Articole

Unul dintre cele mai eficiente tratamente de slăbire – criolipoliza – te ajută să scapi de grăsimea acumulată în țesuturi fără efort și fără bisturiu. La Pearl Beauty Center dispunem de un echipament ultra-performant pentru aplicarea acestei terapii inovatoare care îți va reda suplețea și frumusețea corpului.

Ce este criolipoliza? 

Pusă la punct de medicul dermatologist Richard Rox Anderson și colegii săi de la “Școala de Medicină Harvard” și folosită cu succes în clinicile din Europa, criolipoliza (crio – răcire, lipoliza – grăsime) este o terapie estetică non-invazivă care reduce semnificativ țesuturile adipoase. Cu ajutorul unui dispozitiv specializat, aceste țesuturi sunt localizate și înghețate la temperaturi de -10oC, ulterior fiind eliminate de organism pe căi naturale.

Cum funcționează criolipoliza?

Dispozitivul “Criocuum” de la centrul nostru de înfrumusețare creează prin înghețare o inflamație a țesutului gras subcutanat care se desprinde de celelalte țesuturi, fiind astfel stimulată apoptoza. Apoptoza reprezintă moartea programată a unei celule, realizată, în cadrul acestei terapii, în condiții de maxim control și siguranță. Acest proces declanșează în organism modificări structurale: macrofagele (celule specializate în distrugerea celulelor bolnave și a celor vătămătoare din organism) primesc semnale care le determină să localizeze și să distrugă celulele grase afectate de înghețare și muribunde.

Este important să reții că această terapie se realizează extrem de precis, toate țesuturile în afara celor vizate fiind protejate. În următoarele două luni de la aplicarea terapiei, resturile celulelor adipoase (numite produse secundare grase) sunt eliminate pe căi naturale, fără efort, de aceleași celule macrofage care ne scapă de ele fără a le da posibilitatea să se regenereze.

Păreri după efectuarea criolipolizei

Este bine să știi că această terapie nu are impact asupra persoanelor afectate de obezitate severă, deoarece ea se adresează celor care au nevoie să scape de depozite de grăsime localizate, pe care o dietă echilibrată și mișcarea nu reușesc să le îndepărteze. De asemenea, rezultatele criolipolizei sunt foarte în slabe în cazul în care procedura este efectuată cu dispozitive de calitate slabă sau când parametrii de funcționare ai dispozitivului folosit nu sunt ajustați să răspundă nevoilor personalizate ale persoanelor tratate.

În afara acestor excepții, datorită beneficiilor sale, criolipoliza este apreciată de toți cei care au încercat-o.

 

Mai jos îți prezentăm câteva păreri de pe internet din partea celor care au încercat această terapie inovatoare.

“Slăbirea prin criolipoliză se observă sub formă de pierderi mari în centimetri după minimum 3 săptămâni, deoarece este nevoie de timp ca celulele moarte de grăsime să fie consumate de celule macrofage și, în final, eliminate prin mijloacele specifice organismului. Am slăbit 2.5 kg în 3 săptămâni, deși nu mi s-a promis o slăbire în kg, ci în centimetri.” (Gabriel Ursan)

“Teoretic, rezultatele criolipolizei se văd în 6 săptămâni de la intervenție. Practic, la mine s-au văzut literalmente peste noapte. După o singură ședință de crio am scăpat complet de una din  cele două suncute, iar de a doua, am scăpat parțial (dar satisfăcător de mult) pentru că era mai mare – dreptul, piciorul dominant, este cu totul un strop mai mare – cu bune și mai ales cu rele.” (Oana Trifu)

“Într-o zi caniculară de iunie am efectuat prima ședință de criolipoliză, care a vizat trei zone: aripioarele (zona cea mai problematică), abdomenul inferior și zona genunchilor (pe interior). Fiind caniculă, criolipoliza a fost o adevărată plăcere, senzația de răcire treptată, până la înghețare a zonelor mai sus pomenite au fost în sine un cadou al verii anului 2017, apoi avantajele și rezultatele bune, pe care am început să le observ după primele două săptămâni, au încununat cea mai avansată încercare a mea de a scăpa de celulită și de a recontura   silueta. (Adela Sirghie)

Cât de mult poți slăbi prin criolipoliză?

Un studiu efectuat în 2009 a indicat că participanții au beneficiat în urma criolipolizei de o diminuare a țesuturilor adipoase cu 20,4% în primele două luni de la aplicarea terapiei, respectiv cu 25,5% în șase luni.

Un alt studiu, efectuat de medicul Christine C. Dierickx și colaboratorii săi a demonstrat, de asemenea, rezultatele utilizării criolipolizei în remodelarea corporală. Din cei 518 de paricipanți la studiu, 73% s-au declarat mulțumiți de rezultate, iar 82% dintre aceștia au spus că ar recomanda procedura unui prieten. Studiul a indicat totodată o diminuare cu 23% a stratului de grăsime la persoanele participante.

Dispozitivul “Criocuum” produs de renumita companie spaniolă “Termosalud” și disponibil la Pearl Beauty Center din Satu Mare îți oferă rezultate chiar mai bune decât atât. Astfel, corelat cu alte tratamente de remodelare ale centrului nostru și cu o alimentație echilibrată, poți scăpa de până la 45% din țesutul adipos. 

De ce să faci criolipoliză

Dacă te întrebi de ce să încerci această terapie, îți prezentăm cele mai importante beneficii ale sale:

  • te ajută să slăbești localizat, pe orice parte a corpului, protejând țesuturile învecinate cu cele adipoase;
  • te scapă cu până la 45% din grăsimea subcutanată fără anestezie, fără incizii chirurgicale și fără complicațiile aferente acestora;
  • nu necesită o pregătire prealabilă, efectuarea de analize medicale sau  spitalizare;
  • îmbunătățește calitatea și aspectul pielii tale prin eliminarea nodulilor de celulită existente în zonele tratate;
  • este lipsită de durere, pe durata ei clienții putând să se relaxeze citind, ascultând muzică sau chiar dormind;
  • poate fi aplicată atât femeilor, cât și bărbaților;
  • are rezultate vizibile și rapide: într-o singură vizită la centrul nostru poți scăpa de 20-40% din țesutul de grăsime din zonele vizate;
  • poate fi aplicată pe orice zonă a corpului.

Cum știu dacă pot face criolipoliză?

Pentru a afla dacă această terapie este potrivită pentru tine, te invităm la sediul Pearl Beauty Center unde esteticienii noștri îți vor oferi o consultație de specialitate.

