult și nu s-au simțit “mai plini” decât ceilalți participanți la studiu. Rezultatul studiului ne arată că este posibil să ne folosim ochii și nu stomacul pentru a număra caloriile din mâncare, ceea ce ne poate duce la consum exagerat de alimente. Altfel spus, este foarte probabil să mâncăm tot ce avem în farfurie și de aceea e important ca porțiile să fie dimensionate astfel încât să ne permită să ne oprim din mâncat de îndată ce ne-am potolit foamea.
O altă idee este să îți iei o “parteneră de dietă” care să te ajute să îți atingi obiectivul de a slăbi. O prietenă care te cunoaște foarte bine îți poate fi alături atât când trebuie să faci alegeri dificile, dar și când vrei să sărbătorești micile progrese de zi cu zi. Ea te poate sprijini și în momentele grele, când simți că ai vrea să renunți și te poate ajuta să prepari mese și gustări sănătoase care să îți permită să îți respecți planul alimentar.
În final, îți oferim și o serie de sfaturi practice care te pot ajuta să scapi de kilogramele în plus pentru a te bucura de o siluetă frumoasă și sănătoasă.
Tot mai multe studii arată cât de mult poate fi afectată sănătatea dacă sărim peste această masă. Pe lângă lipsa energiei pe timpul zilei, poți observa și schimbări bruște ale stării de spirit sau o poftă deosebită pentru mâncăruri bogate în calorii (care duc la creșterea în greutate).
2. Ia lucrurile încet, fără stres
Știm, este mai ușor în teorie decât în practică. Stresul este responsabil de apariția multor boli și poate duce la obezitate sau diabet de tip II, de aceea e bine să înveți să îl gestionezi în avantajul tău.
3. Oprește timpul
După împlinirea vârstei de 30 de ani, metabolismul încetinește. Pentru a-ți păstra corpul în formă optimă, adaptează cantitatea de alimente pe care o consumi și fă mișcare în mod regulat.
4. Atenție la medicamente.
Există medicamente precum antidepresivele, anticoncepționalele sau somniferele care au ca reacții adverse creșterea poftei de mâncare sau chiar afectarea modului în care sunt stocate grăsimile. Dacă observi că iei în greutate în timpul unui tratament medicamentos, nu îl întrerupe. Mergi la medicul care a prescris medicamentele pentru a-i explica temerile legate de acestea și pentru a-i cere să îți explice dacă ele îți afectează greutatea.
5. Evită alcoolul
Alcoolul este plin de calorii. Știm că este binevenit în unele ocazii, dar parcă ocaziile sunt la tot pasul. Problema este că, atunci când bem, organismul nostru folosește alcoolul ca pe o sursă de energie, în loc să ardă grăsimile pentru a avea energie. Cele mai nocive băuturi sunt cele care conțin o cantitate mare de zahăr. Consumat în mod regulat si pe termen lung, alcoolul cu siguranță ne va da peste cap acul de la cântar.
6. Somnul este mai important decât crezi
În timpul nopții, pancreasul intră în repaus și nu mai secretă insulină, cea care este responsabilă de dirijarea modului în care lucrează metabolismul nostru. Lipsa somnului sau “turele de noapte” pot da peste cap acest mecanism fiziologic, ducând la acumularea de kilograme. Încercă să adormi înainte de ora 23:00 și să dormi în medie 8 ore pe noapte. Dacă ești în ture de noapte, evită mâncărurile bogate în carbohidrați și mănâncă dimineața când ieși din schimb.
7. Calitate, nu cantitate
Știm cât de greu este să ne abținem de la plăceri precum înghețata, ciocolata, prăjiturile, etc. Chiar dacă sunt de casă sau bio, asta nu înseamnă că îți fac bine dacă sunt consumate în cantități mari. Încercă să porționezi corect mâncarea pentru a evita surplusul de zahăr și de grăsimi.
8. Evită mâncarea ultra procesată
Aceasta ar trebui să fie regula de aur pentru oricine dorește un stil de viață sănătos. Asta înseamnă să spui “adio” mezelurilor (în special parizerului și salamurilor foarte procesate), mâncării de tip fast food (shaorma, pizza), mâncărurilor foarte colorate și artificiale, semipreparatelor ce trebuie doar încălzite la microunde, etc.
9. Nu mânca până la senzația de plin
De cele mai multe ori dacă nu mâncăm la ore regulate vom avea tendința să înghesuim în stomac mai multă mâncare decât este necesar. Senzația de plin apare când deja am mâncat peste limita normală, asta deoarece creierul ne transmite întârziat această informație. Totuși, cei care alocă câte o jumătate de oră unei mese și mestecă foarte încet scapă de această grijă și, în plus, evită și potențiale afecțiuni digestive.
10. Servește mesele la timp
Stabilește anumite ore la care să servești mesele și încearcă să respecți aceste ore. Cumpără sau prepară mâncarea din timp ca să îți fie la îndemână, altfel atunci când îți va fi foame, vei căuta impulsiv ceva de mâncare și vei ajunge să mănânci ceva nesănătos.
