SPF provine din limba engleză “sun protection factor”, tradus “factor de protecție solară”.  Numărul prezent pe recipientul în care se află soluția de protecție solară multiplică timpul la care puteți sta expuși la soare fără să vă ardeți. Dacă pielea se înroșește și cu factor de protecție aplicat, înseamnă că trebuie să folosiți un SPF mai mare. De obicei alegem soluția de protecție în funcție de fototipul pielii.  

  • Fototip 1. Persoanele cu Fototip 1 au pielea de culoare deschisă, destul de sensibilă, prezintă mulți pistrui, au ochii albaștri, iar părul roșcat sau blond. Pielea neprotejată se înroșește la soare, după 20 minute, de expunerea la radiațiile UV.  
  • Fototip 2. Persoanele cu Fototip 2 au pielea mai puțin sensibilă, ochii verzi, albaștri sau căprui deschis, părul șaten. Pielea neprotejată se înroșește la soare, după 30 minute, de expunerea la radiațiile UV.  
  • Fototip 3. Persoanele cu Fototip 3 au pielea mai închisă, iar ochii și părul tot de culoare închisă. Pielea neprotejată se înroșește la soare, după 40 minute, de expunerea la radiațiile UV.  
  • Fototip 4. Persoanele cu Fototip 4 au pielea măslinie, ochii negri sau căprui și părul șaten, castaniu, negru. Pielea neprotejată se înroșește la soare, după 60 minute, de expunerea la radiațiile UV.
  • Fototip 5. Persoanele cu Fototip 5 au pielea închisă și pigmentul maroniu, părul negru și ochii de culoare închisă. Acestea se bronzează repede și pot folosi o cremă cu factor de protecție SPF mic 15.

Vezi aici lista de produse profesionale pentru protecție solară.

Fototip și SPF

Fototip și SPF

Cât timp este eficientă protecția solară?

De obicei avem tendința să alegem un factor de protecție mai mare decât este necesar și cele mai multe persoane nu știu cum să calculeze exact timpul cât suntem protejați de radiații. În funcție de fototipul de piele și timpul în care aceasta se roșește putem alege SPF-ul. Exemple de calcule în funcție de fototipul de piele și SPF-ul ales:

SPF 15:  

  • Fototip 1 de piele, timpul de protecție împotriva soarelui va fi de 15 x 20 minute = 300 minute sau 5 ore.
  • Fototip 2 de piele, timpul de protecție împotriva soarelui va fi de 15 x 30 minute = 450 minute sau 7,5 ore.
  • Fototip 3 de piele, timpul de protecție împotriva soarelui va fi de 15 x 40 minute = 600 minute sau 10 ore.

SPF 30:  

  • Fototip 1 de piele, timpul de protecție împotriva soarelui va fi de 30 x 20 minute = 600 minute sau 10 ore.
  • Fototip 2 de piele, timpul de protecție împotriva soarelui va fi de 30 x 30 minute = 900 minute sau 15 ore.
  • Fototip 3 de piele, timpul de protecție împotriva soarelui va fi de 30 x 40 minute = 1200 minute sau 20 ore.

SPF 45:  

  • Fototip 1 de piele, timpul de protecție împotriva soarelui va fi de 45 x 20 minute = 900 minute sau 15 ore.
  • Fototip 2 de piele, timpul de protecție împotriva soarelui va fi de 45 x 30 minute = 1350 minute sau 22,5 ore.
  • Fototip 3 de piele, timpul de protecție împotriva soarelui va fi de 45 x 40 minute = 1800 minute sau 30 ore.

Dacă pielea se înroșește mai repede, de exemplu, 5 minute, pur și simplu luați acest timp și multiplicați cu numărul de protecție solară. La un SPF 15 timpul va fi de doar 5 min X SPF 15 = 75 minute. Așadar, după 75 minute trebuie aplicată din nou cremă.

Ce produse pentru îngrijirea pielii folosiți? Loțiuni, geluri, creme, uleiuri, lapte de protecție solară? Există o mare varietate de produse care au anumite ingrediente active și care se diferențiază prin calitate, compoziție și modul de combinare a elementelor din compoziția lor. Toate aceste produse conțin apă și componente solubile în apă.   