Criolipoliza se adresează în special celor care:

  • fac mișcare în mod regulat, însă nu reușesc să reducă din grăsimea de pe talie, abdomen sau alte zone cu probleme;
  • femeilor afectate de distensie abdominală (distanțarea mușchilor abdominali în timpul sarcinii);
  • vor să scape de depozitele de grăsime acumulate pe anumite zone ale corpului;
  • au maxim 15 kilograme peste greutatea ideală calculată în raport cu vârsta, sexul și înălțimea.

 Cât costă o ședință de criolipoliză?

Prețul unei ședințe variază în funcție de echipamentul folosit, de salonul unde se aplică terapia, de numărul de aplicatori (componente ale echipamentului de terapie destinate fiecărei zone de tratament), de zonele vizate de terapie și de numărul de ședințe necesare pentru atingerea rezultatelor dorite. Astfel, în România poți face o ședință de criolipoliză cu un singur aplicator la prețuri situate între 300 și 600 de lei.

Este important să ai în vedere că realizarea terapiei cu un echipament performant, de calitate superioară, face ca prețul final al unui ciclu întreg de criolipoliză să fie mai mic decât efectuarea tratamentului cu un echipament de calitate slabă. Și asta pentru că dispozitivul performant garantează rezultate vizibile și de durată, într-un număr mic de ședințe, comparativ cu rezultatele care întârzie să apară și necesită un număr mare de ședințe așa cum se întâmplă în cazul unui dispozitiv cu eficiență și calitate scăzute. La Pearl Beauty Center găsești prețuri accesibile, care îți vor oferi rezultate imediate, vizibile și de durată, fără a fi nevoie să apelezi la tratamente suplimentare pentru a scăpa de grăsimea acumulată în zonele vizate de criolipoliză..

 În cât timp se văd rezultatele?

Ceea ce diferențiază criolipoliza de alte tratamente de remodelare este că resturile celulelor adipoase distruse încep să fie eliminate în 4-6 săptămâni de la aplicarea terapiei și continuă să fie eliminate în mod natural de organism timp de circa 2 luni. Asta nu înseamnă că va trebui să aștepți atât pentru a vedea rezultatele. Acestea vor fi vizibile în 3-4 săptămâni de la efectuarea tratamentului, când vei observa o reducere a stratului de grăsime, respectiv a circumferinței zonelor tratate. Rezultatele optime apar în 2-3 luni de la aplicarea criolipolizei și continuă să își producă efectele până la 6 luni de la aplicarea terapiei.

Sunt definitive rezultatele criolipolizei?

Distrugerea țesuturilor adipoase prin înghețare și eliminarea lor din organism pe cale naturală sunt procese ireversibile, altfel spus, celulele grase distruse nu vor mai reveni în organism. Ce este important să reții este că după aplicarea tratamentului trebuie să ai grijă de organismul tău astfel încât să nu dobândești noi straturi de grăsime. Poți atinge acest obiectiv adoptând sau păstrând un stil de viață sănătos care implică în special mișcare și o alimentație echilibrată, bogată în fructe și legume.

Cât timp durează o ședință de criolipoliză?

O ședință durează în medie 45-60 de minute. În plus, este nevoie de câteva minute pentru operațiunile pre și post-procedură.

De câte ședințe de criolipoliză am nevoie?

Numărul de ședințe se stabilește în funcție de zonele vizate de tratament și de grosime stratului de grăsime de pe aceste zone. În decursul unui an, se pot realiza 1-4 ședințe, lăsând o pauză de 6-8 săptămâni între acestea. Cu doar 4 ședințe pe an, economisești timp (nefiind nevoie să mergi des la salon) și bani, mai ales că atunci când tratamentul este aplicat cu un dispozitiv performant ca cel de la Pearl Beauty Center nu mai e nevoie să plătești pentru tratamente suplimentare de remodelare.

Ce voi simți în timpul tratamentului? Este dureros?

Ședințele de criolipoliză nu sunt deloc dureroase. Ele induc o senzație de presiune cauzată de vacuum-ul dispozitivului și una de rece, care dispare după circa 5-10 minute de la începerea ședințelor. În timpul aplicării terapiei te poți relaxa pentru că totul se desfășoară în condiții de maxim confort pentru tine.

Cât de sigură este această procedură?

Criolipoliza a fost aprobată în urma unor studii clinice de către “Food and Drug Administration”, agenția americană care atestă siguranța medicamentelor și dispozitivelor medicale. Testele efectuate au demonstrat că această terapie nu afectează niciunul dintre țesuturile care nu sunt vizate direct de tratament, ea distrugând doar celulele adipoase.

Pe ce zone pot slăbi prin înghețare?

Criolipoliza este solicitată cel mai mult pentru tratarea zonelor frecvent predispuse acumulării de țesut adipos, respectiv abdomenul și coapsele. Ea poate fi aplicată și altor zone ale corpului: spate, gambe, genunchi, brațe, șolduri, fese.

Este necesară o perioadă de recuperare?

 

Procedura creează pe zonele tratate o roșeață și o senzație de amorțeală sau una de ușor disconfort. Acestea dispar de la sine în câteva ore. Astfel, îți poți relua activitățile cotidiene imediat după aplicarea tratamentului, nefiind necesară o perioadă de recuperare ca în cazul unei liposucții, de exemplu.

În cazuri excepționale, la unii clienți pot apărea mici vânătăi care dispar tot de la sine în câteva zile.  

Ce diferențe de rezultat sunt între criolipoliză și alte proceduri?

Criolipoliza reduce în mod natural, vizibil, țesuturile de grăsime de pe mai multe zone ale corpului. Ea este net superioară din punctul de vedere al rezultatelor comparativ cu alte tratamente de remodelare non-invazivă ca terapia cu ultrasunete de exemplu, și asta pentru că utilizează o tehnologie de ultimă generație, inovatoare. Radiofrecvența pe de altă parte, în cazul în care este efectuată cu un echipament de slabă calitate, poate afecta și țesuturile din jurul celor vizate, cauzând durere.

Chiar poate criolipoliza să înlocuiască liposucția?

Răspunsul scurt este DA. Dacă se efectuează liposucție și criolipoliză pe aceeași zonă, se va observa că rezultatele sunt similare, iar criolipoliza nu implică neplăcerile produse de liposucție.

Liposucția fiind o intervenție chirurgicală implică anestezie, incizii, risc de infecții post-operatorii și timp de recuperare. Niciunul dintre aceste lucruri nu se aplică în cazul criolipolizei, un tratament non-invaziv.

