Există câteva metode eficiente de combatere a celulitei, dar sunt aceste împachetări corporale un tratament eficient anticelulită și de slăbit?
Dacă ești însărcinată și alăptezi trebuie să știi că nu poți să te bucuri de aceste tratamente sub formă de împachetări. Pentru mai multe contraindicații citește articolul până la capăt.
Rezumat articol:
- Ce sunt împachetăriel corporale
- 6 Împachetări anticelulită pe care le poți face acasă
– Cum se aplică împachetarea?
– Împachetări cu miere anti „coajă de portocală”
– Împachetări anticelulită cu argilă
– Împachetări anticelulită pe bază de cafea
– Împachetare anticelulită cu ceaiuri
– Împachetări pe bază de oțet de mere
– Împachetări mai puțin populare pentru acasă - Adevărul despre împachetările corporale
– Pot ajuta împachetările corporale la slăbit?
– Reduc împachetările corporale celulita?
– Se detoxifică organismul în urma împachetărilor? - Împachetări făcute acasă vs Împachetări la salon
- Ce beneficii ai când faci împachetări corporale la salon?
- Contraindicații împachetări corporale
- Întrebări comune despre împachetări la salon
– Câte tipuri de împachetări corporale există?
– Ce produse profesionale sunt folosite?
– Cât costă și cât de des se face?
– Ce trebuie să faci după tratament?
– Rezultatele împachetărilor corporale durează în timp?
– Ce trebuie să faci după tratament?
– Cât costă și cât de des se face?
Ce sunt împachetările corporale?
Sunt proceduri prin care se pot trata anumite probleme inestetice ale pielii. Cu ajutorul împachetărilor corporale la cald sau la rece se pot obține multe beneficii:
- Se elimină toxinele din corp.
- Se obține un efect de slăbire și de reducere a celulitei.
- Se relaxează corpul și se combate stresul.
- Se tonifiază pielea și se crește elasticitatea acesteia.
- Se elimină excesul de apă din țesuturi.
- Se calmează durerile care apar la mușchi și articulații.
- Se reduc ridurile, vergeturile și semnele îmbătrânirii.
6 Împachetări anticelulită pe care le poți face acasă
Trebuie menționat încă de la început că aceste împachetări pentru acasă sunt o prospectare a celor mai populare tratamente promovate de diverse publicații și bloguri destinate femeilor.
De asemenea îți recomandăm să citești articolul complet pentru a afla care este adevărul și ce așteptări realiste poți să ai.
Cum se aplică împachetarea?
Toate rețetele de mai jos se aplică la fel. După obținerea compoziției, masați bine zonele pe care doriți să aplicați tratamentul (coapse, fese, abdomen etc.) și pe urmă înfășurați totul într-o folie alimentară și așteptați 40-60 minute. Cantitățile sunt orientative, fiind pentru mai multe zone.
Preparați inițial o cantitate mai mică și completați la nevoie pentru a acoperi toate zonele dorite. Se efectuează de 2-3 ori pe săptămână timp de o lună. După tratament poți încerca și niște creme speciale anticelulită și de slăbire, cum ar fi cele de la Pearl Beauty Center.
Dacă nu au nici un rezultat, este posibil să nu fie eficientă sau să aveți o problemă cu alimentația. Luați în calcul și vizita la un salon unde un profesionist vă poate ajuta să obțineți rezultatul dorit, dacă bugetul vă permite.
1. Împachetări cu miere anti „coajă de portocală”
Mierea are multiple proprietăți curative atunci când este servită, dar știai că are și o mulțime de efecte benefice pentru pielea ta? Mierea ajută la regenerarea pielii, eliminarea lichidelor acumulate în exces. Pentru a crește eficiența rezultatului vă prezentăm câteva combinații benefice.
Miere cu Lapte:
- 5 linguri de lapte cald
- 10 linguri de miere
Amestecați bine până obțineți o compoziție semilichidă, în funcție de tipul de miere poate trebuie să ajustați ușor cantitățile folosite. Laptele va ajuta pielea să se hidrateze mai intens și îi va oferi un aspect mai neted.