11. Gătește sănătos
Evită să prăjești alimentele. Încearcă să gătești la aburi, prin fierbere sau la cuptor. Folosind niște mirodenii savuroase, mâncarea va fi mai gustoasă decât îți închipui. Oferă o șansă cărților cu rețete culinare sănătoase, diversitatea și ușurința preparării lor te vor surprinde.
12. Atenție la gustări
Un măr, o banană, un mix de nuci sau fructe uscate (aproximativ 50 de grame) țin de foame până la următoarea masă principală. Renunță la ronțăielile de la birou, fac mai mult rău decât crezi.
Cura de detoxifiere – 5 metode de curățare foarte eficiente
Curele de detoxifiere au devenit o adevărată “modă” în ultimele decenii, adeseori fiind văzute ca metode miraculoase prin care poți slăbi sau te poți recupera după o problemă de sănătate.
Dincolo de controverse și promisiuni, curele de detoxifiere răspund unei cerințe esențiale a vieții moderne: restabilirea echilibrului organismului. Acest echilibru este supus zilnic mai multor factori de risc: alimente ultra-procesate, alcool, medicamente, produse de uz casnic și cosmetice fabricate din substanțe cu efect toxic, poluanți din aer și apă. De aceea este bine să cunoști instrumentele care te ajută în lupta împotriva acestor factori de risc. Unul dintre aceste instrumente este detoxifierea și în rândurile care urmează îți prezentăm 5 metode eficiente pentru a realiza acest tratament.
Ce înseamnă detoxifierea corpului?
Cercetările au arătat că organismul uman nu a fost “proiectat” inițial să gestioneze cantitatea de toxine cu care se confruntă zilnic. Din această cauză, în prezent suntem supuși unui risc mai mare de îmbolnăvire decât în trecut. Și aici intervine detoxifierea, care ajută procesele normale prin care organismul nostru rămâne în viață, sănătos.
Detoxifierea este un proces natural prin care organismul elimină în mod firesc toxinele prin intermediul transpirației, respirației, al urinei, bilei și scaunului. O cură de detoxifiere sau curățare înseamnă adoptarea unui anumit stil de alimentație și de viață, pentru o perioadă de timp, cu scopul de a accelera și de a îmbunătăți procesul natural de detoxifiere prin eliminarea toxinelor din corp. Potrivit lui Arie Schwartz, președinte al “Abrahamson Center” din S.U.A, “toxinele din corpul nostru produc cele mai diverse probleme, de la metabolism încetinit și poftă de dulciuri sau alte alimente nesănătoase și până la insomnie și chiar depresie. Mulți oameni au scăpat de aceste neplăceri printr-o cură de detoxifiere, care reprezintă o metodă naturală de a vindeca organismul, de a-i da un “reset” și de a adopta un stil de viață mai sănătos”. Unii experți nutriționiști susțin că organismul se poate curăța singur de toxine cu ajutorul sistemului imunitar și al organelor interne, fără să fie nevoie să urmăm o cură de detoxifiere. Alți specialiști sunt însă de părere că ne putem detoxifia corpul cu ajutorul unei terapii de nutriție.
Când este necesară detoxifierea?
Dacă suferi de constipație, balonare, dureri de cap, dacă te confrunți cu probleme ale pielii, poftă de alimente nesănătoase, respirație urât mirositoare și schimbări frecvente de dispoziție, înseamnă că organismul tău este inundat cu toxine și ai nevoie de o cură de detoxifiere.
În cartea sa “Seven-X Plan for Digestive Health” medicul gastroenterolog și nutriționist Anil Minocha susține că “intestinele noastre se confruntă în fiecare zi cu doze de alimente, medicamente, poluanți și toxine. Așa cum facem, la interval de câteva zile, o curățare a computerului pentru a-l face să funcționeze fără probleme, tot așa trebuie să procedăm și cu tractul nostru gastro-intestinal când acesta este super-încărcat”. Medicul Minocha recomandă ca înainte de orice schimbare drastică a stilului tău de viață sau a celui alimentar să discuți cu un medic specialist pentru a evita să adopți soluții care îți pot dăuna.
Pentru cine este recomandată?
Cura de detoxifiere se adresează tuturor celor care:
– vor să își întărească sistemul imunitar;
– caută să se vindece mai repede după o afecțiune;
– doresc să scape de obiceiuri nesănătoase (consumul de alcool sau de alimente dăunătoare);
– vor să se bucure de un somn odihnitor;
– doresc să reducă senzația de stres din viața lor;
– vor să își îmbunătățească condiția fizică și emoțională.
Există însă și contraindicații ale curei de detoxifiere. Astfel, nu e indicat să apelezi la cura de detoxifiere dacă suferi de o afecțiune care ți-a slăbit sau traumatizat organismul sau dacă ești afectată de oboseală cronică sau malnutriție. De asemenea, această terapie nu se recomandă “grupelor de risc”: copii, adolescenți, femei însărcinate sau care alăptează, persoane care au probleme cu glicemia (diabet zaharat) sau tulburări de alimentație ca anorexia.