Contraindicații și reacții adverse la criolipoliză

Ca orice terapie, și criolipoliza prezintă o serie de contraindicații. Astfel ea nu poate fi aplicată celor care suferă de:

  • hipoproteinemie, hipertensiune arterială, boli infecțioase acute;
  • crioglobulinemie, dificultăți de coagulare a sângelui;
  • dermatită, răni cutanate active, răni deschise pe zona sau zonele vizate de tratament;
  • flebite, urticarie, febră;
  • tromboflebite, bolile lui Raynaud, tulburări psihomatice;
  • varice, hiper sensibilitate la frig, probleme oncologice;
  • condiții autoimune cu impact asupra pielii (dermatologic, reumatologic);
  • boli cronice ca insuficiența renală și cea cardiacă;
  • hernie în zona vizată de procedură;
  • tulburări gastrice, hepatice sau coronariene;
  • boli infecțioase cu morbiditate asociată (locale sau sistemice);
  • condiții autoimune care afectează pielea la nivel dermatologic sau reumatologic;
  • epilepsie, diabet acut;
  • probleme oncologice.

Criolipoliza nu se poate efectua nici femeilor însărcinate sau celor care alăptează, persoanelor care au suferit o intervenție chirurgicală cu 6 luni înainte de tratament în zona vizată de terapie, celor care au montate un pacemaker, proteze metalice sau sterilet și nici celor care au mai mult de 15 kilograme față de greutatea ideală.

Cele mai frecvente reacții adverse sunt înroșirea zonei tratate și o ușoară senzație de amorțeală, asemănătoare unei dureri musculare slabe. Atât roșeața, cât și disconfortul dispar de la sine.

Pentru că sănătatea ta este cea mai importantă, trebuie să ne contactezi imediat dacă după aplicarea criolipolizei zona tratată prezintă mâncărime, hiperpigmentare, învinețire, arsuri sau crampe ori dacă ai o senzație de slăbiciune sau de leșin. Deși aceste reacții apar foarte rar, este nevoie să ni le aduci la cunoștință fără întârziere sau să consulți un medic.

Criolipoliză cu Criocuum de la Termosalud

Criocuum”, dispozitivul care realizează criolipoliza la centrul de înfrumusețare “Pearl Beauty Center” din Satu Mare este un aparat inovator, revoluționar, produs de “Termosalud”. “Termosalud” este o companie spaniolă cu peste 30 de ani de experiență în cercetare, design și producție de produse și echipamente destinate industriei frumuseții.

Criocuum este un dispozitiv de ultimă generație care cu ajutorul criolipolizei, o terapie complet non-invazivă, elimină grăsimea din țesuturile subcutanate. Aplicatorii cu care este prevăzut echipamentul permit aplicarea terapiei pe toate zonele corpului. Acești aplicatori creează un efect ajustabil de vacuum, aspiră țesuturile grase în cavitatea vacuum-ului și le îngheață selective, distrugându-le ireversibil.

Te așteptăm la Pearl Beauty Center din Satu Mare să te bucuri de experiența eliminării grăsimii fără efort și fără durere prin criolipoliza oferită de “Criocuum”.

Pentru multe femei, frumusețea este strâns legată de o siluetă care să le confere încredere și să le facă să se simtă bine în pielea lor. Dacă ai ajuns în punctul în care simți nevoia să scapi de câteva kilograme însă nu știi de unde să începi, îți venim în ajutor cu cele mai relevante informații despre cum poți slăbi.

                   CUPRINS ARTICOL:

Metode de slăbit cu păreri pro și contra

Poate că ai citit pe internet mărturii despre “rețete-minune” de slăbit. Și poate că ai dat și peste mărturii cutremurătoare despre cum anumite metode de slăbit au pus în pericol sănătatea celor care le-au încercat. Există mulți care cred în “rețete-minune”, iar aceasta este o capcană pe care trebuie să o eviți. În primul rând, există o mare diferență între a da jos câteva kilograme și a scăpa de obezitate. Obezitatea este o afecțiune medicală care trebuie tratată numai sub îndrumarea unui medic specialist. De aceea, prezentul articol se concentrează pe metode care te ajută să înlături cele câteva kilograme depuse pe “zonele sensibile”, cum ar fi abdomenul, șoldurile, coapsele, brațele, picioarele, etc. și NU pe eliminarea obezității.

Înainte de a începe un demers pentru a slăbi, trebuie să știi că orice metodă ai încerca, dacă ea nu este sprijinită de consecvență, efortul tău va fi în zadar. Consecvență nu înseamnă adoptarea unui regim alimentar draconic, în care vei fi privată pentru toată viață de alimentele care îți plac. Consecvență înseamnă echilibru în alimentație și un stil de viață sănătos care implică mișcare, o stare de spirit bună și, mai ales, conștientizarea faptului că între tine și organismul tău există o legătură puternică, ce te poate ajuta să îți păstrezi silueta dorită pentru mult timp. Tot ceea ce trebuie să faci este să îți asculți organismul, astfel încât să îți dai seama ce alegeri să faci, atât în materie de alimentație, cât și de exerciții fizice sau de gestionare a emoțiilor.

Influența hormonilor asupra greutății corporale

Înainte de a folosi orice metodă de slăbit, este indicat să îți faci o serie de analize medicale, în special analize hormonale. Și asta pentru că un medic endocrinolog îți poate spune dacă nu cumva un dezechilibru hormonal este motivul pentru care acumulezi kilograme în plus, deși ai un stil de viață sănătos. Dintre cei 9 hormoni care pot influența greutatea corporală, testosteronul și estrogenul sunt cei mai citați de sursele medicale ca fiind “de vină” pentru îngrășare.

Testosteronul este hormonul care menține fermitatea mușchilor atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților. Mai multe studii au indicat că pe măsură ce înaintăm în vârstă, organismul produce cantități mai mici de testosteron, ceea ce duce la acumularea de depozite de grăsime.

Potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători americani de la “Departments of Medicine”, Philadelphia, Pennsylvania, concentrațiile scăzute de testosteron reduc masa musculară și  măresc cantitatea de grăsime din corp. În acest studiu, participanții au fost 108 bărbați cu vârste de peste 65 de ani cărora, timp de 3 ani li s-au administrat fie doze de testosteron, fie doze de placebo. Când dozele de testosteron administrate bărbaților în vârstă au fost ridicate până la nivelul de testosteron care există de obicei în organismul bărbaților mai tineri, cantitatea de grăsime din corpul bărbaților în vârstă a scăzut vizibil, în special pe brațe și picioare. Pentru a păstra concentrațiile de testosteron la cote optime, trebuie să dormi suficient și să faci multă mișcare.