Cremele de piele

Au o textură moale, datorită conținutului de uleiuri și grăsimi. Ele vin într-o gamă foarte diversă, fiind potrivite tuturor tipurilor de piele  (ex. piele uscată, piele grasă).  Fiind destul de grase, ele pot lăsa o peliculă ușoară pe piele.  Sunt recomandate mai ales pentru pielea uscată. Îngrijesc foarte bine pielea și oferă protecție bună împotriva factorilor externi și radiațiilor UV (dacă sunt cu SPF adecvat).  Trebuie alese cu atenție, în funcție de tipul de piele și sezon. 

Loțiunile de piele

Sunt mai fluide decât cremele, pentru că au mai multă apă și ingrediente solubile în apă.  Conțin și alcool ceea ce poate afecta pielea sensibilă.  Pot avea uleiuri vegetale sau uleiuri esențiale, extracte din plante medicinale (mușețel, gălbenele, sunătoare). Sunt produse care au protecție bună pentru corp împotriva radiațiilor UV.  Au multe ingrediente nutritive care se absorb rapid în piele.  

Laptele de protecție solar

Nu este gras și nici uleios. Se absoarbe rapid în piele.  Este recomandat și copiilor sau persoanelor cu pielea sensibilă. Se aplică pe piele înainte cu 20 de minute de a merge la plajă. Acest lucru lasă timp substanțelor din produs să intre în piele și să asigure un filtru de protecție bun împotriva radiațiilor UV.  Se aplică pe toată pielea, în cantitate suficientă și se face un masaj ușor ca laptele să fie absorbit în țesutul cutanat. 

Geluri

Acestea sunt lipsite de grăsimi dar pot avea în compoziție alcool.  

Vezi aici lista de produse profesionale pentru protecție solară.

Din punct de vedere al protecției solare aceste produse se aleg în funcție de factorul SPF. Prin urmare,  contează mai mult alegerea corectă a SFP-ului în funcție de fototipul pielii.  Desigur este important să se evite produsele care au în compoziția lor elemente nocive.

Ingrediente de evitat

  • Dioxid de titan și dioxid de zinc care nu trebuie să ajungă în sânge, sunt formule minerale periculoase pentru sănătatea organismului.
  • Avobenzone și octisalate sunt nonminerale care dacă ajung în sânge pot da reacții alergice și alte probleme de sănătate grave. 
  • Diferite arome artificiale, sintetice, ce au chimicale toxice. Acestea au ftalați care pot produce reacții alergice pe piele. 
  • Oxibenzonă – Această substanță este de fapt un estrogen sintetic. Dacă pătrunde în profunzimea pielii poate cauza tulburări hormonale și reacții alergice. De asemenea, poate avea efect fotosensibilizator, ceea ce face ca pielea să se înroșească la soare. 
  • Retinil palmitat – despre această substanță specialiștii au spus că poate crește riscul de cancer de piele. 

Pe eticheta produselor de protecție solară apar instrucțiuni de utilizare, care trebuie citite cu atenție, pentru că oferă anumite indicații importante despre ingrediente, doza recomandată și altele. Doza de cremă care se aplică pe piele contează pentru ca filtrul de protecție solară să aibă efect. De exemplu, pe pielea corpului se aplică 2 mg cremă/cm².  

Lumina soarelui este esențială pentru sănătate, deoarece contribuie la sintetizarea vitaminei D prin piele și alimentarea corpului cu ea. Avem nevoie de Vitamina D pentru a avea oase sănătoase și a preveni osteoporoza.

Cu toate acestea, expunerea la soare fără protecție solară poate duce la o serie de probleme, cum ar fi: apariția petelor pigmentare și hiperpigmentare, îmbătrânirea prematură a pielii, deshidratarea pielii, sensibilizarea ei și multe altele. 

Pentru a înțelege mai bine de ce se întâmplă toate acestea este important să aflăm mai multe despre radiațiile UV.  Este bine de știu că din spectrul luminii solare, cele care pot avea efecte nocive asupra noastră sunt radiațiile ultraviolete numite și radiații UV.

Aceste radiații sunt de 3 tipuri: UVA, UVB și UVC.

În funcție de efectul lor, cele trei tipuri de lumină ultravioletă UV dăunătoare se diferențiază prin lungimile de undă respective: UVA (315-400 nm), UVB (280-315 nm), UVC (190-280 nm). 