Beneficii și efecte ale detoxifierii asupra organismului
Detoxifierea are beneficii importante asupra organismului:
De asemenea, după ce vei ține o cură de detoxifiere, vei observa următoarele efecte:
Cum prevenim intoxicarea organismului?
“Bombardați” cu factori dăunători din toate părțile, este uneori greu, în ritmul accelerat al vieții moderne, să evităm ca aceștia să ajungă în corpul nostru. Totuși există câteva recomandări pentru a preveni intoxicarea organismului:
Ajută suplimentele cu adevărat la detoxificarea corpului?
Acumularea de toxine (cât de multe toxine avem în corp) este stabilită de diferența între toxinele care intră în organism și cele care ies. Putem să reducem această acumulare prin limitarea cantității de toxine care intră în corp sau prin mărirea cantității de toxine eliminate din organism.
Pentru a mări doza de toxine eliminate din corp este nevoie să acordăm o mână de ajutor ficatului, organul care gestionează procesul de detoxifiere naturală a organismului. Putem face asta consumând anumite suplimente, după consultarea unui medic specialist.
Printre suplimentele eficiente în procesul de eliminare a toxinelor din corp se numără:
Magneziul
Scaunul reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de detoxifiere zilnică a organismului, însă acumularea de toxine poate îngreuna acest proces, cauzând constipație. Magneziul combate aceste efecte și ajută la relaxarea mușchilor din tractul digestiv, inclusiv a celor din peretele intestinal care controlează capacitatea noastră de a merge la toaletă. Magneziul contribuie la neutralizarea acidului gastric și ajută la eliminarea reziduurilor prin scaun. În acest fel suplimentele cu magneziu sprijină procesul de detoxifiere a organismului.
Garcinia cambogia
Cunoscut și sub numele de Garcinia gummi-gutta și Malabar tamarin, Garcinia cambogia este un fruct mic în formă de dovleac originar din Asia de Sud. De culoare verde-gălbui și cu gust dulce-acrișor, fructul cultivat în prezent în India a început să fie folosit în suplimentele alimentare care contribuie la detoxifierea organismului. Bogat în în acizi hidroxilici – acid tartric, acid citric și acid hidroxicitric, Garcinia reduce poftele, în special pentru alimente nesănătoase bogate în zahăr, împiedicând consumarea acestor alimente, care duce la acumularea de toxine. Fructul crește nivelul serotoninei, adeseori numită “substanța chimică a fericirii” care ajută la atingerea mai rapidă a senzației de sațietate. În plus, Garcinia diminuează activitatea unor fermenți digestivi, încetinind formarea grăsimilor și transformarea glucidelor în grăsimi, stopând astfel acumularea de toxine.
Silimarina
Printre efectele benefice ale similarinei asupra organismului se numără protejarea ficatului de acțiunea nocivă a acumulării de toxine.
Vitaminele B
Vitaminele B ajută faza I de eliminare a toxinelor de către ficat, fază care constă în procesarea toxinelor rezultate din alimentele și substanțele care ajung în organism. Astfel, vitaminele B2, B3, B6, B9 (acidul folic) și B12 “hrănesc” enzimele care procesează toxinele, făcând detoxifierea mai eficientă.
Probioticele
Probioticele reprezintă un termen generic pentru toate tipurile de bacterii benefice care se găsesc în organismul nostru. Dintre aceste probiotice, pe care le putem lua din produse lactate “pure”, fără adaosuri, Lactobacillus și Bifidobacterium diminuează nivelurile de toxine din intestine, contribuind astfel la detoxifierea organismului.
Despre ficat și detoxificarea ficatului
Tot ceea ce respirăm și înghițim este descompus și absorbit în fluxul sanguin, trecând prin ficat. Ficatul – cel mai mare organ intern – este ca o uzină care se ocupă de detoxifierea substanțelor dăunătoare și pregătirea lor în vederea eliminării din organism prin scaun, urină, bilă, respirație și transpirație. În interiorul acestei uzine există o linie de asamblare care prelucrează și “ambalează” aceste toxine în ceea ce se numește detoxifierea ficatului. Ambalarea înseamnă că toxinele sunt prelucrate astfel încât să poată fi eliminate din corp în siguranță. Procesul constă în două faze care folosesc enzime specifice – lucrătorii uzinei. Enzimele pot fi ajutate de anumite vitamine, minerale și nutrienți pentru ca mecanismul detoxifierii naturale să funcționeze fără probleme și să elimine toxinele. De aceea este foarte important să acordăm ficatului cât mai mult sprijin în acest proces printr-o alimentație sănătoasă și prin cure de detoxifiere.
5 Metode eficiente de detoxifiere și curățare a organismului
Este bine să știi că o cură de detoxifiere este doar o cărămidă la baza păstrării echilibrului organismului și că, pentru ca acest echilibru să devină permanent este nevoie să adopți un stil de viață sănătos. Poți obține o detofixiere eficientă a organismului folosind una sau mai multe din metodele de mai jos:
1. Detoxifiere eficientă prin reglarea alimentației
Detoxifierea prin reglarea alimentației poate fi realizată prin ținerea de post, prin consumul de alimente pro-detoxifiere si prin eliminarea alimentelor/ingredientelor nesănătoase.