Miere cu Scorțișoară:
- 5 linguri de scorțișoară
- 10 linguri de miere
Scorțișoara ajută la creșterea circulației sangvine și la o ușoară tonifiere a pielii.
Miere cu Lămâie:
- 1 lămâie
- 3 linguri de sare de mare
- 8 linguri de miere
Se trece lămâia cu tot cu coajă printr-un blender și se stoarce zeama sau se stoarce zeama și răzuim coaja cât mai mărunt. De preferat să utilizați o lămâie ce are coaja comestibilă, deoarece una plină de chimicale va transfera o parte din chimicale în organism. După ce ai amestecat totul aplică pasta acolo unde ai nevoie și înfășoară zona în folie alimentară.
2. Împachetări anticelulită cu argilă
Argila activează diverse procese metabolice ale pielii și pe lângă proprietățile ajutătoare împotriva celulitei are și un efect anti-inflamator. Argila verde conține o mulțime de minerale și oligoelemente, având o putere mare de absorbție ajutând pielea să se detoxifice în timp ce capătă fermitate și un aspect mai plăcut.Argila ajută și la ameliorarea vergeturilor.
Argilă cu ulei de măsline:
- 10 linguri de argilă verde su albastră
- o linguriță de sare de mare
- 4 linguri de ulei
- suficientă apă călduță să obții o compoziție de „smântână subțire”
Prim adată amestecăm apa cu sarea apoi cu argila și uleiul de măsline.
Argilă cu miere:
- 10 linguri de argilă verde su albastră
- 2 linguri de miere
- jumătate de lămâie stoarsă
- suficientă apă călduță
Argilă cu ceai verde:
- 10 linguri de argilă verde sau albastră
- 1 lingură ulei de argan
- jumătate de lămâie
- suficient ceai verde cald, cât mai concentrat pentru a obține compoziția ideală
3. Împachetări anticelulită pe bază de cafea
Zațul de cafea conține multă cafeină care ajută la diminuarea celulitei prin împiedicarea celulelor grase să stocheze mai multă grăsime în organism. Ajută pielea să se hidrateze.
Zaț de cafea cu ulei de migdale:
- 5 linguri ulei de migdale, dacă nu ai poți folosi uleiul de măsline
- 10 linguri zaț de cafea
- o jumătate de lămâie
În funcție de cât de uscat este zațul de cafea poți ajusta cantitățile să obții o pastă ușor de întins pe abdomen, coapse sau alte zone pe care dorești să îmbucățești aspectul pielii. Amestecă totul și încălzește puțin cât să reziști când se aplică pe corp.
Zaț de cafea cu lapte:
- 10 linguri zaț de cafea
- lapte cât să obții o compoziție omogenă ușor de întins pe corp
Zaț de cafea cu ceai verde:
- 10 linguri zaț de cafea
- 5 linguri de ulei de migdale sau de măsline
- 1 lingură de extract de ceai verde
Zațul de cafea se încălzește cu uleiul și se adaugă concentratul de ceai verde, vei obține o pastă lipicioasă ce va sta prinsă pe corp când o aplici.
4. Împachetare anticelulită cu ceaiuri
Această împachetare este puțin diferită. Se folosește un prosop.
Lavandă, ghimbir și mușețel:
- 300-400 ml ceai de lavandă
- 300-400 ml ceai de ghimbir
- 300-400 ml ceai de musețel
Prepară fiecare ceai separat, apoi amestecă compoziția acestora și folosește un prosop pentru a-l îmbiba bine în ceai. Peste prosop se pune și folia alimentară. Ajunge să îl lași 15 minute, după care îmbibi iar prosopul în ceaiul călduț și mai stai 10-15 minute.
Mușețel cu miere:
- 1 litru de ceai de mușețel (cam 250 gr de plante)
- 5 linguri de miere
Amestecați mierea cu ceaiul, scufundați prosopul în ceai și aplicați călduț de 2 ori câte 10-15 minute. Peste prosop pune și folia alimentară.
5. Împachetări pe bază de oțet de mere
Acest timp de tratament se face de 1-2 ori pe zi și ajunge să stai înfoliată doar 20 de minute pentru a vedea rezultate în doar 10-14 zile.