În organismul femeilor există o relație invers proporțională între testosteron și estrogen: cu cât cresc cantitățile de estrogen, cu atât scad cele de testosteron. Mai multe studii au arătat că, în medie, femeile au între 6 și 11% mai multă grăsime decât bărbații și că estrogenul diminuează capacitatea organismului femeilor de a arde calorii după consumul de alimente. Acest lucru înseamnă că femeile stochează mai multă grăsime în corp, cel mai probabil și din cauza sarcinii, așa cum arată un studiu rezumativ realizat de “University of New South Wales” și publicat în “Obesity Reviews”. Potrivit lui Anthony O’Sullivan, conferențiar universitar la “St George Clinical School” de la “University of New South Wales” – “pubertatea și sarcina timpurie – perioade cu niveluri ridicate de estrogen – pot fi considerate perioade de depozitare a grăsimilor ca pregătire pentru dezvoltarea sarcinii și pentru crearea condițiilor necesare alăptării”. Pentru că reducerea nesupervizată a cantității de estrogen din organism poate cauza mai multe probleme medicale, este indicat să apelezi la un medic specialist care îți va spune ce tratamente hormonale să alegi.

Alimentație sănătoasă, fără înfometare

Cercetătorii de la “Universitatea Stanford” au realizat un studiu în care 609 adulți supraponderali au primit, timp de 12 luni, o alimentație cu conținut scăzut de grăsimi sau cu conținut scăzut de carbohidrați. Înainte de a participa la studiu, adulții au urmărit 22 de cursuri de educație a sănătății, în care li s-au prezentat avantajele alimentației sănătoase și ale exercițiilor fizice regulate. Ulterior, participanții au consumat atât legume, cât și băuturi cu zahăr, alimente ultra-procesate și nesănătoase. Profesorul Lennert Veerman de la  “Griffith University” din Queensland a indicat că acest studiu arată că nu există o dietă universală pentru un grup de indivizi cu caracteristici biologice diferite. “Mâncăm pentru a ne umple stomacul și, dacă facem asta consumând legume, atunci avem tendința să slăbim. În schimb, dacă ni-l umplem cu ciocolată sau cartofi prăjiți, “adăpate” cu un suc, ne îngrășăm”.

Este important să reții că o siluetă de invidiat vine la pachet cu o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate și tratamente profesionale de slăbit în centre specializate. Nu trebuie să te înfometezi și nici să ții diete drastice ca să dai jos câteva kilograme pentru a încăpea în rochia preferată. “Efectul yo-yo” nu iartă pe nimeni și acele kilograme date jos se vor întoarce, dacă nu chiar se vor dubla. “Efectul yo-yo” apare când slăbești semnificativ și repede în urma unei diete, însă pui înapoi acele kilograme când revii la alimentația ta obișnuită. Acest lucru se întâmplă pentru că modificările metabolice care apar în timpul dietei dispar odată ce încetezi să o mai urmezi, astfel că poți ajunge să ții dietă după dietă pentru a-ți păstra greutatea corporală la nivelul dorit. “Efectul yo-yo” poate avea efecte negative atât asupra sănătății tale fizice, cât și a celei emoționale și de aceea trebuie să eviți dietele stricte. În schimb, adoptarea definitivă a unei alimentații sănătoase te poate ajuta să îți păstrezi greutatea permanent sub control.

Cura de detoxifiere – 5 metode de curățare foarte eficiente

Cura de detoxifiere – 5 metode de curățare foarte eficiente

E bine să știi că pentru o stare de sănătate optimă organismul trebuie să primească șase categorii de nutrienți din alimente: vitamine, acizi grași, minerale, fibre, proteine, apă și carbohidrați. Fără o stare de sănătate bună, greutatea ta are de suferit din cauza unor afecțiuni diverse.

Vitaminele asigură dezvoltarea și funcționarea corectă a organelor, precum și funcționarea optimă a metabolismului. Unele dintre ele – cum ar fi vitaminele A, E și C – sunt anti-oxidanți. Aceștia caută, curăță și transformă radicalii liberi dăunători în compuși inactivi și inofensivi. Cele mai multe vitamine se află în fructe și legume proaspete. Totuși, e bine să fii atentă la cantitatea de vitamine pe care o ingerezi (în special din suplimente alimentare) pentru că exagerarea poate avea efecte negative asupra sănătății tale.

Acizii grași

Organismul are nevoie de două tipuri de acizi grași: omega-3 și omega-6. Aceștia produc energie și transportă nutrienții în interiorul corpului acolo unde este nevoie de ei. Uleiul de pește, de exemplu, este o sursă importantă de acizi grași.

Mineralele

La fel ca vitaminele, mineralele sunt anti-oxidanți care îmbunătățesc imunitatea organismului. Ei transportă oxigenul și enzimele în corp și ajută la dezvoltarea oaselor, țesuturilor și mușchilor. Printre minerale se numără potasiul, calciul, fosforul, cuprul, fierul și zincul. Fructele și legumele proaspete sunt cele mai bune surse de minerale.

Fibrele conțin foarte puține calorii (ceea ce le recomandă pentru păstrarea unei siluete optime) și pot fi solubile și insolubile. Cele solubile se dizolvă în apă și elimină colesterolul din organism. Se găsesc în mere și fasole uscată. Fibrele insolubile nu se dizolvă în apă și ajută digestia, prevenind constipația și problemele asociate cu aceasta. Le găsești în coaja legumelor și în pulpa fructelor.

Proteinele furnizează amino acizi, vitali pentru dezvoltarea țesuturilor. Amino acizii esențiali se obțin din alimente de origine animală cum ar fi ouăle sau laptele.

După cum știi deja, apa este esențială pentru viață și pentru păstrarea unei stări bune de sănătate. De la reglarea temperaturii corporale și până la eliminarea reziduurilor, apa ajută organismul uman să se dezvolte armonios.

Carbohidrații reprezintă sursa principala de energie pentru activitățile zilnice. De aceea reprezintă categoria de nutrienți care trebuie să se regăsească în cea mai mare cantitate în meniul tău zilnic. Carbohidrații sunt de două feluri: simpli și complecși. Exemple de carbohidrați simpli sunt zahărul și mierea, în timp ce cartofii și fasolea sunt carbohidrați complecși.

Doctorul Rosemary Stanton, un renumit nutriționist australian de la “University of New South Wales” declara: “unele studii care au blamat carbohidrații nu au luat în considerare tipul de nutrienți pe care aceștia îi oferă. De exemplu, lintea și acadelele sunt amândouă carbohidrați, dar prima este un aliment de calitate, bogat în nutrienți, iar cea de-a doua este doar gunoi. Să le numim pe amândouă simplu “carbohidrați” înseamnă să nu facem această distincție important.”