Postul reprezintă abținerea (abstinența) voluntară de la consumarea anumitor mâncăruri și băuturi în scopuri medicale, religioase sau etice. Postul poate fi complet (“post negru”) sau parțial și poate fi ținut pe o durată de timp scurtă, lungă sau intermitent. În scopuri medicale (terapeutice), postul a început să fie practicat încă din secolul al V-lea d. Hr., când medicul grec Hipocrate a început să recomande abținerea de la consumul anumitor mâncăruri și băuturi pacienților care prezentau anumite afecțiuni. Începând cu secolul XX, pe măsură ce au început să fie cunoscute mai bine cerințele nutriționale ale corpului uman, metodele de a ține post au devenit mai sofisticate, acesta fiind folosit inclusiv ca metodă de prevenire a îmbolnăvirilor. În prezent, postul este practicat sub forme diverse: post bazat pe alimente “ușoare” (fără carne, ouă, produse lactate) practicat în România în special în perioada sărbătorilor religioase, “post negru” (în care se consumă doar apă și/sau ceaiuri/sucuri), post intermitent (alternarea perioadelor de post cu cele în care consumăm alimente fără restricțiile postului). Postul ajută organismul să scape, cel puțin o perioadă, de alimentele cu impact negativ asupra sa, eliminând astfel toxinele mai eficient, contribuind la reglarea nivelul de insulină, reducând (pe termen scurt) greutatea corporală și îmbunătățind metabolismul.
Consumul de alimente pro-detoxifiere
Alimentele pro-detoxifiere sunt alimente care sprijină organismul în timpul curelor de detoxifiere, contribuind la eliminarea mai eficientă a toxinelor. Printre acestea se numără fructele și legumele consumate în stare proaspătă, cerealele integrale, carnea slabă și peștele.
Legumele crucifere
Aceste legume sunt bogate în glucozinolați, care stau la baza fazei a II-a a detoxifierii hepatice.
Un studiu efectuat în anul 2015 și publicat în “Evidence Based Complementary Alternative Medicine“a arătat că legumele crucifere îmbunătățesc funcționarea ficatului datorită efectelor anti-cancerigene, anti-inflamatoare și anti-virale. Fiind bogate în fibre, aceste legume stimulează și eliminarea de toxine prin bilă și scaun.
Se recomandă consumarea zilnică în formă proaspătă, la aburi sau soté a circa una-două cești de varză, broccoli, varză de Bruzelles, ridichi sau napi. Dacă ai probleme cu tiroida, trebuie să eviți consumul excesiv și/sau să gătești aceste legume timp de 30 de minute înainte de a le mânca.
Legumele care conțin glutation
O altă categorie de legume recomandate în cura de detoxifiere este cea a legumelor care au în compoziție sulf. Sulful conține un antioxidant extrem de important numit glutation. Acesta participă activ la detoxifierea ficatului și a rinichilor, contribuind la eliminarea metalelor grele și a substanțelor care pot favoriza apariția de tumori. Usturoiul, ceapa și prazul se numără printre legumele care duc la creșterea nivelului de glutation din organism, făcând astfel procesul detoxifierii mai eficient.
Alte alimente care ajută în detoxifiere sunt orezul brun, alimentele cu conținut ridicat de fibre (fasole, quinoa, ovăz), smochinele, lămâile, precum și avocado-ul, sfecla roșie și ghimbirul.
Potrivit unui studiu efectuat în 2001 și publicat în “Journal of Agricultural and Food Chemistry“ avocado-ul conține acizi grași care protejează ficatul împotriva unei toxine puternice numită galactozamina.
Sfecla roșie amplifică efectul pozitiv pe care enzimele specifice îl au în funcționarea ficatului și în eliminarea reziduurilor, ea conținând și niveluri ridicate de anti-oxidanți care protejează organismul împotriva factorilor dăunători.
Bogat în fitochimicale (compușii biologici activi din plante), ghimbirul este folosit de mulți oameni ca ajutor gastro-intestinal. Ghimbirul mărește capacitatea intestinelor de a procesa mâncarea și de a elimina reziduurile, contribuind astfel activ la procesul de detoxifiere. Un studiu din 2013 publicat în “International Journal of Preventive Medicine” a indicat că ghimbirul conține de asemenea numeroși anti-oxidanți cu efecte pozitive în curele de detoxifiere.
Eliminarea alimentelor/ingredientelor nesănătoase
Prin eliminarea în timpul curei de detoxifiere a alimentelor nesănătoase se măresc șansele de reușită ale terapiei.
Astfel, este indicat să renunți la:
2. Detoxifiere cu ceaiuri
Ceaiurile din plante au marele avantaj că sprijină eliminarea toxinelor făcându-ne să mergem la toaletă mai des. Ele măresc viteza cu care alimentele ajung în tractul digestiv și hidratează organismul, având efecte similare consumului de apă.