Oțet de mere cu apă:
- 400-500 ml oțet de mere
- 400-500 ml apă
Amestecă bine și ia un prosop pe care îl ai la îndemână, îmbibă bine în substanța obținută și aplică pe corp, peste prosop aplică folia alimentară.
Oțet de mere cu ulei de măsline:
- 10 linguri oțet de mere
- 5 linguri ulei de măsline
Amestecă bine și substanța obținută trebuie masată bine pe zonele unde dorești să faci tratament. După ce a intrat bine în piele pune folia alimentară. Se poate face de 1-2 ori pe zi, dimineața și seara spre exemplu.
6. Împachetări mai puțin populare pentru acasă
Iată câteva idei de ingrediente pe care le puteți folosi pentru a combate celulita și pentru a oferii pielii un aspect mai plăcut:
Alge marine cu miere:
- 5 linguri de alge marine
- 5 linguri miere
- apă călduță cât să obținem o pastă mai lichidă
Algele marine au multe proprietăți benefice piele datorită mineralelor din compoziție și a Vitaminei E. Hidratează pielea, are efect antiinflamator și tonifică pielea. Alge marine găsiți la farmacie. Aplică pe piele și pune folia alimentară peste timp de 40 de minute.
Gingko biloba si ginseng:
- 3 linguri de pudră gingko biloba
- 3 linguri pudră gingseng
- 5 linguri zat de cafea
- 5 linguri ulei de migdale, ajustați până obțineți o pastă ușor de întins și lipicioasă.
Piele mai fermă cu ciocolată:
- 2 bucăți de ciocolată neagră
Dacă ar funcționa atât de bine din interior cum funcționează din exterior, ce bine ar fi. Ciocolata ajută foarte mult persoanele care au pielea fleașcă. Topește ciocolata la foc foarte foarte mic și aplic-o pe piele. Acoperă cu folie. O altă variantă ar fi să folosești 400 ml de apă fiartă și 200 gr de cacao, amestecă, lasă să se răcească și apoi se poate aplica.
Adevărul despre împachetările corporale
Aproape orice salon de înfrumusețare are ca scop să vândă cât mai multe produse și servicii, dar doar o parte au ca scop principal mulțumirea fiecărui client. Și cum să fie clientul mulțumit dacă tu-i prezinți un Lamborghini și primește o Dacie, în cele mai fericite cazuri un Opel sau Renault?
La Pearl Beauty Center mereu repetăm același lucru: Să fim realiști!
Știm din experiență că foarte multe doamne și domnișoare se întreabă care pot fi rezultatele împachetărilor corporale și dacă acestea sunt temporare sau de lungă durată. Important este să fim realiști și să înțelegem că dacă nu combinăm tratamentele cu o alimentație sănătoasă și puțină mișcare, rezultatele fie vor întârzia să apară, fie vor fi mult mai slabe.
Cert este că, un astfel de tratament va avea un efect relaxant și hidratant asupra pielii și a corpului în timpul realizării lui. Eficiența unui tratament depinde de tipul acestuia și de alegerea ingredientelor pentru ameliorarea problemelor pielii.
Pot ajuta împachetările corporale la slăbit?
Având în vedere faptul că o persoană transpiră în timpul unui tratament de împachetări corporale se poate obține o slăbire localizată. Asta nu înseamnă că poți slăbi foarte mult, de exemplu de ordinul kilogramelor. Desigur efectele sunt de reducere a circumferinței zonei respective (cu 1-2 cm, iar după câteva ședințe de terapie sunt eliminați și mai mulți cm) iar rezultatele se văd destul de repede.
ATENȚIE! Puțină lume știe că pentru păstrarea rezultatului pot fi necesare până la 16 ședințe (nu uităm de alimentație și puțină mișcare, da?).
Pierderea în greutate este cam greu de realizat mai ales dacă este vorba despre o persoană supraponderală. Eliminarea kg în plus nu este ceva ușor de realizat și cu tot respectul vă spunem că nu se poate face doar cu împachetări corporale. Este nevoie de o alimentație sănătoasă și echilibrată combinată cu foarte multe exerciții fizice sau cu aparate de slăbire intensivă (puțină mișcare tot trebuie pentru cele mai bune rezultate).