Meniul tău zilnic trebuie să includă (potrivit “Departamentului de Agricultură al Statelor Unite”) următoarele:

  • 2-4 porții de fructe
  • 5 porții de legume
  • 2-3 porții de carne și lactate
  • peste 5 porții de cereal
  • foarte puțin ulei și grăsimi

Printre cele mai indicate alimente pentru păstrarea siluetei se numără: avocado, mere, fructe de pădure, portocale, mango, broccoli, sfeclă, roșii cherry, ceapă, mazăre, morcovi, dovlecei, cartofi dulci, macrou, somon, sardine, semințe (dovleac, susan), migdale, alune, produse din soia, orez brun, porumb.

Alimentele de evitat sunt: margarina, maioneza, uleiul pentru prăjit, dulciurile, alimentele ultra-procesate (afumături, mezeluri), brânzeturile grase, sucurile carbogazoase.

Apelăm la nutriționist?

De cele mai multe ori, oamenii apelează la un nutriționist după ce metodele de slăbit pe care le-au încercat singuri nu au dat rezultatele așteptate, când nu reușesc să își păstreze greutatea corporală dobândită în urma unei diete sau când metodele de slăbit încercate au efecte negative asupra sănătății lor. Nutriționistul este specialistul care îți creează un regim alimentar personalizat pe baza stilului tău de viață (activ, sedentar, mixt) și care ia în calcul în creionarea acestui regim caracteristicile specifice ție cum ar fi: greutate, sex, înălțime, stare de sănătate (afecțiuni, alergii alimentare) sau preferințe culinare.

Diferența între o dietă concepută de un nutriționist și una luată de pe net, încercată la recomandarea cuiva sau aleasă de tine (atunci când nu ai studii de specialitate în zona nutriției) este că regimul oferit de nutriționist vede și dincolo de obiectivul imediat, și anume acela de a scăpa de kilogramele în plus. Nutriționistul îți furnizează un plan de alimentație echilibrată pe care să îl poți respecta pe termen lung, păstrându-ți, în tot acest timp, o stare bună de sănătate și energia la cote optime.

Diete de slăbire rapidă

Termenul “dietă” are în ziua de astăzi mai multe înțelesuri: tipul și cantitatea de mâncare pe care o persoană o consumă în fiecare zi sau includerea de către o persoană, în dieta zilnică, a anumitor alimente și băuturi cu scopul de a pierde din greutate sunt două din aceste sensuri.

Experta în nutriție Frances Largeman-Roth ne spune: “cercetătorii din toată lumea spun că ceea ce funcționează cu adevărat nu este doar reducerea caloriilor, ci și satisfacerea foamei cu felurile potrivite de alimente”.

Printre dietele care ajută la scăderea în greutate se află dieta cu grapefruit. A început să fie folosită în anii ’70 când era la modă să mănânci grapefruit înainte de fiecare masă sau să bei numai suc de grapefruit timp de câteva zile consecutive, crezându-se că aceste obiceiuri duc la pierderea în greutate.

Un studiu din anul 2010 efectuat de un grup de cercetători de la “Universitatea Vanderbilt” conduși de doctorandul Heidi J. Silver a arătat eficiența acestei diete. Astfel, participanții supraponderali, cu vârste cuprinse între 21 și 50 de ani care au băut suc de grapefruit înainte de mese timp de 12 săptămâni și-au redus indicele de masă corporală mai mult decât participanții care au băut apă în aceeași perioadă. Atât grapefruitul consumat ca atare, cât și sucul de grapefruit (fără adaos de zahăr și făcut din grapefruit proaspăt) au avut impact asupra aportului alimentar, a poftei de mâncare și a reducerii greutății corporale.

Concluzia studiului a fost că putem pierde semnificativ în greutate consumând grapefruit și suc de grapefruit înaintea meselor principale (mic dejun, prânz, cină) și asta fără a ne înfometa și fără a simți frustrarea generată de diete extrem de restrictive.

Dieta disociată, una dintre cele mai cunoscute diete funcționează după un principiu simplu: nu alimentele consumate sunt cele care îngrașă, ci felul în care le combinăm când le consumăm. De aceea este necesar să îți împarți mâncarea pe grupe de alimente si să nu amesteci sub nicio formă alimente din grupe diferite. Dieta disociată nu implică înfometarea, permite trei mese pe zi, cu cina servită nu mai târziu de ora 19:00 și interzice gustările nesănătoase, dulciurile, prăjelile și alimentele semi-preparate.

Dieta disociată implică renunțarea la consumul de alcool și cofeină și interzice consumul de apă în timpul meselor. Ea are mai multe versiuni, aplicabile în funcție de stilul de viață al celor care vor să slăbească.

Dieta Dukan, “inventată” de medicul francez Pierre Dukan este o dietă în care nu există o limitare a caloriilor, ceea ce înseamnă că poți mânca oricât, însă nu orice. Ceea ce trebuie să faci este să consumi în fiecare zi o anumită cantitate de tărâțe de ovăz. Acestea se consumă dimineaţa, înainte de a mânca orice, înmuiate în jumătate de cană de lapte călduţ. De asemenea, este obligatoriu să faci, în fiecare zi, mișcare timp de 20-30 de minute. Dieta Dukan te ajută să pierzi rapid în greutate și este formată din 4 faze:

Faza de atac: această etapă durează între 2 și 10 zile (în funcție de numărul de kilograme pe care vrei să le pierzi) și te motivează puternic pentru că poți slabi până la 4 kilograme pe săptămână consumând alimente cu conținut scăzut de grăsime și de carbohidrați, dar bogate în proteine. Exemple: mușchi de vită, cotlet de vițel, orice fel de pește inclusiv la conservă, însă nu în ulei, fructe de mare (creveți, stridii, cochilii Saint-Jacques), orice tip de carne de pasăre în afară de gâscă și rață, însă fără pieliță, aripioare și ciocănele, lactate cu 0% grăsime. Sunt interzise mezelurile, fructoza, gătitul în ulei.

Faza de croazieră: ea adaugă, la consumul de alimente bogate în proteine și consumul de legume. Scopul acestei perioade este obținerea unei greutăți corporale stabile, la finalul ei eliminându-se excesul de grăsime. În această etapă poți slăbi până la 3 kilograme pe săptămână, în funcție de metabolismul organismului și de depozitele de grăsime existente. Printre legumele pe care le poți consuma în această etapă se numără: spanac, roșii, castraveți, ridichi, ciuperci, țelină, varză, sparanghel, morcovi, fasole verde, sfeclă.

Faza de consolidare este poate cea mai grea dintre toate deoarece ea permite consumul treptat de alimente interzise în etapele anterioare (cum ar fi paste fără sosuri pe bază de unt sau ulei, fasole și mazăre, cartofi copți sau fierți, orez integral, carne de miel, etc) iar acest lucru poate duce la excese. Este o perioadă în care organismul trebuie să se obișnuiască cu noul regim alimentar și în care, dacă ai reușit deja să pierzi kilogramele pe care ți le-ai propus ori ești foarte aproape de acest obiectiv, vei mai pierde foarte puțin în greutate. Cu o durată de 10 zile pentru fiecare kilogram pierdut, această etapă permite și un fruct pe zi (orice fruct în afară de struguri, banane și cireșe) și două felii de pâine integrală pe zi.

