Iată c-a venit și clipa reîntâlnirii noastre.
Deși am numărat zilele până la revederea cu tine, să știi că zilele nu au trecut în zadar. Ne-am luat cele mai stricte măsuri de siguranță, astfel încât să te poți bucura pe deplin de tratamentele de înfrumusețare favorite.
Ce e important să știi:
– Din data de 15 Mai reîncepem activitatea; Vezi prețuri și servicii;
– Tot din 15 Mai puteți să ne sunați pentru programări (0756045281);
– Până la in 15 Mai vom relua telefonic programările anulate în perioada stării de urgență.
Pearl Beauty Center dispune de sistem de ventilație profesional, astfel încât aerului este purificat în mod constant. Iar instrumentarul folosit este sterilizat în cel mai performant echipament Autoclave, utilizat de obicei de medicii dentiști și de chirurgi.
Care sunt pașii pe care îi vom urma?
– accesul la Pearl Beauty Center se realizează doar cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei;
– la efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului că accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii;
-esteticienele Pearl Beauty Center vor purta mănuși și măști. Măștile de protecție vor fi schimbate la un interval de cel mult 2 ore. Mănușile SE SCHIMBĂ după fiecare client;
– avem ventilație în salon, astfel aerul viciat din încăpere este eliminat și se introduce aer curat în permanență, cel puțin o dată pe oră se schimbă complet tot aerul din spațiu;
– dezinfectăm obiectele comune foarte frecvent și după fiecare persoană;
– la intrare în salon toate persoanele calcă în mod repetat pe un covor cu dezinfectant.
– avem la intrare dezinfectant pentru mâini care trebuie folosit imediat ce ați intrat în salon.
– măștile pe care le purtați la intrarea în spațiu se aruncă în coșul de gunoi special amenajat de la intrare.
Acesta conține saci bio-hazard și este igienizat în permanență. Îți oferim o mască nouă.
– măsurăm nivelul de oxigen din sânge pentru angajați cu un Oximetru. Este o metodă eficientă care poate depista o posibilă infecție încă din primele faze ale bolii.
– dezinfectăm după fiecare client spațiul în care își depozitează lucrurile personale. Folosim doar cele mai bune produse de dezinfecție pe care le găsim disponibile pe piața din România.
– lăsăm o pauză suplimentară între clienți pentru Igienizare și dezinfectare, atât instrumente cât și zona de lucru. Dar și pentru a evita pe cât posibil intersectarea clienților în spațiu.
– fiecare spațiu este separat și suficient de mare pentru a depăși cu mult normele impuse până în prezent.
– dezinfectăm pardoselile doar cu dezinfestanți avizați și cu un mop special cu microfibră de unică folosință.
– avem aspirare centralizată, astfel aerul viciat nu se mai întoarce în încăpere ci este evacuat!
– folosim Autoclave, aparat folosit de medicii chirurgi să își sterilizeze ustensilele pentru operație!
– fiecare persoană completează un chestionar și semnează o declarație pe propria răspundere cu detalii specifice pentru prevenția răspândirii virusului.
– poți achita contactless cu telefonul sau cardul.
+ alte măsuri pe care le considerăm necesare ca tu să fii cât mai în siguranță la noi!
Toate aceste recomandări sunt menite să vină în sprijinul siguranței tale și a celor dragi ție.
Pentru programări îți stăm la dispoziție la numărul de telefon 0756045281, începând cu dată de 15 Mai.
Ne revedem în aceeași locație: Str. Andrei Mureșanu Nr. 23, Satu Mare.