Dacă crezi că poți să vii la salon și apoi poți mânca tot ce își dorești și vei slăbi, te înșeli amarnic. Este valabil și dacă mănânci prea puțin! Dacă ai urmat diete stricte e posibil să-ți fi dat metabolismul peste cap și rezultatele la salon să fie foarte slabe.
Excesul de alimente grase duce la obezitate chiar dacă se fac împachetări corporale sau orice alt tratament. Pentru rezultate deosebite la slăbire se recomandă combinarea lor cu aparatul Eximia HR 77 Platinum pe care îl avem disponibil.
Este adevărat că astfel de tratamente ajută de exemplu la reducerea circumferinței taliei dar trebuie să se știe că acest efect este tranzitoriu. Fără un stil de viață echilibrat (dietă, sport, respectarea orelor de somn) efectul unui tratament de slăbit nu va fi de lungă durată!
Prin împachetări corporale nu se obține o eliminare a grăsimii și de aceea nu se poate spune că este vorba despre o slăbire în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult se face o detoxifiere și o eliminare a excesului de apă din organism. Pentru a se acționa asupra stratului de grăsime trebuie să se folosească anumite ingrediente active (ex. Bruno Vassari) care pot distruge celulele grase. Astfel de ingrediente sunt folosite la salonul Pearl Beauty Center din Satu Mare.
Reduc împachetările corporale celulita?
Prin împachetări corporale se poate îmbunătăți aspectul pielii dar nu se poate vorbi chiar despre o eliminare completă a celulitei, ci mai degrabă despre o mică ameliorare. Efectul este bun asupra pielii dar nu rezolvă această problemă și nu elimină cauza. După astfel de tratamente nu dispare aspectul de coajă de portocală, doar se ameliorează, mai ales dacă este vorba despre un caz avansat de celulită.
Soluție la celulită există! Persoanele care vor într-adevăr să scape de această afecțiune pot face tratamente anti-celulită la salonul Pearl Beauty Center cu aparatul Eximia HR77 Platinum. Eficiența acestui aparat este uimitoare, se poate reduce celulita cu până la 95%. Din nou, o putem elimina poate chiar complet, dar fără alimentație și mișcare … știi deja.
Se detoxifică organismul în urma împachetărilor?
Persoanele care doresc să scape de excesul de apă și de toxinele din straturile pielii pot recurge la tratamente ne-chirurgicale, cum sunt, de exemplu, împachetările corporale. Astfel de tratamente sunt eficiente.
Efectul înfășurării unei anumite zone a corpului, după ce s-a aplicat un amestec de ingrediente active naturale pe piele, este de detoxifiere. Prin acest procedeu pielea transpiră și astfel se elimină din piele excesul de apă, impuritățile și toxinele. Desigur efectele detoxifierii depind de tipul procedurii folosit la respectivul salon de înfrumusețare dar și de calitatea ingredientelor.
Nu se poate vorbi de o detoxifiere totală a organismului, ci de o eliminare a impurităților și a toxinelor din piele, îndeosebi pe zona unde se aplică tratamentul. Specialiștii în domeniul medical spun că pentru a obține o detoxifiere a organismului nu este suficient să recurgi doar la împachetări corporale, ci acestea trebuiesc corelate cu o alimentație specifică, detoxifierea fiind realizată astfel și în interior.
Dintre acestea, pentru problemele cu acumulările de toxine și retenția de apă în straturile pielii se recomandă în special tratamentul Thermo Slim disponibil la Pearl Beauty Center. Avantajele Acestui Tip De Tratament Sunt:
- Intensificarea circulației sangvine și limfatice în zonele unde se aplică masajul și tratamentul.
- Reducerea țesutului adipos în exces.
- Eliminarea rapidă a excesului de apă din țesuturile pielii.
- Intensificarea eliminării toxinelor din straturile pielii. Ingredientele folosite facilitează eliminarea rapidă a toxinelor din corp.
- Distrugerea nodulilor de celulită și ameliorarea acestei afecțiuni.
- Curățarea pielii și eliminarea toxinelor din corp după boală.
- Hidratarea corespunzătoare și menținerea sănătății pielii.