Faza de stabilizare: este etapa în care organismul se obișnuiește cu noua greutate corporală și în care trebuie să aplici pe termen nedefinit regulile din fazele anterioare ale dietei, transformându-le într-un mod de viață și nu într-o dietă pe timp limitat. Deși aceasta este faza finală a dietei Dukan, este bine să știi că și ea are 3 reguli pe care trebuie să le urmezi:

–        să rezervi o singură zi pe săptămână în care să consumi exclusiv proteine;

–        să păstrezi obiceiul de a face mișcare zilnic cel puțin 30 de minute (mers pe jos, urcat pe scări, etc);

–        să continui să consumi tărâțele de ovăz ca la etapele anterioare.

Dieta Dukan te poate ajuta să ajungi la greutatea dorită, cu condiția să îi respecți cu strictețe regulile.

Dieta vegetariană reprezintă un regim alimentar în care nu se consumă carne, lactate, ouă sau orice ingrediente provenite de la animale. Această dietă conține proporții ridicate de fibre alimentare, vitamina C și E, fier, magneziu, acid folic și cantități reduse de grăsimi săturate, colesterol și vitamina B12. Potrivit nutriționistei Valerie Rosser, este necesar ca fiecare masă să conțină proteine, pentru că acestea asigură dezvoltarea și repararea celulelor mulțumită amino acizilor care rezultă în urma descompunerii proteinelor. Poți găsi proteine în fasole, soia naturală, quinoa și linte, iar calciul îl poți lua din alimente ca migdalele, smochinele, legumele cu frunze verzi sau cereale. Dieta vegetariană are mai multe variante și o poți alege pe cea care se potrivește stilului tău de viață si obiectivelor de slăbit pe care ți le setezi.

Sport și mișcare

De la urcarea scărilor și mersul pe jos și până la sporturi practicate cu regularitate, mișcarea te ajută să dai jos acele kilograme care îți creează neplăceri. Exercițiile cardio se referă la orice tip de exerciții care ne fac să respirăm mai greu și să ne bată inima mai repede. Mișcarea ne întărește mușchii, făcându-ne corpurile mai sănătoase. Deoarece inima este un mușchi, o facem mai puternică punând-o să lucreze mai intens. Exercițiile fizice permit vaselor capilare să furnizeze mai mult oxigen celulelor din mușchii noștri și astfel să ardă mai multe grăsimi.

Exerciții de intensitate scăzută înseamnă plimbări pe jos, ciclism, dans și chiar treburi gospodărești cum ar fi tunderea gazonului, atâta timp cât le practicăm mai mult de 10 minute. Exerciții de intensitate ridicată sunt aerobicul, alergarea, ciclismul alpin, tenisul și baschetul.

Ann Green, fostă atletă mondială de heptatlon spune că “există numeroase motive pentru a merge pe jos sau pentru a face exerciții fizice, iar prevenirea creșterii în greutate este unul dintre ele”.

Alte sporturi care reduc grăsimea sunt înotul (brațele contribuie la propulsarea corpului în apă), alergarea (de voie sau sprint, arde grăsimile și ajută la conturarea și păstrarea masei musculare), vâslitul (care elimină grăsimea de pe brațe).

Pentru a putea scăpa de kilogramele în plus, este nevoie să faci săptămânal 150 de minute de exerciții de intensitate medie sau 75 de minute de exerciții de intensitate mare, potrivit “Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor”.

Pastile de slăbit

Este important să reții că este foarte periculos să iei pastile de slăbit fără să discuți în prealabil cu un specialist. Și asta pentru că multe dintre ele nu sunt simple suplimente alimentare, ci medicamente. Dacă cineva îți recomandă consumul anumitor pastile “miraculoase” de slăbit (cunoștințe, farmacist, prieteni), discută cu un medic înainte de a le lua. Chiar dacă nu îți vor afecta negativ sănătatea, ele pot să nu producă asupra ta aceleași efecte ca în cazul altor persoane care le-au încercat și asta pentru că fiecare organism este unic și stilul tău de viață nu este identic cu al altcuiva. Înainte de a încerca orice fel de pastile de slăbit, mergi la medic, fă niște analize medicale și apoi decide în funcție de rezultatele acestor demersuri dacă pastilele de slăbit sunt soluția potrivită pentru a te scăpa de kilogramele în plus.

Liposucție

Liposucția este o intervenție chirurgicală care folosește o tehnică de sucție pentru a îndepărta grăsimea din anumite zone ale corpului cum ar fi abdomenul, șoldurile, coapsele, fundul, brațele, pieptul, spatele, bărbia sau gâtul. Liposucția nu este considerată o metodă uzuală de slăbire, ci este indicată atunci când nu ai reușit să scapi de grăsime prin exerciții fizice și o dietă echilibrată. Când iei în greutate, celulele de grăsime se măresc în dimensiune și volum. Liposucția reducele numărul de celule grase de pe o anumită zonă a corpului, acest număr depinzând de aspectul acelei zone și de volumul de grăsime. Liposucția nu tratează iregularitățile pielii, celulita sau vergeturile. Nu poți face liposucție dacă nu ai o stare de sănătate bună sau suferi de afecțiuni care ar putea duce la complicații (exemplu: afecțiuni coronariane, diabet sau un sistem imunitar slab).

Ca în cazul tuturor intervențiilor chirurgicale majore, liposucția prezintă mai multe riscuri cum ar fi:

  • acumularea de fluid: depozite temporare de fluid sub piele (seroame) care trebuie eliminate cu ajutorul unui ac;
  • infecții ale pielii: deși apar rar, în formă severă îți pot pune viața în pericol;
  • puncție internă: arareori, o canulă care pătrunde prea adânc poate străpunge un organ intern și necesită reparații chirurgicale de urgență;
  • embolie de grăsime: bucăți de grăsime se pot desprinde și, prinse într-un vas de sânge, se adună în plămâni sau se pot deplasa la creier. O embolie de grăsime este o urgență medicală;
  • probleme cu rinichii și inima: lichidele injectate și aspirate în cadrul intervenției pot cauza probleme cu rinichii, inima și plămânii, care îți pot amenința viața;
  • iregularități ale pielii: pielea ta poate părea accidentată, ondulată sau îmbătrânită din cauza îndepărtării inegale a grăsimii, elasticității slabe a pielii și vindecării defectuoase a procedurii. Aceste modificări pot fi permanente.