Razele ultraviolete reprezintă un procent de 5% din razele solare ce ajung la pământ. Specialiștii spun despre ele că sunt foarte puternice și pot afecta negativ pielea.  Radiația ultravioletă este mai mare în timpul verii decât în timpul iernii. Reflexia razelor solare prin apă, nisip, gheață și zăpadă, face să crească puternic radiația UV la nivel local. Zăpada, spre exemplu, reflectă mai mult de 90% din radiațiile ultraviolete. Acest lucru face ca lumina UV reflectată să poată deteriora pielea. Norii pot reduce intensitatea radiației UV, acest lucru depinde de forma norilor, grosimea și densitatea acestora.

Radiațiile UV sunt de obicei mai ridicate în orele de prânz și mai mici dimineața devreme, după-amiaza și seara târziu. În lunile de vară, radiațiile UV zilnice reprezintă 11-13 ore din 24. Între orele 9 și 15 radiațiile UV sunt mai puternice.

Pe parcursul zilei, mai ales dacă soarele este puternic, 10 minute reprezintă sesiunea maximă de expunere la soare. Pentru a obține un bronz frumos se recomandă sesiuni de plajă în următorul interval orar: până la orele 10:00 dimineața, și după-amiaza, după ora 16-17. Nu uita să folosești diverse tipuri de protecție solară pentru un bronz uniform.

Vezi aici lista de produse profesionale pentru protecție solară.

Radiații UVA

Razele UVA reprezintă 95% din razele ultraviolete UV care ating suprafața pământului. Ele sunt prezente tot timpul anului, în orice anotimp, chiar și în zilele noroase. Dacă se stă la plajă, aceste raze produc bronzarea pielii. Dacă sunt prea puternice atunci există riscul să producă: fotoîmbătrânirea pielii, schimbarea orientării fibrelor de elastină și colagen, pierderea elasticității pielii, producerea ridurilor.

Radiații UVB și UVC

Radiațiile ultraviolete UVB reprezintă un procent de 5% din radiațiile ultraviolete. Ele pot fi absorbite de ADN, care conține informația genetică din celule, pot modifica genomul celulelor pielii și pot produce cancer de piele. Incidența radiațiilor UVB de pe suprafața pământului fluctuează foarte mult, în funcție de zi, de sezon și de locația geografică. Radiațiile UVB pot pătrunde în apa limpede la o adâncime de 10 m. Dacă sunt puternice pot cauza arsuri ale pielii, pot afecta negativ ochii și pot declanșa cancer de piele.

Chiar dacă radiațiile UVC sunt cele mai periculoase din spectrul UV, ele sunt de obicei ignorate, deoarece se consideră că stratul de ozon le blochează să ne facă rău, sau cel puțin așa era în trecut. Stratul de ozon se află la o înălțime de 15-30 km și protejează viața de pe pământ de efectul dăunător al radiațiilor solare puternice. Stratul de ozon ne protejează și de radiațiile UVB. Din păcate, din cauza poluanților industriali care afectează stratul de ozon, s-a observat o creștere a radiației ultraviolete pe sol.

Mâinile noastre nu sunt unelte invincibile. De fiecare dată când spălați vasele manual, mai mult de câteva minute sau zilnic, este recomandat să folosiți mânuși din latex. Folosiți săpunuri ușoare și după ce vă spălați pe mâini folosiți creme hidratante și de echilibrare a PH-ului.

Mâinile sunt expuse în mod constant agresiunilor externe. Sunt printre primele parți ale corpului care suferă de apariția petelor, deshidratare și semne de îmbătrânire. Sunt o parte din cartea noastră de vizită.

Pentru o protecție corectă a mâinilor recomandăm un tratament profesional cel puțin de două ori pe lună și folosirea cremei Age Control de la Bruno Vassari. Este o cremă specială concepută pentru hidratarea intensă a mâinilor și pentru prevenirea îmbătrânirii mâinilor. Asigură și o protecție UV pentru a proteja mâinile de efectele nocive ale radiațiilor solare.

Este una dintre cele mai bune și mai recomandate creme de mâini din saloanele de înfrumusețare din România.