- Îmbunătățirea aspectului pielii prin masaj cu produsele profesionale cu ingrediente naturale create de Bruno Vassari. Acestea restabilesc fermitatea și elasticitatea pielii fără a se recurge la soluții dureroase (cum este liposucția chirurgicală). Ingredientele naturale ajută la reînnoirea celulelor și la stimularea metabolismului.
- Durata unei ședințe de tratament este de o oră și costă 65 Lei.
- Sunt recomandate 8-14 ședințe de tratament.
- În mod obișnuit, se efectuează 2 ședințe pe săptămână.
De asemenea puteți combina cu ședințe de drenaj limfatic cu aparat de presoterapie pentru un efect maxim.
Împachetări făcute acasă vs Împachetări la salon
Dacă suferi de claustrofobie este posibil să nu te simți foarte confortabil la salon deoarece majoritatea procedurilor presupun împachetări ca o mumie sau în termocuverturi. În acest caz tratamentele de acasă cu folie de plastic și diverse ingrediente, chiar dacă nu sunt la fel de eficiente, pot fi o soluție mai bună pentru tine. La saloanele de înfrumusețare rezultatele sunt mai mult vizibile datorită ingredientelor active folosite la împachetări și a metodei de aplicare.
Când faci acasă, sunt cazuri în care dacă pielea este sensibilă, pot să apară efecte secundare: iritații din cauza unor ingrediente care au parfum, senzații inconfortabile dacă ingredientele sunt prea puternice (de exemplu oțetul). Dacă iei medicamente acestea pot avea contraindicații la anumite substanțe folosite pentru tratamentele de acasă, așadar aveți mare grijă ce tratamente vă faceți acasă dacă sunteți sub medicație. Din acest motiv întotdeauna pentru împachetări corporale alege ingrediente naturale și de calitate. La saloanele de top cum este și Pearl Beauty Center se folosesc doar ingrediente de cea mai bună calitate testate dermatologic ce nu ar trebui să provoace alergii.
La salon mergi și să te relaxezi, este ora ta de răsfăț. Pe lângă rezultatele mult mai bune pe care le poți obține la salonul de înfrumusețare ai parte și de o deconectarea de la stresul cotidian.
Contraindicații împachetări corporale
Aceste tratamente nu se fac:
- La persoanele care suferă de boli cardiovasculare, varice, cancer, diabet (sunt dependente de insulină), epilepsie.
- La persoanele care au boli dermatologice: eczeme, psoriazis, plăgi deschise.
- La femeile aflate în perioada de sarcină sau de alăptare.
- La femeile cu boli ginecologice.
- La persoanele care au tulburări ale tensiunii arteriale.
- La persoanele care au suferit operații chirurgicale în urmă cu un an.
Ce beneficii ai când faci împachetări corporale la salon?
În cazul acestor tratamente se folosesc produse cosmetice de calitate, cu ingrediente naturale și chiar produse profesionale (de exemplu: create de brandul Bruno Vassari sau Pevonia). Prin împachetări corporale se obțin foarte multe beneficii asupra pielii:
- Reducere celulitei
- Diminuarea stratului de țesut adipos în zona unde se face tratamentul.
- Eliminarea toxinelor din țesutul cutanat.
- Diminuarea aspectului de coajă de portocală și a vergeturilor.
- Reducerea circumferinței taliei.
- Eliminarea excesului de lichid din corp.
- Stimularea și accelerarea metabolismului celular și oxigenarea celulelor.
- Stimularea circulației sangvine în profunzimea pielii.
- Reducerea ridurilor și a semnelor îmbătrânirii.
- Calmarea durerilor musculare și articulare.
- Relaxarea corpului și eliminarea stresului.
- Creșterea elasticității pielii și tonifierea acesteia.
- Stimularea circulației sangvine și limfatice în straturile pielii.
După un tratament aplicat pe pielea corpului te simți complet relaxat, mai ușor, mai bine hidratat și detoxifiat. Cei care se așteaptă să scape complet de celulită sau de kg în plus doar prin împachetări corporale vor fi dezamăgiți, pentru că, așa cum am observat din experiență, pare o misiune imposibilă. Cum spunem noi? Să fim realiști!