Riscul de complicații crește dacă medicul chirurg lucrează pe zone extinse ale corpului sau efectuează mai multe proceduri în timpul aceleași intervenții. Înainte de a apela la această procedură, informează-te și pune în balanță riscurile versus beneficii.

Tehnici moderne: criolipoliză și alte tehnologii

E bine să știi că există alternative NON-INVAZIVE pentru liposucție. Tehnici moderne care te ajută să slăbești fără a folosi anestezia sau inciziile și care evită neplăcerile cauzate de acestea. Dintre acestea, criolipoliza te ajută să scapi, împreună cu alte tratamente de remodelare, de până la 45% din țesutul adipos de pe anumite zone ale corpului. În plus, criolipoliza – tehnică modernă de slăbire prin înghețarea celulelor de grăsime – elimină și nodulii de celulită existenți pe zonele tratate, îmbunătățind aspectul și calitatea pielii tale. Cu doar 4 ședințe pe an, poți scăpa definitiv de kilogramele acelea sâcâitoare pe care nu le-ai putut elimina prin dietă și mișcare, cu minim de efort, într-o terapie relaxantă și confortabilă pentru tine.

O alte tehnică revoluționară de slăbire intensivă este terapia cu EXIMIA HR 77 PLATINUM. Acest tratament te ajută să slăbeșți rapid pe zonele unde există acumulări de grăsime, oferindu-ți rezultate încă de la primele ședințe: o piele mai fermă, mai elastică, mai frumoasă, lipsită de  noduli de celulită. Până la 40% din țesutul adipos este eliminat, iar aspectul vergeturilor este ameliorat. EXIMIA HR 77 PLATINUM îți oferă o alternativă NON-INVAZIVĂ pentru liposucție, rezultatele sale fiind comparabile cu aceasta atunci când adopți un stil de viață sănătos: o alimentație echilibrată, hidratare intensă și mișcare practicată cu regularitate.

Slăbire și anticelulită în Satu Mare cu Eximia HR 77 Platinum

Operații de micșorare de stomac

Operația de micșorare a stomacului (cunoscută și sub numele de “gastrectomia longitudinală” sau “endoscopic sleeve gastroplasty”) este o procedură minim invazivă de reducere a greutății corporale. Aceasta se realizează prin secționarea stomacului pe lung și îndepărtarea porțiunii stomacale în care sunt localizați centrii foamei. Asta înseamnă că circa 80% din volumul stomacului tău va fi eliminat, în locul lui rămânând un tub gastric de circa 100 ml care te va împiedica să consumi alimente dincolo de senzația de sațietate. Această procedura se adresează în special celor care au o greutate corporală mult peste greutatea ideală și care nu au reușit sa slăbească deși au încercat și alte metode. În ceea ce privește riscurile intervenției, acestea sunt minime și după 48 de ore de spitalizare te poți recupera în doar câteva zile. În acest interval (care poate varia în funcție de caracteristicile individuale) vei simți amețeli și dureri pentru tratarea cărora vei primi medicamente. Atunci când este însoțită de modificarea stilului de viață, gastrectomia longitudinală poate elimina între 15 și 20% din greutatea corporală într-un interval de 12-24 de luni.

Când să stai de vorbă cu un psiholog

Dacă simți nevoia să mănânci de fiecare dată când treci printr-o situație dificilă sau pentru a-ți alina stările emoționale negative, iar asta se întâmplă de mai multe ori pe săptămână, este posibil să fie nevoie să stai de vorbă cu un psiholog. Dacă după ce recurgi la mâncare în acest fel, ai sentimente de vinovăție sau rușine, trebuie să fii atentă să nu intri în cercul vicios al mâncatului excesiv și al luării în greutate. Trebuie să știi că nu ai motive să te jenezi de o astfel de problemă, întrucât există mulți oameni care trec prin același lucru. Sentimentele negative determinate de probleme de viață – orice de la dificultăți financiare la nemulțumiri în viața profesională, îmbolnăvirea cuiva drag sau nefericire în viața de cuplu împing multe persoane să folosească mâncarea ca mijloc de umplere a senzației de “gol” emoțional, pentru că mâncarea creează un sentiment fals de satisfacere a acestui gol. Mâncatul excesiv, pe fond emoțional, afectează în egală măsură bărbații și femeile. Potrivit “Mayo Clinic” există mai multe semne care te pot ajuta să înțelegi ceea ce ți se întâmplă și dacă foamea pe care o simți este una de natură fizică sau una de natură emoțională.

Astfel, foamea fizică:

  • apare treptat, în timp;
  • te face să dorești să mănânci o varietate de alimente;
  • îți permite să simți când te-ai săturat și să te oprești din mâncat;
  • nu îți creează sentimente negative după ce ai terminat de mâncat.

Foamea emoțională pe de altă parte:

  • apare brusc;
  • te face să îți dorești un singur tip de alimente (poftă de dulce, de exemplu);
  • te determină să mănânci excesiv pentru că nu apare senzația de sățietate;
  • îți creează sentimente de vină sau rușine după ce mănânci.

Cu siguranță că nu este ușor să vorbești despre o astfel de problemă, însă discuția cu un psiholog este primul pas spre vindecare. Cel mai important este să fii sinceră în această discuție și să îi comunici medicului:

  • cât de des mănânci;
  • dacă mănânci o cantitate mare de alimente într-un timp foarte scurt;
  • dacă mănânci până ajungi la o senzație neplăcută de ultra-sățietate;
  • dacă mănânci de obicei singură pentru că te rușinezi de cantitatea mare de alimente pe care o consumi;
  • dacă mănânci când nu ți-e foame (fizic);
  • dacă te simți de parcă nu ai putea să te oprești din mâncat;
  • dacă, după ce mănânci, te simți supărată, vinovată sau deprimată.

Este bine să discuți cu un psiholog și despre îngrijorările pe care le ai legate de sănătatea ta emoțională: sentimentele de tristețe, anxietate, furie sunt adeseori cauze ale tulburărilor de alimentație și pot cauza depresii sau alte afecțiuni mentale, mai serioase. Este important să primești tratament atât pentru tulburarea de alimentație, cât și pentru stările negative pe care le resimți permanent. În unele situații, medicul îți poate recomanda să efectuezi și un set de analize care îl ajută să aibă o imagine completă a stării tale de sănătate fizică și emoțională.

Cu siguranță că suportul primit de la o echipă de specialiști te poate ajuta să depășești ambele tipuri de probleme și să scapi de tulburarea alimentară care, potrivit statisticilor, cauzează supra-ponderabilitate la 2 persoane din 3 afectate de această problemă.