Poți încerca detoxifierea cu ceaiuri în două etape: etapa de înviorare și etapa de curățare.
Etapa de înviorare constă în consumarea, dimineața, a unor ceaiuri bogate în anti-oxidanți, vitamine și alte substanțe nutritive. Un exemplu este ceaiul matcha, făcut dintr-o pudră obținută prin râșnirea frunzelor uscate ale ceaiului verde, prin procedee tradiționale chinezești sau japoneze. El conține numeroși anti-oxidanți, protejează ficatul și îți conferă energia de care ai nevoie peste zi. Îi poți adăuga ingrediente eficiente în detoxifiere cum ar fi ginsengul sau boabe de açai.
Etapa de curățare trebuie să aibă loc seara, prin prepararea unui ceai care să te ajute să scapi de toate toxinele acumulate în organism pe durata zilei. Acest ceai trebuie să conțină ingrediente cu proprietăți intens laxative. Un exemplu de ceai potrivit pentru această etapă este ceaiul din frunze de Senna. Originară din zonele tropicale, Senna sau siminichia conține, printre altele, uleiuri esenţiale, săruri minerale, compuşi antrachinonici (senozide A şi B), taninuri și flavonoide. Cu importante proprietăți laxative, purgative și detoxifiante, ceaiul de Senna trebuie amestecat cu ingrediente care să îi sporească eficiența. Coaja de portocală, păpădia, urzicile, lemnul dulce sau lemon grass-ul sunt ingrediente care nu doar amplifică efectele curățării, dar și oferă savoare ceaiului tău.
În detoxifierea cu ceaiuri este important să reții că ea trebuie însoțită de adoptarea unei alimentații sănătoase (prin consumul de alimente pro-detoxifiere și eliminarea celor nesănătoase, conform mențiunilor de la punctul anterior).
Pentru rezultate vizibile ale detoxifierii cu ceaiuri poți urma următorul program:
Dacă urmezi această cură de detoxifiere timp de 7, 14 sau 28 de zile vei observa rezultate vizibile asupra corpului tău și din punct de vedere fizic și din punct de vedere emoțional.
3. Eliminarea toxinelor cu ajutorul sucurilor
“Corpul nostru este un organism care se vindecă singur și care neutralizează zilnic toxine. (O cură de) detoxifiere este ca și cum i-ai oferi corpului tău o curățenie de primăvară la nivel celular. Cheia unei detoxifieri eficiente este să îți păstrezi organismul hidratat corespunzător cu băuturi naturale cu ar fi apa de cocos, sucurile din legume verzi, apa cu lămâie […] pentru a da un “reset” sănătății digestive”, explică Shilpa Arora, expert în nutriție. Detoxifierea cu ajutorul sucurilor sau “juice diet” cum mai este cunoscută a devenit o adevărată industrie. Potrivit ResearchAndMarkets.com, ea a generat o piață de 4,3 miliarde de dolari în 2017 doar în S.U.A. și se estimează că va atinge 8,1 miliarde de dolari până în 2024.
Iată ce trebuie să știi despre eliminarea toxinelor cu ajutorul sucurilor:
Fructe și legume pe care le poți mixa: mere, ananas, struguri, fructe de pădure, portocale, lămâi, castraveți, salată verde, sparanghel, țelină, conopidă, andive, fasole păstăi, spanac, varză, morcovi, napi, sfeclă roșie.
Ierburi pe care le poți adăuga în sucuri: coriandru, pătrunjel, mentă.
4. Reteța de detoxifiere a doctorului Axe
Autor a trei cărți, medic și fondator al centrului de sănătate “Exodus” din S.U.A, Josh Axe este inventatorul unei rețete inedite pentru o băutură cu efect detoxifiant. Potrivit medicului, băutura stimulează și accelerează metabolismul, iar ingredientele sale sprijină, atât separat, cât și împreună, eliminarea toxinelor din organism.
Cantitățile și ingredientele rețetei sunt:
Opțional, 1 pachet de pudră de ștevie și puțin piper Cayenne (piper roșu).
Sucul de lămâie, bogat în vitamina C, este un antioxidant puternic. El contracarează efectele negative ale radicalilor liberi, reglează nivelului zahărului din sânge și contribuie la echilibrarea ph-ului din organism.
Scorțișoara este de asemenea un antioxidant cu efecte pozitive asupra funcționării organismului. Alături de piperul roșu, scorțișoara îmbunătățește digestia și accelerează metabolismul și implicit eliminarea toxinelor.
Oțetul din cidru de mere conține enzime benefice, aminoacizi esențiali, minerale, vitamine, pectină și “bacterii ‘bune”. El contribuie la îmbunătățirea tranzitului intestinal, facilitând absorbția amidonului din cereale. Acizii acetic și citric, continuți de același oțet contribuie la curățarea ficatului şi a sistemul limfatic.
Extractul de ștevie este un îndulcitor natural, perfect pentru orice băutură atunci când vrem să evităm zahărul procesat.