Nu uita că poți combina însă cu tratamentele de remodelare corporală ce constă în slăbire localizată și reducere a celulitei cu aparatul Eximia HR 77 Platinum, disponibil Pearl Beauty Center.
Întrebări comune despre împachetări la salon
Câte tipuri de împachetări corporale există?
Împachetări corporale la cald.
Persoana se învelește într-o pătură termică care este dintr-un material impermeabil; aceasta se poate încălzi la temperatura de 45-60° C. Se utilizează ingrediente care încălzesc corpul. Au ca scop obținerea unui efect de seră, intensificarea transpirației și eliminarea impurităților și a toxinelor din organism.
Relaxează corpul și calmează durerile musculare. Reduce celulita și stratul de țesut adipos. Stimulează metabolismul și circulația sângelui. Intensifică transpirația, elimină impuritățile și toxinele din corp. Prin căldură se deschid porii, iar ingredientele active pătrund în piele și acționează eficient asupra stratului de țesut cutanat.
Împachetări corporale la rece.
Se folosesc produse cosmetice cu ingrediente active care induc un efect treptat de răcire. Pentru efectul de răcire se folosesc de exemplu geluri sau creme care au mentă și mentol. Cele mai bune rezultate le-am obținur cu produsele Bruno Vassari și Pevonia.
Detoxifică și îmbunătățește aspectul pielii. Atenuează aspectul de coajă de portocală. Diminuează în timp stratul de țesut adipos. Elimină stresul. Combate retenția de lichid în corp. Ardere caloriile prin activitatea musculară indusă de senzația de frig.
Ce produse profesionale sunt folosite?
BRUNO VASSARI ȘI PEVONIA. Bruno Vassari este unul dintre brandurile de top în produse cosmetice profesionale și poate fi găsit în saloanele de înfrumusețare de top din România. Produsele acestei companii sunt special create astfel încât să ofere cele mai bune rezultate pentru împachetările corporale. Pevonia Botanica este unul dintre cele mai bune branduri fiind foarte des utilizat inclusiv de către marile vedete de la Holywood. Sunt produse naturale de cea mai bună calitate.
Cât costă și cât de des se face?
Prețurile variază între 45 Lei și 200 lei. Depinde foarte mult de produsele folosite, de locația în care se face, de ambient, de calificarea personalului etc. Dar cel mai adesea prețul este dictat de costul ridicat al produselor folosite. Pe piață sunt împachetări al căror cost pentru produsele folosite poate depăși lejer 100 Lei.
Pentru prețurile practicate de Pearl Beauty Center accesează pagina Prețuri.
Se recomandă să faceți la 2-3-4 zile distanță în funcție de disponibilitate, în prima lună, iar după un abonamente de 12-16 ședințe se recomandă să faceți cel puțin una pe săptămână.
Ce trebuie să faci după tratament?
- Timp de o zi după tratament este bine să nu înoți, să nu consumi băuturi alcoolice.
- Trebuie să bei suficientă apă, indicat este 2 l de apă pe zi.
Rezultatele împachetărilor corporale durează în timp?
Dacă ai citit cu atenție până aici ar trebui deja să știi răspunsul. Da, însă acest lucru nu înseamnă că poți face excese alimentare (să consumi grăsimi, produse Fast-Food, etc). Trebuie să duci un stil de viață echilibrat, să consumi alimente sănătoase, să faci exerciții fizice, să dormi suficient în timpul nopții. De asemenea nu este indicat consumul mare de alcool și fumatul.
Dacă faci excese calorice și duci o viață sedentară este posibil ca după un timp să acumulezi iar colăcei în jurul taliei sau să ai pielea cu aspect de coajă de portocală, indiferent de tratamentele urmate!
Să fim realiști!
La final, nu mai rămâne decât să îți recomandăm să ții cont de sănătatea ta, să renunți la obiceiurile rele (alimente grase, fumat, alcool, nopți pierdute, sedentarism) care îți otrăvesc treptat organismul și care îți vor strica frumusețea.
Și nu uita, pozele de multe ori sunt o iluzie, așteptările sunt prea mari, motiv pentru care trebuie să fim realiști! Știi vorba aia, nu tot ce zboară se mănâncă.
A fost util? Te rugăm să distribui mai departe.