Află mai multe despre Age control Hand Cream 

Vrei să faci împachetări corporale acasă? Ești în căutarea unor creme profesionale? Trebuie să alegi produsele Bruno Vassari. Sunt folosite și la salonul Pearl Beauty Center din Satu Mare. Cu siguranță cele mai apreciate creme profesionale sunt produse de brandul Bruno Vassari. De ce spunem aceasta? Pentru că au efect extraordinar asupra pielii.

Buno Vassari a primit premiul de ,,Cel mai bun brand de cosmetice profesionaleˮ la Congresul Internațional pentru Medicină Anti-Aging, ediția cu numărul IX.

Vezi lista de preț pentru produsele Bruno Vassari, corp și față.

Cu produsele Bruno Vassari ai împachetări corporale eficiente direct la tine acasă!

Nu mai încape nicio îndoială că celebrul brand este în topul listei cu produsele de îngrijire corporală și facială, profesionale. Specialiștii știu deja de succesul acestui brand. Produsele Bruno Vassari sunt folosite la proceduri pentru întreținerea tenului și a pielii corpului.

Aceste produse folosesc ingrediente naturale (alge marine, unt de Shea, spirulină, extract de iederă, extract de coada-calului, uleiuri esențiale de lavandă sau rozmarin, vitamina E), subtanțe active de calitate, care sunt foarte eficiente în:

  • Tratamentul diferitelor probleme ale pielii (celulită, riduri, vergeturi, acnee, retenție lichide)
  • Tonifierea și îmbunătățirea elasticității pielii
  • Hidratarea și detoxifierea țesuturilor
  • Stimularea producerii de elastină și colagen
  • Accelerarea regenerării celulare
  • Ameliorarea inflamațiilor
  • Calmarea durerilor musculare
  • Atenuarea semnelor îmbătrânirii pielii.

Principalele produse Bruno Vassari pentru împachetări corporale:

Thermo Activ Cream, Bruno Vassari:

Bruno Vassari Thermo Active

  • Conține uleiuri esențiale (de lămâie, lavandă și rozmarin) și alte ingrediente termoactive cu efect de încălzire a pielii.
  • Această cremă induce o creștere locală a temperaturii, ceea ce optimizează microcirculația și tratamentele care se fac ulterior. În plus, crema facilitează absorbția bună a substanțelor care sunt aplicate pe piele în etapele de terapie următoare.
  • Datorită ingredientelor naturale pe care le are, crema ajută la relaxarea și calmarea durerilor musculare.
  • Crema induce o senzație de căldură pe piele și o ușoară roșeață care dispare în scurt timp.

Strialia Anti-Stretch Mark, Bruno Vassari:

Bruno Vassari Cremă pentru vergeturi

  • Această cremă este perfectă pentru tratamentul vergeturilor, ajută în prevenirea și atenuarea acestor semne inestetice ale pielii.
  • Conține Algisium cu efect bun asupra fibrelor de elastină și colagen.
  • Are extract de Centella Asiatica ce se remarcă prin proprietățile hidratante, anti-inflamatoare, anti-imbătrânire, de tonifiere și vindecare a pielii. Extractul tratează celulita și vergeturile, stimulează producerea de colagen, accelerează regenerarea celulară, îmbunătățește elasticitatea pieli, luptă împotriva atacului nociv al radicalilor liberi și împotriva bacteriilor, reduce ridurile, ameliorează edemul, previne formarea cicatricilor după acnee, ameliorează inflamațiile cauzate de eczeme și alte boli de piele, ameliorează cuperoza, întărește pereții vaselor de sânge.
  • Crema conține Ulei din germeni de grâu care are beneficii pentru piele: hidratează și hrănește țesutul cutanat, stimulează regenerarea celulară, reduce ridurile și vergeturile, elimină toxinele și calmează inflamațiile, vindecă acneea, curăță porii pielii, reîmprospătează și oferă un efect neted, catifelat epidermei.
  • Are Elastină și Colagen care îmbunătățesc aspectul și fermitatea pielii.
  • Tratamentul este simplu. Pe zona cu probleme se întinde puțină cremă pe piele, se masează ușor pentru a fi absorbită complet în straturile acesteia.
  • Se poate aplica de două ori pe zi, dimineața și seara. Efectul ei este foarte bun, sunt atenuate vergeturile de pe piele. Se poate folosi și în timpul sarcinii pentru prevenirea formării vergeturilor.