Sfaturi generale pentru a-ți atinge obiectivul de slăbit

Dacă apetitul tău nu este de natură emoțională, există și alte metode prin care poți să scapi de kilogramele în plus. Una ar fi să înveți să îți porționezi mâncarea. Exact cum ai auzit, e nevoie să înveți să faci asta în mod corect.

Un studiu publicat în 2013, efectuat de o echipă de cercetători americani la care au participat 54 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 46 de ani a arătat impactul porțiilor pe care le consumăm asupra greutății corporale. În acest studiu intitulat “Boluri fără fund: de ce indiciile vizuale ale dimensiunii porțiilor pot influența consumul de alimente”, unei jumătăți dintre participanți li s-au reumplut castroanele cu supă fără ca ei să își dea seama, iar ceilalți participanți au putut să ceară un castron suplimentar de supă doar dacă au dorit, după ce l-au terminat pe primul. Participanții cărora li s-au reumplut castroanele fără să știe au consumat cu 73% mai multă supă decât ceilalți.Totuși, lor nu le-a venit să creadă că au mâncat atât de mult și nu s-au simțit “mai plini” decât ceilalți participanți la studiu. Rezultatul studiului ne arată că este posibil să ne folosim ochii și nu stomacul pentru a număra caloriile din mâncare, ceea ce ne poate duce la consum exagerat de alimente. Altfel spus, este foarte probabil să mâncăm tot ce avem în farfurie și de aceea e important ca porțiile să fie dimensionate astfel încât să ne permită să ne oprim din mâncat de îndată ce ne-am potolit foamea.

O altă idee este să îți iei o “parteneră de dietă” care să te ajute să îți atingi obiectivul de a slăbi. O prietenă care te cunoaște foarte bine îți poate fi alături atât când trebuie să faci alegeri dificile, dar și când vrei să sărbătorești micile progrese de zi cu zi. Ea te poate sprijini și în momentele grele, când simți că ai vrea să renunți și te poate ajuta să prepari mese și gustări sănătoase care să îți permită să îți respecți planul alimentar.

În final, îți oferim și o serie de sfaturi practice care te pot ajuta să scapi de kilogramele în plus pentru a te bucura de o siluetă frumoasă și sănătoasă.

  1. Nu sări peste micul dejun

Tot mai multe studii arată cât de mult poate fi afectată sănătatea dacă sărim peste această masă. Pe lângă lipsa energiei pe timpul zilei, poți observa și schimbări bruște ale stării de spirit sau o poftă deosebită pentru mâncăruri bogate în calorii (care duc la creșterea în greutate).

2. Ia lucrurile încet, fără stres

Știm, este mai ușor în teorie decât în practică.  Stresul este responsabil de apariția multor boli și poate duce la obezitate sau diabet de tip II, de aceea e bine să înveți să îl gestionezi în avantajul tău.

3. Oprește timpul

După împlinirea vârstei de 30 de ani, metabolismul încetinește. Pentru a-ți păstra corpul în formă optimă, adaptează cantitatea de alimente pe care o consumi și fă mișcare în mod regulat.

4. Atenție la medicamente.

Există medicamente precum antidepresivele, anticoncepționalele sau somniferele care au ca reacții adverse creșterea poftei de mâncare sau chiar afectarea modului în care sunt stocate grăsimile. Dacă observi că iei în greutate în timpul unui tratament medicamentos, nu îl întrerupe. Mergi la medicul care a prescris medicamentele pentru a-i explica temerile legate de acestea și pentru a-i cere să îți explice dacă ele îți afectează greutatea.

5. Evită alcoolul

Alcoolul este plin de calorii. Știm că este binevenit în unele ocazii, dar parcă ocaziile sunt la tot pasul. Problema este că, atunci când bem, organismul nostru folosește alcoolul ca pe o sursă de energie, în loc să ardă grăsimile pentru a avea energie. Cele mai nocive băuturi sunt cele care conțin o cantitate mare de zahăr. Consumat în mod regulat si pe termen lung, alcoolul cu siguranță ne va da peste cap acul de la cântar.

6. Somnul este mai important decât crezi

În timpul nopții, pancreasul intră în repaus și nu mai secretă insulină, cea care este responsabilă de dirijarea modului în care lucrează metabolismul nostru. Lipsa somnului sau “turele de noapte” pot da peste cap acest mecanism fiziologic, ducând la acumularea de kilograme. Încercă să adormi înainte de ora 23:00 și să dormi în medie 8 ore pe noapte. Dacă ești în ture de noapte, evită mâncărurile bogate în carbohidrați și mănâncă dimineața când ieși din schimb.

7. Calitate, nu cantitate

Știm cât de greu este să ne abținem de la plăceri precum înghețata, ciocolata, prăjiturile, etc. Chiar dacă sunt de casă sau bio, asta nu înseamnă că îți fac bine dacă sunt consumate în cantități mari. Încercă să porționezi corect mâncarea pentru a evita surplusul de zahăr și de grăsimi.

8. Evită mâncarea ultra procesată

Aceasta ar trebui să fie regula de aur pentru oricine dorește un stil de viață sănătos. Asta înseamnă să spui “adio” mezelurilor (în special parizerului și salamurilor foarte procesate), mâncării de tip fast food (shaorma, pizza), mâncărurilor foarte colorate și artificiale, semipreparatelor ce trebuie doar încălzite la microunde, etc.

9. Nu mânca până la senzația de plin

De cele mai multe ori dacă nu mâncăm la ore regulate vom avea tendința să înghesuim în stomac mai multă mâncare decât este necesar. Senzația de plin apare când deja am mâncat peste limita normală, asta deoarece creierul ne transmite întârziat această informație. Totuși, cei care alocă câte o jumătate de oră unei mese și mestecă foarte încet scapă de această grijă și, în plus, evită și potențiale afecțiuni digestive.

10. Servește mesele la timp

Stabilește anumite ore la care să servești mesele și încearcă să respecți aceste ore. Cumpără sau prepară mâncarea din timp ca să îți fie la îndemână, altfel  atunci când îți va fi foame, vei căuta impulsiv ceva de mâncare și vei ajunge să mănânci ceva nesănătos.

11. Gătește sănătos

Evită să prăjești alimentele. Încearcă să gătești la aburi, prin fierbere sau la cuptor. Folosind niște mirodenii savuroase, mâncarea va fi mai gustoasă decât îți închipui. Oferă o șansă cărților cu rețete culinare sănătoase, diversitatea și ușurința preparării lor te vor surprinde.

12. Atenție la gustări

Un măr, o banană, un mix de nuci sau fructe uscate (aproximativ 50 de grame) țin de foame până la următoarea masă principală. Renunță la ronțăielile de la birou, fac mai mult rău decât crezi.