5. Detoxifiere profesională prin drenaj limfatic
Una dintre metodele profesionale de eliminare a toxinelor din organism este drenajul limfatic. Realizat prin compresia și decompresia anumitor părți ale corpului, drenajul limfatic stimulează funcționarea eficientă a sistemului limfatic și întărește sistemul imunitar. Tratamentul sprijină eliminarea mai rapidă a reziduurilor, a proteinelor în exces și a toxinelor din ganglionii limfatici. Drenajul limfatic implică și masajul abdomenului, masaj prin care se stimulează tranzitul intestinal, se elimină balonarea și se reduce constipația. La Pearl Beauty Center, centrul nostru de înfrumusețare din Satu Mare, dispunem de un aparat ultra-performant – Linfopress Evolution PRO – cu ajutorul căruia esteticienii noștri te vor ajuta să elimini toxinele, conferind organismului tău o detoxifiere eficientă cu efort minim.
Întrebări și răspunsuri epilare definitivă cu laser
Pentru multe femei, frumusețea înseamnă și o piele catifelată, lipsită de păr. Sezonul cald este perioada în care porți purta ținute elegante sau vaporoase, care permit pielii să respire. Ca să te poți bucura din plin de aceste ținute, epilarea definitivă îți vine în ajutor. Mai jos îți prezentăm 20 de întrebări și răspunsuri despre această terapie.
Epilarea definitivă este o procedură estetică prin care se elimină părul de pe corp. Ea te ajută să scapi nu doar de firele de păr vizibile (aflate la suprafața pielii), ci și de cele aflate sub piele. Acest lucru este posibil pentru că epilarea definitivă acționează și asupra rădăcinilor (foliculilor) de păr, împiedicând formarea unora noi.
Pentru ca epilarea definitivă să aibă rezultate eficiente, există o serie de recomandări pe care trebuie să le respecți înainte de a încerca acest tratament.
În cazul în care alegi pentru epilarea definitivă un salon profesionist cu servicii de calitate înaltă așa cum este centrul de înfrumusețare Pearl Beauty Center din Satu Mare, esteticianul trebuie să îți adreseze o serie de întrebări legate de tipul tău de piele și păr, afecțiuni medicale și medicamente pe care le folosești, zonele pe care vrei să fie aplicată procedura și alte întrebări relevante pentru efectuarea tratamentului. Esteticianul va face și o analiză a pielii și firelor tale de păr. Totodată, ți se vor furniza toate informațiile cu privire la terapiile care se aplică la salon și se va decide tipul de tratament care va fi folosit în cazul tău.
Sistemele avansate de epilare definitivă sunt eficiente pe toate tipurile de piele și pe toate tipurile de păr. Ne referim mai ales la aparatele performante de epilare definitivă IPL și epilare cu laser. Pe părul blond (din care lipsește melanina) și pe cel de culoare gri nu se poate folosi epilarea IPL. Epilarea definitivă cu laser în schimb se aplică pe toate culorile de păr, la părul mai deschis la culoare metoda trebuind testată pentru a se verifica eficiența aparatului. În ceea ce privește culoarea pielii, epilarea nu se poate aplica dacă ai pielea foarte bronzată. Va trebui să aștepți până când bronzul se estompează semnificativ sau dispare de tot.
Răspunsurile pe scurt la aceste întrebări sunt: este o procedură foarte sigură când este aplicată cu tehnologii și aparate performante și NU, epilarea definitivă NU poate cauza apariția cancerului.
Înainte de toate, trebuie să înțelegem principiul de funcționare a aparatelor de epilare definitivă. Se folosește un fascicul de lumină care țintește bulbul pigmentat al firului de păr și îl distruge fără să afecteze țesuturile din jur. Energia luminoasă generată de laser nu depășește nivelul foliculului de păr, așadar acționează la nivelul superficial al pielii. Practic, cu cât este firul mai închis la culoare cu atât absoarbe mai bine lumina și tratamentul va fi mai eficient. Conform studiilor efectuate până în prezent, epilarea definitivă NU cauzează lezarea ADN-ului și nu produce mutații la nivel celular, care ar putea determina un cancer cutanat la nivelul pielii normale.
O altă mare îngrijorare a celor interesați de această terapie o reprezintă petele de pigmentare. În general, multe dintre petele de pigmentare (pete deschise sau închise la culoare) care ar putea să apară imediat după un tratament de epilare definitivă sunt tranzitorii. Riscul de apariție a acestora depinde de aparatul și tehnologia folosite, de sensibilitatea pielii clientelor și de respectarea indicațiilor pre și post procedură.