Slim Effect Gel, Bruno Vassari:

Bruno Vassari Cremă pentru slăbit

  • Este un gel de corp perfect pentru îmbunătățirea aspectului pielii.
  • Conține Mentol cu efect unic de ,,răcireˮ pe piele. Are proprietăți antiseptice, anti-inflamatoare, calmante și de tonifiere a pielii.
  • Are Camfor ce poate stimula metabolismul celular.
  • Are extact de Coada-calului cu efect detoxifiant pentru țesuturi, îmbunătățește sănătatea pielii.
  • Conține Alchemilla Mollis care reglează microcirculația, ajută la eliminarea grăsimilor și îmbunătățește fermitatea pielii.
  • Are Pronalen ce restabilește fermitatea pielii.
  • Se aplică puțin gel pe piele, se masează ușor, astfel el se absoarbe foarte bine în straturile cutanate. Pentru un efect și mai bun se poate combina cu Body Energy Thermo.

Cremă Cellulite Control, Bruno Vassari:

Bruno Vassari Cremă anti-celulită

  • Are efect anti-celulitic, de remodelare corporală.
  • Reduce rapid cm din jurul taliei și din alte circumferințe ale corpului.
  • Are Lipout – un ingredient care stimulează arderea grăsimilor din țesuturile cutanate și atenuează aspectul de coajă de portocală.
  • Conține Cofeină – care are efect foarte bun în arderea grăsimilor; poate inhiba enzima care stimulează dezvoltarea grăsimilor; favorizează eliberarea de adrenalină – hormon ce este cunoscut și pentru rolul său în arderea grăsimilor.
  • Un alt ingredient al cremei este Vitamina E – substanță cunoscută și cu denumirea de tacoferol care oferă sănătate și un efect de reîntinerire epidermei. Vitamina E hidratează pielea în profunzime, are activitate antioxidantă, astfel încetinește procesul de îmbătrânire a pielii. În plus, poate proteja pielea împotriva influenței factorilor negativi de mediu – razele ultraviolete ale soarelui.
  • Conține Agisium C – un complex unic pe bază de siliciu organic și acid manuronic din alge brune; primul ingredient este o componentă importantă a fibrelor de elastină și colagen din piele, deci contribuie la îmbunătățirea acestora. Algisium C stimulează microcirculația în straturile pielii, ajută la refacerea elasticității pielii, hidratează, are proprietăți anti-inflamatorii, lipolitice și de protejare a pielii împotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi.
  • Crema se aplică prin masaj, se absoarbe ușor în piele. Este recomandată de 2 ori pe zi, dimineața și seara.

Premium Firming Cream, Bruno Vassari:

Bruno Vassari Cremă pentru fermitate

  • Conține Toniskin care intensifică sinteza de molecule colagen IV, colagen VII, integrine, glicoproteine.
  • Are Creatină care pătrunde foarte ușor prin membrana celulară. Creatina este responsabilă pentru metabolismul energetic celular, ajută la regenerarea celulelor. Are efect pozitiv și asupra forței
  • musculare, ajută în calmarea durerilor musculare.
  • Această cremă de corp redă vitalitatea și fermitatea pielii.
  • Stimulează sinteza de colagen și elastină, care ajută la refacerea țesuturilor pielii.
  • Îmbunătățește aspectul și elasticitatea pielii.
  • Întărește straturile pielii, derm și hipoderm, conexiunea dintre ele.

Avantajele împachetărilor corporale cu produse Bruno Vassari:

  • Ajută la relaxarea corpului.
  • Ajută în tratamentul sindromului de oboseală cronică.
  • Reduc tensiunea musculară acumulată.
  • Ameliorează stresul și stările de nervi.
  • Îmbunătățesc aspectul de piele uscată.
  • Tonifiază pielea, reduc semnele ce apar din cauza procesului de îmbătrânire.
  • Stimulează circulația sângelui la nivel cutanat.
  • Încetinesc procesul de îmbătrânire prematură a pielii.
  • Previn celulita și stopează dezvoltarea celulitei deja existente.
  • Reduc foarte mult vergeturile accentuate.
  • Împiedică acumularea de grăsimi și dezvoltarea depozitelor de celule adipoase pe zonele unde se aplică tratamentul.

Produsele Bruno Vassari pot fi achizionate de la salonul Pearl Beauty Center Satu Mare, Str. Andrei Mureșanu Nr. 23.