Toți producătorii de astfel de sisteme de epilare își laudă produsul și spun că este cel mai eficient de pe piață. Pentru a nu fi indus în eroare, trebuie să știi că doar două metode realizează o epilare permanentă și acestea sunt: epilarea IPL și epilarea cu laser. Te poți convinge de avantajele fiecărei tehnologii în parte citind studii clinice și păreri ale persoanelor care au folosit deja astfel de tratamente. Contează foarte mult ce spun specialiștii – medicii, dermatologii – care utilizează astfel de tehnologii în clinici universitare. La Pearl Beauty Center avem cel mai performant aparat cu laser diodă disponibil în România. eLase LHR cu tehnologie ELOS, creat de Syneron Candela, lider pe piața echipamentelor estetice, oferă cele mai eficiente rezultate și asigură un confort deosebit în timpul efectuării epilării. Rezultatele sale sunt uimitoare: la femei se elimină 95% din părul nedorit de pe piele, iar la bărbați acest procent este de 75%.
Saloanele din România sunt dotate cu diferite aparate de epilare definitivă, printre cele mai eficiente numărându-se laserul diodă și laserul Alexandrite, care au rezultate similare până la un punct (eficiența laserului Alexandrite este de 71,30%). În comparație cu aparatele IPL, ambele dispozitive prevăzute cu laser sunt mult mai sigure pe toate tipurile de piele, reduc riscul de ardere și pigmentare precum și senzația de durere. eLase este net superior în ceea ce privește confortul clientului pe durata terapiei deoarece, datorită modului de funcționare MOTIF, el nu provoacă nicio durere și niciun disconfort. În plus, rezultatele procedurii durează un timp mai îndelungat în cazul epilării efectuate cu aparatele cu laser decât în cazul celei aplicate cu dispozitive IPL, iar tratamentul cu laser diodă eLase necesită un număr mai mic de ședințe și este mai eficient pe mai multe tipuri de piele și păr decât cel aplicat cu aparatele IPL.
Ce trebuie să ai în vedere este că epilarea aplicată cu dispozitive mai puțin performante este de fapt mai scumpă decât epilarea facută cu aparate de calitate înaltă pentru că cele dintâi nu oferă rezultate durabile în timp și trebuie repetate mai des.
Epilarea cu un aparat performant îți oferă în câteva ședințe de tratament o piele fină, catifelată și frumoasă, așa cum ți-ai dorit.
Un exemplu de calcul al costului epilării cu laser este acesta: cei 300 de euro necesari epilării axilei cu un dispozitiv ultra-performant în circa 6 ședințe reprezintă un cost mai mic decât cel necesar epilării prin metode alternative. Gândește-te la costul, timpul și numărul de aplicări necesare în cazul epilării cu ceară, cu epilatorul electric, cu aparatul de ras, cremă depilatoare sau cu un aparat de epilare de calitate slabă. Ca să te convingi că epilarea definitivă cu laser este cea mai bună alegere, vino la centrul nostru de înfrumusețare unde prețul final se stabilește în urma unei consultații amănunțite, fără costuri ascunse.
Aparatul nostru poate epila FĂRĂ DURERE! Este adevărat că unele aparate produc o durere destul de mare, la noi nu este cazul. Te așteptăm să testezi GRATUIT acest lucru. Există și anumite dispozitive de epilare cu laser care produc durere, mai ales pe anumite zone ale corpului și mai ales la persoanele care au firele de păr mai groase și mai închise la culoare. Care este explicația? Lumina laser creează un efect termic asupra țesutului care înconjoară foliculii de păr. Căldura poate ajunge la terminațiile nervoase din jurul rădăcinii firelor de păr și astfel apare un disconfort. La unele aparate care nu dispun de tehnologii performante apare senzația de durere sau de arsură. Pentru multe femei, chiar și o durere de intensitate mică poate reprezenta o experiență neplăcută. Oricât de mult ar vrea să aibă pielea fină și lipsită de păr, femeile își doresc să facă un tratament de epilare eficient, confortabil, fără durere. Acest lucru este posibil grație aparatului eLase LHR, dotat cu tehnologia ELOS și cu modul de funcționare MOTIF. Acest dispozitiv NU produce nici durere, nici disconfort.
Varianta scurtă de răspuns: 6-12 sesiuni în funcție de zonă. Numărul de ședințe se stabilește pentru fiecare persoană în parte, de către specialistul terapeut de la salonul de înfrumusețare, care face o consultație atentă asupra pielii. În final, numărul de ședințe depinde de tipul pielii, grosimea și culoarea firelor de păr și de alte caracteristici individuale. Sunt necesare minim 6 ședințe de tratament pentru a obține rezultate satisfăcătoare. În medie, este nevoie de 6-12 ședințe de tratament, efectuate la interval de 12 săptămâni.
Durata unei sesiuni de tratament depinde de dimensiunea zonei pe care se aplică tratamentul și de caracteristicile individuale ale clientei (tip de păr și piele). De exemplu, epilarea axilelor poate dura circa 20 de minute, iar cea a mustății durează aproximativ 10 minute. Esteticienii de la centrul nostru de înfrumusețare îți vor comunica și această informație la consultația pre-tratament.
Epilarea definitivă se aplică pe diferite zone ale corpului: bărbie, mustață, pomeți, perciuni, abdomen, axile, linia bikinilor, zona interfesieră, zona lombară, fese, toată zona inghinală, coapse, gambe și brațe.
De părul vizibil, deja format, DA. Este bine să știi că părul are trei etape de viață: anagenă, catagenă și telogenă. Părul care este eliminat încă de la prima ședință este cel aflat în faza anagenă sau de creștere (care reprezintă circa 20% din totalul firelor de păr existente pe corp). În etapa catagenă părul nu mai crește, așadar nu este vizibil, iar în cea telogenă el se află în repaus total, căzând și pregătind rădăcinile de regenerare. Prin ședințe succesive, efectuate la interval de circa 12 săptămâni, ne asigurăm că distrugem și părul care nu este vizibil la prima ședință de tratament. În acest fel, epilarea cu laser diodă efectuată la Pearl Beauty Center înlătură 95% din părul de pe corpul femeilor și 75% din părul de pe corpul bărbaților. Persoanele ale căror fire de păr nu trec prin etapa anagenă pe parcursul aplicării tratamentului vor scăpa de acestea printr-o ședință de întreținere care se efectuează după un an sau doi de la efectuarea terapiei inițiale.
Prețurile depind de zona care trebuie să fie tratată, de complexitatea și durata ședinței de epilare. La centrul nostru de înfrumusețare ți se va comunica prețul după o consultație prealabilă. Acest preț NU are costuri ascunse și îți oferă un tratament sigur, eficient și fără durere efectuat cu unul dintre cele mai inovative și sigure aparate de epilare din lume.
Da, se poate, atâta timp cât se respectă recomandările primite de la specialiștii noștri. Acestea vizează perioada de dinaintea terapiei (așa cum le-am prezentat la punctul 2.), precum și recomandări care trebuie respectate după efectuarea terapiei.
Astfel, după epilare este imperios:
Epilarea definitivă nu poate fi aplicată:
Având în vedere faptul că nu există dovezi științifice clare cu privire la efectele efectuării epilării definitive cu laser în timpul sarcinii, este mai sigur ca procedura să nu se facă în această perioadă. Viitoarele mame ar trebui să decidă ce e bine pentru ele, dar dacă țin cont de sfatul medicilor, este indicat să renunțe la procedură pe perioada sarcinii. În mod normal fătul nu ar fi afectat, pentru că epilarea cu laser nu conține radiații. Deci nici fătul, nici mama nu ar păți nimic. Totuși este mai bine ca mamele să fie precaute când vine vorba de sarcină. Femeile care vor să scape de părul nedorit de pe picioare sau de pe alte zone ale corpului pot opta pentru alte metode de epilare (cum ar fi epilarea cu ceară). Este important ca și această procedură să fie corect realizată, cu respectarea condițiilor de igienă. În caz contrar pot să apară infecții care sunt periculoase în timpul sarcinii.
Percepția generală a fost până nu demult că doar femeile apelează la epilarea definitivă pentru că-și doresc să fie mai frumoase obținând o piele mai catifelată și pentru a scăpa odată pentru totdeauna de corvoada epilării periodice prin alte metode (aparat de ras, epilare cu ceară, cu cremă depilatoare, cu aparatul electric de epilare). Bărbații care nu aveau o profesie care să implice aspectul estetic (cum ar fi culturismul sau înotul) considerau că părul trebuie lăsat acolo unde era. În ultimii ani însă, diverse studii și sondaje arată că interesul bărbaților pentru epilarea definitivă este în creștere. Și asta pentru că bărbații nu vor neapărat să scape de fiecare fir de păr, ci își doresc să îmbunătățească aspectul unor zone cum ar fi umerii, spatele sau pieptul.
Mulți bărbați care deja se epilează cu lama sau cu ceara cunosc probleme cauzate de aceste tipuri de epilare cum ar fi roșeața, iritațiile sau perioadele mari de timp alocate acestor terapii. Prin comparație, pe termen lung, costurile totale sunt în favoarea epilării definitive cu laser, fără să mai socotim celelalte avantaje ale acestui tratament. Ca și femeile, bărbații pot încerca epilarea definitivă lipsită de durere și confortabilă la Pearl Beauty Center din Satu Mare.
Răspunsul este NU. Acest tratament trebuie efectuat cu un aparat performant, cu tehnologie avansată, care necesită experiența și expertiza unui estetician profesionist. Dacă dispozitivul nu este folosit corespunzător tratamentul nu va oferi rezultatele așteptate, iar cei care încearcă această abordare pot suferi efecte secundare cum ar fi arderi și iritații ale pielii pentru a le numi pe cele mai frecvente. În concluzie, epilarea cu laser se face doar la un centru de înfrumusețare de către un estetician specializat în aplicarea acestui tratament. La Pearl Beauty Center esteticienii noștri sunt instruiți în utilizarea eficientă a celui mai performant echipament de epilare cu laser diodă – eLase LHR, dotat cu tehnologia ELOS și cu modul de funcționare MOTIF. Acest dispozitiv te ajută să scapi definitiv de părul nedorit de pe corp în ședințe cu rezultate eficiente și lipsite de durere sau disconfort.
Te așteptăm la centrul nostru din Satu Mare!